Fundația Serviciilor Sociale Bethany anunță organizarea Balului de La Castel, cel mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei și unul dintre cele mai vizibile evenimente de profil din România. După doi ani de așteptare, evenimentul revine vara aceasta cu cea de a IX-a ediție, care va avea loc anul acesta pe data de 9 iunie 2022, la Hotel Restaurant La Castel, din Iași.
Organizat în beneficiul copiilor și tinerilor vulnerabili sprijiniți de organizație, Balul de La Castel devine cadrul prin care comunitatea locală poate să ofere șansa la o viață mai bună generată de cei care au fost cândva mici pentru cei care încă sunt. Balul de La Castel, prin caracterul său caritabil, oferă cadrul ideal oamenilor care doresc să ajute copiii aflați în dificultate, oferindu-le posibilitatea de a susține programele terapeutice și educaționale ale Fundației. Pe lângă bucuria de a ajuta, invitații la eveniment vor avea oportunitatea de a obține o lucrare de artă sau un obiect de colecție care să le întregească colecțiile personale și să le ofere o amintire frumoasă.
REVERDERIA, mărturia rezilienței
Tema serii de bal din acest an, REVERDERIA, este mărturia rezilienței, a visurilor duse mai departe și a unei misiuni care va continua neîncetat. Inspirată de forța naturii, de începuturile ei perene și neîndoielnice, tema acestei ediții a Balului de La Castel pune în lumină verdele, pasărea, frunza, susurul apei, botanica în toată splendoarea sa, umblată la pas și bătută din aripi de toate vietățile care o completează sublim. După doi ani, această nouă ediție este dedicată puterii de a o lua de la capăt, indiferent de obstacole și de opriri.
Arta binelui prinde aripi
Balul de La Castel este evenimentul unde arta se întâlnește cu generozitatea, în cadrul licitației caritabile, cel mai incitant și așteptat moment al serii. Și în această ediție a evenimentului caritabil, Fundația Bethany își propune să dea aripi binelui și să obțină fonduri pentru a susține programele sociale și educaționale prin care ajută copiii aflați în dificultate din regiunea Moldovei, prin scoaterea la licitație a unor lucrări de artă și a unor obiecte de colecție deosebite. Toate acestea sunt create și donate de artiști români în scopul strângerii fondurilor necesare continuării programelor terapeutice, centrelor de zi și centrelor educaționale prin care sute de copii aflați în situații dificile primesc ajutor de specialitate.
Licitația caritabilă din cadrul Balului reprezintă nu doar un context prin care sunt mobilizate fonduri pentru a susține programele Fundației pentru copiii și tinerii în dificultate, dar și un moment în care sunt puși în valoare artiști români, designeri talentați, creatori în diverse domenii, care, prin generozitate și dorință de a face bine, aduc în fața publicului creațiile realizate special pentru seara Balului.
În cadrul licitației celei de a IX-a ediție a Balului, arta binelui prinde contur prin creațiile unor pictori și sculptori de renume – Claudiu Ciobanu, Miruna Cojanu, Daniela Grapă, Ovidiu Kloska, Ada Alina Lungu, Ion Nedelcu, Irina Jijian Pascariu, Daniel Rădulescu, Virgil Scripcariu și Vladinsky (Vlad Marian), precum și prin creațiile unor artiști la început de drum – Marcel Pușcașu, Raluca Simon și Mihail Vornicu, acesta din urmă tânăr bursier în programele Fundației. Totodată, branduri cunoscute precum Exquisite Diamonds, Augustin Matei Watches și designerul Tudor Halațiu se alătură cauzelor susținute, donând pentru licitația caritabilă bijuterii, ceasuri și obiecte vestimentare unice.
***
Despre Balul de La Castel
Balul de La Castel este cel mai important eveniment de filantropie din regiunea Moldovei și are loc anual la Iași în beneficiul copiilor vulnerabili. Scopul evenimentului din fiecare an este de a mobiliza comunitatea, atât mediul de afaceri, cât și persoane fizice, în vederea susținerii intervențiilor sociale și educaționale ale Fundației Serviciilor Sociale Bethany dedicate copiilor și tinerilor în dificultate din Iași și din regiunea Moldovei.
Balul de La Castel este un eveniment inițiat și organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, aflat acum la cea de a IX-a ediție. Evenimentul este posibil cu ajutorul co-organizatorilor Hotel Restaurant La Castel din Iași, agenția de publicitate Încotro și compania Rodotex, precum și prin generozitatea partenerilor și sponsorilor.
Diamond Event Sponsors: Exquisite Diamonds, Kosarom, ZF-TRW Airbag Systems, Quatro Grup Distribution, Gemini CAD Systems - a Lectra company
Gold Event Sponsors: QEstetic, Promosfera, Lear Corporation
Silver Event Sponsors: Fabrica De Ambalaje EXONIA, Volvo, Arcadia - Spitale și Centre Medicale, Domeniile Averești și Fundația „Alături de Voi” România
Galerii de artă care susțin desfășurarea licitației caritabile: Galeria ARTEP, Galeria PAVOT
Sponsori și parteneri: Palas Iași, Saria Decorațiuni, Tricorp, Festivo Band, Cuptorul Moldovencei, Simba Invest, Tymbark, Bucovina, Creative Bar Events, Safir, Coeur de Nuit, Vasea Onel Films, PhotoMagic – photo agency, Andrei Cucu, Alex Iacobescu Photography, Alexandru Saru Photography, Sunshine by Alexandra Feraru, Irina Anti Make-up Artist, Green Spa, Clinica Dr. Emanuel Anti, Prăjitoria OPYA
Partener media principal: Magic FM
Parteneri media: Caracteristic PR, WINK Public Multimedia, Aleph News, Iași TV Life, Revista FPM - Fashion Premium Magazine, IQads, SMARK, România Pozitivă, Iașul Nostru, Știri.ONG
***
Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany
Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu 27 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației de calitate în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, familii defavorizate). Nu în ultimul rând, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității.