Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).
Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Programul concertelor va fi susținut de muzicienii Alexander Sitkovetsky (vioară), Ioana Cristina Goicea (vioară), Valentin Șerban (vioară), Peter Langgartner (violă), Răzvan Popovici (violă), Andrei Ioniță (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Diana Ketler (pian), Mara Dobrescu (pian), Pablo Barragán Hernández (clarinet) și Miruna Nagy (harpă).
Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Programul concertelor va fi susținut de muzicienii Alexander Sitkovetsky (vioară), Ioana Cristina Goicea (vioară), Valentin Șerban (vioară), Peter Langgartner (violă), Răzvan Popovici (violă), Andrei Ioniță (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Diana Ketler (pian), Mara Dobrescu (pian), Pablo Barragán Hernández (clarinet) și Miruna Nagy (harpă).
„Încheiem cu aplomb cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland cu un concert pe care îl vom susține împreună cu orchestra Filarmonicii Brașov. Va fi un concert splendid, în Piața Sfântul Ioan, un spațiu deschis, recuperat pentru public, în care ne bucurăm că vom putea oferi publicului toată energia acumulată de-a lungul festivalului, când am cântat în sate pitorești și în biserici fortificate, în șurile perfect restaurate ale unor frumoase pensiuni din zonă, în cetățile Feldioarei și Sighișoarei, în catedrale monumentale și în catedrala magnifică a naturii. Toată această energie și putere vor fi simbolizate cel mai bine de forța orchestrei cu care vom putea reda și furtuna care ne-a prins înainte de concertul de la pensiunea ecvestră de la Prod, și liniștea monumentală din timpul concertului pe care l-am susținut târziu, în noapte, în Biserica din Meșendorf sau cântecul greierilor de la jamsession-ul de la Viscri 125.
„Ne bucurăm că vom încheia festivalul acolo unde l-am început, în Brașov, și că vom aduce publicului de aici toată povestea Musikland a acestui an, spusă prin forța cu care s-au încărcat muzicienii în tot acest parcurs minunat. Sperăm ca SoNoRo Musikland să devină un reper cultural pentru zona Brașovului și pentru cât mai mulți turiști, care să revină an de an, pe urmele festivalului.” - declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.
Concertul de duminică, din Piața Sfântul Ioan, interpretat de orchestra Filarmonicii Brașov, îi va avea ca soliști pe muzicienii SoNoRo: Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), Andrei Ioniță (violoncel) și Pablo Barragán Hernández (clarinet). Concertul va fi dirijat de Diana Ketler, directorul artistic al Festivalului SoNoRo Musikland.
„Pentru prima oară, artiștii invitați în cadrul Sonoro Musikland, vor cânta alături de Filarmonica Brașov. Dacă în trecut unii dintre artiștii invitați au cântat în calitate de soliști alături de noi, acum a venit momentul în care ne unim forțele și dăm dovadă de solidaritate artistică, indiferent că interpretăm sub umbrela unui organizator privat sau aparținem de o instituție publică. Mă bucur că inițiative de renume precum SoNoRo aduc o nouă deschidere către mediul internațional și îmbogățesc peisajul artistic și în Brașov. Filarmonica Brașov este mereu deschisă către astfel de colaborări care înfrumusețează atât viața noastră ca artiști, cât și pe cea a publicului care va avea parte de o experiență unică.” - declară Ioan Dragoș Dimitriu, directorul Filarmonicii Brașov.
Concertul de duminică, 8 august, din Piața Sfântul Ioan, va fi transmis live pe canalele Festivalului SoNoRo Musikland, ale Filarmonicii Brașov și ale partenerilor media.
Mai multe detalii și programul complet al Festivalulului SoNoRo Musikland sunt disponibile aici.
*****
Partener principal: BRD – Groupe Société Générale
Card preferat: Mastercard
Sponsori: Sistemul Medical MedLife, ICCO, BSS, Illy, Jidvei
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Ambasada Republicii Federale Germania în România, Institutul Cervantes, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Feldioara
Proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov
Parteneri: Beyond Dracula, Grano, Artegianale - Magazin Gastronomic, Meșendorf Gasthaus, Viscri 125, Cross Country Farm, Filarmonica Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov, TAMTAM, Bastionul Artiștilor, Fundația Sfântului Francisc, Măgura Casa Artiștilor, Colinele Transilvaniei, Cărturești, Librăriile Humanitas, Fundația Calea Victoriei
Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Harper’s Bazaar, National Geographic, Suplimentul de cultură, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Rador, Capital, Evz.ro, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Unsitedemuzica.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Litera9.com, Media Image.