125 de aplicații, 5 câștigători din România, Transnistria și Republica Moldova, 1 workshop gratuit. Zvonuri despre găgăuzi răspândite în rândul populației moldovenești; amintiri din copilăria în Transnistria; visul american din Deveselu; Paul nebunul și alte portrete din satul magic; intimitatea, educația sexuală, miturile și taboouri despre sex, rușinea și dorința câtorva tineri din Republica Moldova;
Centrul de Fotografie Documentară a primit un număr de 125 aplicații pentru bursele oferite exclusiv tinerilor fotografi, sub 30 de ani, din România și Republica Moldova. Juriul a trebuit să aleagă doar 5 fotografi dintr-un număr impresionant de aplicații foarte bune venite în egală măsură din România și de peste Prut.
Din juriu au făcut parte: Andra Matzal, editor si jurnalist Scena 9 (RO); Ramin Mazur, fotograf independent, reprezentat de Panos Pictures (MD); Matei Bejenariu, artist, fondator si director al Centrului de Fotografie Contemporana din Iasi (RO); Ioana Cîrlig, fotograf, cofondator Cdfd, (RO); Petruț Călinescu, fotograf, cofondator CdFD (RO).
Mihail Calarașan [n.1993, Rîbnița, Transnistria] își propune să dărâme stereotipurile despre găgăuzi născute prin zvonuri în rândul populației moldovenești.
Andriana Oborocean [n.1995, Bender (Tighina), Republica Moldova] după o viață nomadă care a purtat-o prin Republica Moldova, România, Italia, Spania, Anglia, se reîntoarce în orășelul din Transnistria în care s-a născut.
Diana Păun [n.1995, Slatina, România] Își propune documentarea satului Deveselu, unde s-a decis construirea scutului Anti-Rachetă, atât prin intermediul spațiului fizic, cât și prin evoluția psiho-socială a locuitorilor care trăiesc Visul American la ei acasă.
Turdor Platon [n.1991, Piatra Neamț, România] continuă un proiect mai amplu intitulat „Satul magic” cu o serie de portete ale unor personaje care, prin felul de a fi și de a trăi, reprezintă rămășite ale unui timp trecut, un timp al superstițiilor și al obiceiurilor păgâne.
Elena Sireteanu [n.1997, Stășeni, Republica Moldova] Proiectul ei fotografic, Young Love, va explora idei despre intimitatea, educația sexuală, miturile și taboouri despre sex, rușinea și dorința câtorva tineri din Republica Moldova.
Workshop gratuit, deschis oricui dorește să participe
Pe lângă cei 3.500 de lei net acordați fiecărui câștigător, bursierii sunt invitați la un workshop gratuit, unde vor susține prezentări informale toți membrii juriului.
Evenimentul va avea loc în perioada 30 august – 2 septembrie 2020 la Pensiunea Dacica, județul Hunedoara, și este deschis oricui dorește să participe. Participanții (în afară de câștigătorii burselor CdFD) își acoperă singuri cheltuielie pentru transport, cazare și masă. Rezervările se fac direct la pensiune.
Mai multe fotografii din portofoliile câștigătoare găsiți AICI.
***
Despre CdFD
Lucrăm la proiecte de fotografie pe termen lung și le încheiem cu expoziții, albume și tipărituri experimentale. Oferim granturi de fotografie, am lansat prima colecție tipărită de fotografie documentară din România și creștem o arhivă digitală pe www.cdfd.ro
„5 under 30” este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Credit foto: @Tudor Platon