În luna septembrie câștigătorii concursului de muzică clasică “Youth of Music International Competition 2022” (YMIC2022) își culeg premiile! Astfel, după participarea premianților la cursurile de măiestrie Eufonia de la Timișoara, seria de evenimente Youth of Music 2022 va continuă cu sesiuni speciale de înregistrări la Studiourile Electrecord și cu seria concertelor de Gală la Sfântul Gheorghe și București. Seria evenimentelor “Youth of Music 2022” va culmina cu recitalul de gala susținut de pianistul Dominik Ilisz, câștigătorul Marelui Premiu, în seară zilei de 28 septembrie la Camera de Comerț și Industrie din București, la invitația Asociației Culturale Lanto “Magia Muzicii”.
“A fost o mare bucurie să organizăm și în acest an Concursul Internațional “Youth of Music”, a declarat pianista Sînziana Mircea fondatoarea concursului. “Ediția 2022 a atras tineri muzicieni de cel mai înalt nivel, din întreaga lume. Nu am fi putut însă să oferim atât de multe premii în această ediție fără ajutorul co-organizatorului și partenerilor noștri, cărora le sunt infinit de recunoscătoare. Ca tânăr muzician știu cât este de importantă orice validare, mai ales la început de drum. Judecând după feed-backul primit după prima ediție și după calitatea concurenților de anul acesta consider că ne-am atins pe deplin obiectivele și sunt extrem de fericită, cu atât mai mult cu cât competiția are câteva particularități: oferă oportunități de dezvoltare profesională pe baze competitive unor concurenți care nu pot fi studenți ai membrilor juriului. Luna septembrie ne oferă ocazia de a finaliza seria evenimentelor Youth of Music sub deviza “The stage is ALL YOURS” a câștigătorilor YMIC2022”, a mai adăugat Sînziana Mircea.
Competiția, aflată la a doua ediție, a fost destinată muzicii clasice fiind deschisă tinerilor muzicieni de orice naționalitate, din întreaga lume, pentru toate instrumentele și canto. În cadrul competiției a fost acordat câte un singur trofeu pentru fiecare categorie de vârstă. Cele trei trofee Youth of Music au fost acordate tinerilor muzicieni din Spania, Polonia și România.
Marele câștigător al “Grand Prix – Youth of Music 2022” a fost desemnat tânărul pianist român Dominik Ilisz (18 ani) de la Liceul de Muzică din Oradea, cu o impresionantă interpretare live a Concertului nr. 3 pentru pian și orchestra de L.v.Beethoven, în compania Orchestrei de Cameră Radio România.
Câștigătorul trofeului “Young Talent Award” (categoria a II-a) a fost desemnat clarinetistul polonez Adrian Palmowski (19 ani), de la Universitatea de Muzică “Frederik Chopin” din Varșovia, în timp ce câștigătoare a trofeului “Junior Talent Award” (categoria I) a fost desemnată violonista spaniolă Taisia Paliazhakina Vafina (14 ani), de la Cordoba Music School.
Seria premiilor Youth of Music 2022 a debutat în luna septembrie cu participările câștigătorilor premiilor speciale Eufonia la cursurile de măiestrie organizate la Timișoara în cadrul festivalului cu același nume. Premiile Eufonia au fost acordate de Filarmonica Timișoara, coorganizator al Festivalului Eufonia și partener în cadrul competiției internaționale YMIC2022.
Evenimente Youth of Music 2022, susținute de co-organizatorii și partenerii competiției va continuă cu sesiuni de înregistrări speciale la Studiourile Electrecord din București, în perioada 21-22 septembrie. La acestea vor participa cei doi câștigători ai premiilor speciale Electrecord și anume Sofiia Hnativ (Ucraina) și Christian Godhard (Marea Britanie). De altfel, Sofia va veni la București după participarea la cursurile Eufonia, în timp ce Christian își va continuă călătoria de la București la Sfântu Gheorghe pentru a susține unul dintre recitalurile “Debut în Transilvania”.
“Suntem extrem de bucuroși să susținem și în acest an tinerii muzicieni câștigători ai premiilor Electrecord - YMIC 2022. Studiourile Electrecord îi așteaptă pe cei doi muzicieni din Ukraina și Marea Britanie cu ușile larg deschise pentru sesiuni de înregistrări speciale, care sperăm să le fie sprijin în dezvoltarea lor viitoare” a declarat Cristina Manolache, Manager Artistic, Electrecord.
Seria concertelor de gală “Debut în Transilvania” va avea loc în perioada 22-23 septembrie, acestea fiind susținute de câștigătorii premiilor speciale cu același nume oferite de Centrul de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe. Recitalul de deschidere va fi susținut de pianistul Ioan Mihăilescu la data de 22 septembrie, acesta fiind urmat de recitalurile susținute de Ioana Tomescu (clarinet), Patricia Roșca (pian) și Christian Godard (chitară), precum și de către invitatul special Michele Cocco (pian), pe 23 septembrie.
“De foarte mulți ani deja, Centrul de Cultură Arcuș este unul dintre lăcașurile culturale importante la nivel național, în care tinerii muzicieni “se antrenează” pentru a deveni mari muzicieni. Așadar, suntem foarte nerăbdători să îi prezentăm pe acești viitori mari muzicieni publicului meloman din Sfântu Gheorghe. Suntem fericiți să îi primim în marea noastră familie de artiști invitați și abia așteptăm să îi ascultăm și să îi aplaudăm!”, a declarat Kopacz Atilla, directorul Centrului de Cultură Arcuș din Sfântul Gheorghe.
Seria evenimentelor Youth of Music 2022 va culmina cu recitalul de gală susținut de pianistul Dominik Ilisz, câștigătorul “Marelui premiu” al competiției YMIC2022, în seara zilei de 28 septembrie, la Palatul Camerei de Comerț din București, la invitația domnului Dorin Ioniță, Președinte al Asociației Culturale Lanto “Magia Muzicii”, în calitate de co-organizator al competiției și gazdă a evenimentului, care a declarat:
“Ca întotdeauna, încurajăm performanța, premiem excelența și împreună ne dorim să prezentăm publicului din România cei mai valoroși tineri muzicieni. Din acest motiv, anul acesta ne-am alăturat competiției Youth of Music, în calitate de co-organizatori, oferind premiile în bani și oportunități de concerte celor trei câștigători ai trofeelor Youth of Music 2022. Așadar, abia așteptăm să îl ascultăm pe Dominik, câștigătorul Marelui Premiu Youth of Music 2022, alături de publicul bucureștean pe care îl invit cu mult drag la concert!”.
Cu prilejul recitalului de gală Dominik Ilisz va primi premiul în bani de 4000 lei, oferit de Asociația Lanto “Magia Muzicii”, precum și trofeul YMIC 2022, oferit de Authentic Plaza. Bilete la recitalul de gală se găsesc pe bilete.ro (https://www.bilete.ro/recitalul-de-gala-ymic/).
Anul acesta s-au înscris în concurs 48 de muzicieni din 18 țări, reprezentând unele dintre cele mai prestigioase universități de muzică din întreaga lume, printre care Universitatea de Muzică din Munchen, Royal College of Music din Londra, Conservatorul “Frederik Chopin” din Varșovia, Conservatorul Regal din Bruxelles, Conservatorul “Benedetto Marcello” din Veneția, Conservatorul din Bologna, Academia Regală de Muzică din Dublin, Academia de Muzică din Cluj și Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică. Tinerii muzicieni au reprezentat 11 instrumente și anume: pian, vioară, violoncel, chitară, clarinet, fagot, flaut, trompetă, saxofon, acordeon bayan și canto.
Lista completă a premianților poate fi consultată aici: https://www.museart-academy.com/2022-edition. Și în acest an juriul Competiției a fost prezidat de celebrul violinist român Alexandru Tomescu, căruia i s-au alăturat în acest demers generos soprana Laura Tatulescu, una dintre cele mai importante artiste lirice pe plan mondial, dirijorul italian Gian Luigi Zampieri cu o vastă carieră dirijorală internațională, celebrii pianiști și profesori de talie mondială Vassily Lobanov și Igor Cognolato, alături de pianista Sînziana Mircea – Young Steinway Artist, fondatoarea concursului.
Prima ediție a Concursului International Youth of Music a avut loc în anul 2021, cu sprijinul Muzeului Municipiului București și al Centrului de Cultură Arcuș din Covasna, care au găzduit recitalurile de gală susținute de câștigătorii competiției.
Anul acesta concursul este organizat de Asociația MuseArt, împreună cu Asociația Culturală Lanto Magia Muzicii, în calitate de co-organizator. Parteneri în organizarea competiției “Youth of Music International Competition”, ediția 2022 sunt: First PR Agency, Filarmonica Banatul, Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural Arcuș, Asociația “Tribul Artistic”, Fundația “Prețuiește Viața”, Electrecord S.A., Asociația “Iancu Tucarman”, Crizantema, Authentic Plaza, Asociația “Cantici di liberta”.
Asociația MuseArt este un ONG Cultural Român fondat în anul 2012 care își propune sprijinirea dezvoltării carierei tinerilor muzicieni la nivel național și internațional. Președintele Asociației MuseArt este pianista română Sînziana Mircea. Mai multe detalii pe www.museart-academy.com.
Asociația Culturală Lanto Magia Muzicii este unul dintre cei mai importanți organizatori de concerte și festivaluri de muzică clasică din România. Festivalurile “Vară magică” și “Iarnă magică” sunt doar două exemple dintre acestea. Până în prezent Asociația Culturală Lanto Magia Muzicii a organizat peste 150 de concerte, la care au participat peste 150 de soliști și 60.000 de spectatori. Mai multe detalii pe www.lanto.ro.