Dedicata excelentei editoriale, Gala „Bun de Tipar” isi propune sa contribuie deopotriva la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pietei de carte romanesti, cit si la profesionalizarea celor din industria de carte si la cresterea sentimentului de breasla in rindul profesionistilor. Categorii noi de premii ale editiei a III-a: „Cea mai buna carte a anului – carte de popularizare” si „Cel mai bun redactor / ingrijitor de editie”. Regulamentul si orice alte informatii despre proiect, pe site-ul oficial: www.galabundetipar.ro.
La cea de a treia editie, intra in concurs produsele editoriale ale anului 2013. Sint invitate sa participe toate editurile care sint inregistrate, publica si difuzeaza carte in Romania (inclusiv cele din Republica Moldova care au o filiala in Romania), tipografiile care au sediul in Romania, bibliotecile autohtone, librariile care au sediul pe teritoriul Romaniei, precum si cele online intregistrate ca firme romanesti, plus institutiile care au dezvoltat proiecte de promovare a lecturii.
Inscrierea proiectelor in competitie are loc in perioada 5-31 martie 2014, iar spectacolul de decernare a premiilor este planuit pentru data de joi, 15 mai, in Aula Bibliotecii Nationale a Romaniei.
Din juriul celei de a III-a editii fac parte: Mircea Martin (presedinte) – critic si teoretician literar, eseist, editor de carte; Carmen Musat – critic literar si eseist, redactor-sef al revistei Observator Cultural, conferentiar universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti; Simona Kessler – agent literar (Simona Kessler International Copyright Agency); Silvia Colfescu – membra in board-ul Asociatiei Editorilor din Romania, directoarea Editurii Vremea, scriitoare; Cristian Ghinea – politolog, jurnalist, director al Centrului Roman de Politici Europene; Laura Grünberg – scriitoare, sociologa, autoare de carti pentru copii; Luminita Corneanu – critic literar, consilier superior in cadrul Ministerului Culturii; Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Judetene Brasov; Ciprian Isac – grafic designer, co-fondator al Atelierului de Grafica; Vlad Puescu – product manager al Elefant.ro, specialist in carti digitale.
Lansata in 2012, Gala Industriei de Carte din Romania s-a bucurat de o receptare excelenta atit in rindul profesionistilor pietei de carte autohtone, cit si rindul publicului larg. Cea de a doua editie a insemnat o crestere semnificativa a proiectului: cu 30% mai multe inscrieri in competitie (peste 100 de institutii si peste 700 de proiecte), mai multe tipuri de profesionisti ai cartii recompensati (in total, 19 premianti si 6 mentiuni speciale ale juriului). Incepind cu editia din 2013, Gala Bun de Tipar se bucura de propria emisiune TV, realizata de televiziunea nationala si difuzata in prime-time.
Gala „Bun de Tipar” este organizata de Asociatia Headsome Communication si Asociatia Editorilor din Romania (AER), in parteneriat cu Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania, cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National, Ministerului Culturii si al ARCUB. Sponsor al evenimentului: Dacia.
Pentru informatii suplimentare: Headsome Communication – office@headsome.ro
0722.609.478 (Oana Boca) / 0722.539.011 (Ioana Gruenwald).