Galeria Celula de Artă aduce în Kulterra Gallery (str. Știrbei Vodă 104-106, București), spațiul care îi găzduiește artiștii, o nouă expoziție ce pune în prim-plan trăirile antitetice și parcursul către procesul de creație. Pe 23 martie, începând cu ora 19:00, va avea loc vernisajul „Incandescent” al artistului Cristian Brânzescu iar expoziția poate fi văzută până pe 24 aprilie. Detalii despre evenimentele organizate de Celula de Artă se găsesc pe site: celuladearta.ro.

"Lumină, scântei, flăcări, incandescenţă, materie arsă, cenuşă, dihotomiile distrugere-creaţie, lumină-întuneric, material-imaterial, reprezintă componentele adunate în creuzetul proiectului meu “Focul-Metamorfoze”, din care se desprinde şi “Incandescent”, spune Cristian Brânzescu.

Elementele descrise și incluse în lucrare pot fi ușor identificate cu trăirile unui artist. Deoarece majoritatea actelor artistice implică procesul de transfer al ideilor și experiențelor în lumea materială, acesta poate fi considerat și un act de purificare interioară, prin care Cristian Brânzescu și-a filtrat ideile și a pus bazele conceptului proiectului său. „Pasiune” și „Frământări”, aceste două elemente se împletesc într-un dialog ludic pe pânzele artistului. Lucrarea reflectă pasiunea prin incandescență, cromatică, contrast și temperatură de culoare, iar frământările se regăsesc prin grafismele și tușele de la granița dintre echilibru și hazard.

Cristian Brânzescu este student în anul I la Master/Picturã, în cadrul Universitãţii Naţionale de Arte Bucureşti. Alături de pictură, sculptură, instalaţiile, pregătirea din domeniul fotografic şi cunoştinţele dobândite în domeniul digital au contribuit la dezvoltarea sa ca artist.

Arta a fãcut parte mereu din viaţa lui, fie cã a fost vorba despre picturã sau fotografie. Aceste douã activitãți l-au însoțit încã din copilãrie. Își aduce aminte cu plãcere de şedinţele de desen sau de picturã în guaşe, de micul laborator realizat acasã unde, alãturi de tatãl său, developa şi transfera pe hârtie fotografiile realizate pe film.

Aşa cum era firesc, a apãrut nevoia de a depãşi acest nivel de hobby și s-a îndreptat astfel cãtre instituţii care puteau sã îi ofere educaţia necesarã pentru a aprofunda aceste frumoase meserii. Mai întâi a absolvit Şcoala de Artã Bucureşti, secţiile de picturã şi artã fotograficã, apoi Universitatea Naţionalã de Arte Bucureşti, secţia Picturã, clasa Profesor Petru Lucaci.

Celula de Artă mai are încă două expoziții în desfășurare, lucrarea „Cu capul în nori„ a artistei Medeea Stănescu, care poate fi văzută până pe 8 aprilie, în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 și salonul permanent de la Palatul Bragadiru, deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 18:00 dar și în zilele în care au loc evenimente la Palatul Bragadiru. Artiștii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.

***

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21), la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

Partener strategic:
Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Gonext, Bookblog, 4arte, Empower Artists, Iqool, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucures