Între 20 și 30 ianuarie 2024, la București are loc CÂNTAREA OMENIEI, o sărbătoare care propune un preaplin de întâmplări și întâlniri cu ceea ce înseamnă, pentru noi toți și pentru fiecare dintre noi, cultura națională.
Cultura națională nu există dacă nu este în primul rând cultură, adică omenie, minte, inimă și frumos. Restul e geografie. De aceea, CÂNTAREA OMENIEI adună laolaltă, într-o serie eclectică de evenimente reunite în șase zile, poezie, dezbateri, idei și multă muzică frumoasă și diversă, toate trăite cu drag și fără emfaze inutile. Un festin al culturii care se creează consumându-se. Iată în continuare programul complet de evenimente.
CÂNTAREA OMENIEI debutează sâmbătă, 20 ianuarie 2024, ora 19:00, la ARTHUB București, cu o sesiune de convorbiri. Sebastian Grama, profesorul de filosofie care predă istoria rockului, cum îl numea cândva un cotidian, urcă pe scenă împreună cu Bogdan Mincă, fenomenolog și prieten cu Platon și Aristotel, pentru un dialog în cruci de cuvinte care își propune să arate publicului cum se nasc ideile, cum cresc valorile și cum ne îmbogățesc perspectivele. Seara continuă cu un concert extraordinar de muzică românească veche reinterpretată în cheie liberă de fabuloșii Maxim Belciug (chitară) și Gabriel Bălașa (percuții).
Luni, 22 ianuarie 2024, în a doua sa zi, CÂNTAREA OMENIEI se mută la Teatrul Apropo din București, unde, la ora 19:00, are loc dezbaterea intitulată “Utopie și literatură“. Filosoful Paul Gabriel Sandu discută cu Răzvan Andrei, poet, pictor, traducător și redactor de carte, despre rolul și prezența (sau absența) gândirii utopice în cadrul literaturii române recente și contemporane și despre modul în care literatura utilizează utopia pentru a critica și a înțelege societatea contemporană. În a doua parte a serii, de la ora 20:00, Zoltan Butuc aduce în fața publicului “niște poeți”, într-un recital de muzică poezească, cântece spuse cu har și poezii cântate mângâiat la chitară în stilul unic și personal care i-a adus iubirea publicului.
Marți, 23 ianuarie 2024, CÂNTAREA OMENIEI se întoarce la ARTHUB București. În prima parte a serii, la ora 19:00, publicul se va bucura de un recital de poezie: Delia Nartea, una dintre cele mai dăruite actrițe din teatrul românesc, cu o expresivitate aparte, senzuală, intensă și delicată totodată, rostește versuri acompaniată de chitara plină de încântări a lui Maxim Belciug. În a doua parte, seara programează un recital de muzică de cameră susținut de soprana Cristina Fieraru, o prezență din ce în ce mai bine conturată pe scena tânără de canto de la noi, acompaniată la pian de talentatul Marius Boldea. Cei doi interpretează lucrări de muzică românească intrate în patrimoniul clasic, precum cele semnate de Mihail Jora, George Stephănescu sau George Enescu, alături de lucrări contemporane.
Zilele emoției continuă miercuri, 24 ianuarie 2024, cu “Cântarea timpurilor”, o nouă sesiune de convorbiri ce are loc la ARTHUB București, la ora 19:00. De data aceasta, publicul este invitat să vadă și să audă cum discută muzicienii între ei, într-o întâlnire spectacol care pune față în față experiența octogenară a unei vieți întregi dedicate muzicii a tenorul Vladimir Popescu-Deveselu și spiritul cultivat și sprinten al mai tânărului său coleg Mihai Cojocaru, chitarist și muzicolog. Seara se încheie cu un recital susținut de Duo Iancu-Lobonț, o formație camerală alcătuită din Olivia Iancu și Claudiu Lobonț ce s-a remarcat în timp cântând atât pe chitare, cât și pe instrumente de epocă, un repertoriu bogat care îmbină virtuozitatea cu plasticitatea și sensibilitatea. În cea de-a patra seară a CÂNTĂRII OMENIEI, Duo Iancu-Lobonț va oferi publicului muzică românească interpretată la arciliuto.
Joi, 25 ianuarie 2024, are loc o nouă întâlnire melopoetică la ARTHUB București, unde, la ora 19:00, actorul Ionuț Achivoaie rostește poeme în acordurile chitarei lui Maxim Belciug. Două figuri și un parcurs șerpuind între gânduri, strofe și poeme, presărat cu accente de culoare și tușe ritmice, într-un “descântec de fie ce-o fi”, ca-n versurile lui Marin Sorescu: “ziua-mi intră în orbite | ca prin stele găurite“. În a doua parte a serii, emoțiile se sublimează în concertul susținut de Alina Manole de la ora 20:00. Artistă încăpățânată să compună exclusiv în limba română, Alina Manole aduce pe scenă universul muzical al Lunii Pătrate într-un recital de voce și chitară despre forme diverse ale Iubirii, despre relații și subiecte tabu, despre virgulă sau despre punct. Compozițiile artistei sunt construcții subtile, inteligente, surprinzătoare ale cuvintelor limbii române, în formule melodice originale, cântate cu o voce cu un timbru aparte.
CÂNTAREA OMENIEI se încheie marți, 30 ianuarie 2024, la Teatrul Apropo, cu o seară de capăt și de căpătâi. În prima parte, publicul este invitat pe un tărâm ce evocă învățămintele glosei eminesciene, unde lumea e un teatru și toate-s vechi și nouă toate, să fie martor la întâlnirea plină de miez dintre Anamaria Spătaru, jurnalist cultural, și Augustin Ioan, arhitect și profesor, care, împreună, vor explora verbal spațiul cultural în diversele sale dimensiuni: estetică, istorică, civilizațională, ideologică, ludică, axiologică și câte și mai câte. Seara se încheie cu recitalul extraordinar oferit de Duo Hesperus, format din chitariștii Costin Soare și Ioan Bănescu, care urcă pe scenă pentru un periplu într-un bazar sonor, cu preumblări în paşi de dans, fiinţe imaginare și mirosuri de jazz-o-mie, într-un program cu lucrări semnate de compozitori români contemporani.
Și astfel se încheie prima ediție a unei sărbători de care sperăm că oamenii se vor bucura în număr cât mai mare, participând la sesiunile de convorbiri, spectacolele, recitalurile de muzică de cameră și concertele oferite. Un program variat, care își propune să pună publicul în fața unei selecții de moduri de raportare la ceea ce numim, generic, cultura națională și să-i ofere noi prilejuri de a trăi cultura împreună.
Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul proiectului. Centrul cultural ARTHUB se află în str. Gen. Budișteanu 10, București. Teatrul APROPO se află în bd. Dimitrie Pompeiu 8, București.
Proiectul este organizat de Asociația Culturală Kitarodia, fiind finanțat de Ministerul Culturii. Canal 33 este partener TV al evenimentelor, iar parteneri media sunt Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio București FM, BookHub.ro, Zile și nopți, agentiadecarte.ro, România Pozitivă, Ediția de Dimineață și spatiulconstruit.ro.