Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a lansat Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală și perspective democratice, în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT).
Barometrul de Consum Cultural 2022 evaluează schimbările înregistrate la nivelul practicilor de consum cultural, accentuând particularitățile acestuia în rândul tinerilor, și analizează, pentru prima dată în România, relația dintre cultură și democrație.
„Barometrul de Consum Cultural este un instrument important pentru Ministerul Culturii, în special în ceea ce privește fundamentarea deciziilor care să ajute la dezvoltarea politicilor și a măsurilor pe care le putem promova, pe termen lung, pentru fiecare sector cultural în parte”, a transmis în mesajul său Raluca Turcan, Ministrul Culturii.
„Apreciez în mod special faptul că cercetarea analizează, într-un demers de pionierat, relația dintre cultură și democrație, care este cu atât mai importantă în contextul internațional pe care îl trăim acum. Cultura și democrația sunt piloni esențiali ai unei societăți vibrante și se alimentează reciproc”, a declarat Janina Sitaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
„Astăzi asistăm cu toții la o aniversare. O aniversare de majorat a celui mai important studiu de cercetare care măsoară nivelul de consum cultural în România, Barometrul de Consum Cultural, o publicație care și-a câștigat renumele, de-a lungul timpului, prin rigurozitatea cercetării și abordarea unică a participării culturale. Barometrul revine după perioada pandemică în care noi l-am înlocuit cu un studiu care a măsurat intențiile de participare culturală. Am observat, totuși, că tendințele se păstrează, prin urmare, stăm ceva mai bine decât în 2021, suntem pe un trend ascendent, dar nu am ajuns încă la nivelul de consum din 2019,” a menționat conf. univ. dr. Carmen Croitoru, Director General INCFC, coordonator și co-autor al studiului.
La nivelul consumului cultural în spațiul public, efectele pandemiei se resimt considerabil, singura creștere înregistrată fiind de 14 puncte procentuale pentru vizitarea monumentelor istorice sau a siturilor arheologice, cel puțin o dată pe an (59% dintre respondenți în 2022, față de 45% în 2019). Scăderile semnalate în consumul cultural public sunt: participarea la spectacole de teatru de la 29% în 2019, la 20% în 2022, vizionarea de filme la cinematograf de la 35% în 2019, la 26% în 2022, mersul la bibliotecă pentru a citi / împrumuta cărți de la 28% în 2019, la 17% în 2022, vizitarea muzeelor, expozițiilor sau galeriilor de artă de la 38% în anul 2019, la 30% în anul 2022.
„Cred că pentru a avansa în ceea ce ne propunem, începând chiar de la nivelul conceptului unui eveniment cultural, avem nevoie de instrumente, de studii așa cum este și Barometrul de Consum Cultural. Prin datele pe care ni le pune la dispoziție, INCFC contribuie la corelarea demersurilor noastre cu politicile publice și strategiile,” a subliniat prof. univ. dr. Aura Corbeanu, Vicepreședinte UNITER și Director Executiv al FNT.
Rezultatele Barometrului arată că, în ceea ce privește activitățile culturale din spațiul privat realizate de respondenți, cel puțin o dată pe an, se înregistrează o creștere a practicilor audio-vizuale: consumul de muzică a crescut la 96% în 2022, față de 85% în 2019, vizionarea programelor TV a crescut la 97% în 2022, față de 92% în 2019.
De asemenea, Barometrul evidențiază o creștere a utilizării internetului la 85% în 2022, față de 70% în 2019, iar procentul de utilizare a rețelelor de socializare a atins 88% în 2022, față de 79% în 2019. În rândul activităților practicate pe internet, s-au înregistrat o serie de creșteri semnificative: 26% dintre respondenți au cumpărat cărți, CD-uri, bilete la teatru, bilete la evenimente culturale etc. în 2022, față de 16% în 2019, 51% dintre respondenți au vizionat filme sau programe TV difuzate online (Netflix, HBO GO, Voyo etc.) față de 27% în 2019, iar vizitarea website-urilor muzeelor, bibliotecilor, festivalurilor, teatrelor, paginilor cu evenimente culturale a crescut la 40% în 2022, de la 12% în 2019.
Datele privind consumul de carte indică faptul că, în 2022, 56% dintre respondenți au citit cărți în format tipărit și 28% în format electronic.
„Barometrul de Consum Cultural este un produs sociologic de foarte înaltă ținută și extrem de important pentru toți cei care fac cultură pentru a înțelege mai bine care sunt raporturile dintre aceștia și restul societății – felul în care societatea ar putea fi chemată către cultură,” a precizat prof. univ. dr. Andrei Țăranu, Prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA.
Conform Barometrului, 94% dintre tinerii respondenți, cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, folosesc internetul zilnic. Acest segment de public tânăr, care petrece foarte mult timp pe internet, manifestă un nivel mai scăzut de toleranță, este aproape dezinteresat de participarea socială sau civică și este mai puțin tolerant față de anumite categorii sociale.
Încrederea socială este una dintre dimensiunile cheie ale participării democratice. Respondenții au cea mai mare încredere în membrii familiei (91%), în oamenii pe care îi cunosc personal (56%) și în cei din comunitatea de proximitate (38%) – cartierul, satul sau comuna. Rezultatele indică faptul că persoanele care participă la activități culturale cu caracter public și non-public manifestă un nivel mai ridicat al încrederii sociale în raport cu toate categoriile de persoane vizate.
Tinerii, persoanele cu nivel educație scăzut și persoanele cu venituri reduse sunt mai predispuse să nu aibă încredere în informațiile prezentate în mass-media. Datele referitoare la percepția mijloacelor de comunicare în masă arată faptul că organizațiile de presă se confruntă cu un deficit foarte mare de încredere. De exemplu, 75% dintre respondenți fie au încredere puțină, fie nu au încredere deloc în știrile distribuite prin oricare dintre canalele de informare. Cel mai ridicat nivel de încredere pare să fie atribuit știrilor publicate pe rețele de socializare și distribuite de către rude sau prieteni: 28% dintre respondenți declară că au încredere multă sau foarte multă în astfel de informații.
Barometrul evidențiază și legătura dintre preferința respondenților pentru libertate și siguranță, ca valori democratice, și consumul cultural non-public. La nivel general, datele studiului indică o preferință substanțială a respondenților pentru siguranță (68%), în detrimentul libertății (32%). Este important de menționat că cei care au optat pentru siguranță sunt, mai degrabă, consumatori fideli ai emisiunilor și programelor TV, iar cei care și-au exprimat preferințele în favoarea libertății au ca principală sursă de informare presa scrisă (ziare, reviste).
„Barometrul de Consum Cultural este un instrument esențial pentru fundamentarea politicilor publice, pentru că puține dintre politicile derulate în România pot beneficia de această abordare sociologică, pot apela la date empirice, fie pentru a măsura impactul, fie pentru a evalua schimbarea pe baza unor indicatori măsurați în diferite stadii,” a declarat Dan Jurcan, Director de Cercetare Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Barometrul de Consum Cultural 2022 este disponibil în format digital pe site-ul https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2022-participare-culturala-si-perspective-democratice/.
Studiul Barometrul de Consum Cultural 2022 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în perioada septembrie – octombrie 2022, pe un eșantion reprezentativ național pentru populația de 18 ani și peste. Volumul aproximativ al eșantionului este de 1035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eșantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).
Aflați ultimele noutăți de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/culturadata și contul Instagram https://www.instagram.com/culturadata.ro/.
***
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură.
Barometrul de Consum Cultural are ca obiectiv principal analiza domeniului cultural din România din perspectiva indicilor de consum cultural. Studiul a fost conceput ca un instrument de lucru util pentru specialiștii din Sectoarele Culturale și Creative, o analiză relevantă pentru reprezentanții autorităților publice centrale și locale, care le servește acestora drept fundamentare pentru elaborarea strategiilor și politicilor culturale, dar și o lectură interesantă pentru publicul larg.