Docuart propune un nou eveniment estival - Cinefili din toată lumea uniți-vă! vineri, 23 august, începând cu ora 19:30 la Spațiu Docuart. Combatem canicula prin filme și patologia uitării istoriei prin documentare. Evenimentul combină proiecția de 4 documentare care  au ca temă centrală „mecanismele de propagandă prin muncă” așa cum erau reprezentate și percepute de către clasa muncitoare din perioada comunistă, cu discuții libere și un after party. Obiectivul  acestui tip de evenimente este acela de a  prezenta într-o manieră accesibilă, tentantă  atât pentru cunoscătorii perioadei, dar și pentru  publicul tânăr și foarte tânăr diverse aspecte ale societății și mentalității românești predecembristă. Seria este integrată unui program curatorial amplu pe care Docuart îl prezintă publicului de mai bine de 7 ani. 
 
Cum ne uităm în urmă? Cu nostalgie, cu mânie, cu ironie? 
Se împlinesc 30 de ani de la ultimul 23 august, sărbatoare națională transformată în perioada comunistă într-o manifestare de un festivism patriotard propagandistic și kitsch. Încercăm să explorăm sentimentele amestecate pe care le stârnește această rememorare celor care au trăit vremurile megalomane ale Cântarii României și să investigăm cum se reflectă acest reper istoric la noua generație liberă, din ce în ce mai sedusa de acel „sic comunist”. 
 
Evenimentul deschide seria: Libertate30 - proiect care cuprinde proiecții de film, producții realizate în jurul evenimentelor petrecute în 1989.
Revoluțiile de la 1989 au fost o serie de revoluții de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, care au avut ca rezultat prăbușirea regimurilor comuniste atât din Europa Central-Răsăriteană, cât și din alte părți ale lumii. Prin aceste proiecții de film documentar istoric vizăm și o serie de discuții despre evoluția societății contemporane ținând cont de evenimentele care s-au petrecut de-a lungul timpului și care au influențat decisiv cursul istoriei. 
 
Te așteptăm vineri, 23 august, începând cu ora 19:30 la Spațiu Docuart din Cal. Giulești nr. 14, et. 4, echipat de documentare. 
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. 
 
Proiecții: 
• Tehnică nouă, oameni culți R: Alexandru Sârbu (1963 / 16')
• Răspundere pentru calitate R: Ada Pistiner (1984 / 10')
• Marşul poştaşilor R: Copel Moscu (1987 / 11')
• Şcoala mea iubită R: Copel Moscu (1988 / 12')
 
***
Despre Spațiu Docuart 
Spațiu Docuart este cel mai recent proiect al asociației omonime care se dedică sectorului cinematografic autohton, care se definește drept un laborator de idei și proiecte vizuale, cinematografice și educaționale unic în peisajul cultural bucureștean. 
Docuart pune pe harta orașului un nou spațiu multidisciplinar care va acomoda proiecții, cursuri și evenimente dedicate artelor vizuale, sectorului cultural și networking-ului. 
 
Spațiu Docuart este în același timp sediul Academiei Docuart – unul dintre proiectele asociației care a inițiat o școală de film documentar.
Calea Giulești nr. 14, etaj 4, sector 6, București | Clădirea ISAF