Modernism.ro, revistă-platformă online de promovare a culturii contemporane românești, lansată în 2009, care susține, promovează și expune artiști români contemporani, creativi români, evenimente culturale de anvergură, proiecte bilaterale și internaționale din toate domeniile culturii contemporane, cu accent pe artele vizuale, a produs proiectul editorial „Documentarele artelor grafice românești”. Acesta propune crearea de documentare în format media, prin care se investighează, sub forma interviului luat unor artiști și personalități, domeniile romanului grafic, benzii desenate, animației, caricaturii, ilustrației de carte, graficii de afiș și revistă.
Domeniul graficii și ilustrație de carte are o importantă contribuție culturală atât în domeniul artelor vizuale cât și cel al publicisticii și literaturii. Cărțile și revistele au reprezentat până nu demult principalul suport și vector pentru distribuția culturii atât scrise cât și vizuale către categoriile largi de beneficiari. Documentarele propuse în proiectul editorial de față prezintă artiști din diferite generații care și-au dedicat cariera și creativitatea domeniilor artelor grafice.
Printre materialele publicate se regăsesc interviuri cu personalitățile active în zona artelor grafice cum ar fi Puiu Manu, cu o carieră importantă dedicată graficii și ilustrației de carte dar și diferitelor genuri de benzi desenate, până la mai tinerii artiști care s-au remarcat în zona ilustrațiilor de carte și reviste dar și benzi desenate, Alexandru Ciubotariu sau Mihai Grăjdeanu. De asemenea se pot regăsi interviuri video și cu istoricii sau comentatorii atenți ai acestor domenii interconectate: Adrian Cioroianu sau Dodo Niță.
Acest tip de documentare sunt necesare nu doar pentru cercetarea și arhivarea istoriilor recente ale acestor domenii, dar și pentru prezentarea și promovarea acestora. Târgurile de carte organizate în România cât și prezențele standurilor românești la târgurile de carte internaționale pot beneficia de aceste surse deschise pentru alcătuirea de prezentări interactive și dinamice ale domeniului publicistic. De asemenea, școala de grafică românească trebuie să fie mai bine cunoscută, promovată și râvnită de editori și publiciști, dar și de către publicul larg. Produsele editoriale românești pot beneficia și se pot distinge în continuare cu ajutorul graficienilor autohtoni și desigur acest fenomen trebuie încurajat în ofensiva utilizării de importuri de grafică ori imagini „de stoc”.
Prin proiectul editorial „Documentarele artelor grafice românești”, promovarea în online a artiștilor graficieni și a lucrărilor produse de aceștia dintr-o perspectivă dinamică – interviu cu întrebări deschise, atât istorică, prin apelarea la istorici și pasionați ai genului, cât și artistică, prin apelarea la graficieni și ilustratori, aduce publicuri suplimentare semnificative, pe segmentul de vârstă tânăr.
Proiectul editorial „Documentarele artelor grafice românești” contribuie la arhiva digitală Modernism.ro care prezintă artiști și proiecte de cultură vizuală contemporană, o arhivă vizuală și auditivă care poate fi accesată atât în timp real, în timp ce se „construiește”, cât și într-un mod facil, datorită designului revistei „responsive”, accesibil pentru toate tipurile de device-uri – computer, tabletă, telefon sau iPod. Acest format media compact de video, audio și foto online prin care se prezintă fiecare documentar și care se poate „consuma” rapid pe orice suport, s-a sistematizat de-a lungul experienței Modernism.ro și se bucură de feedback într-o continuă creștere, atât ca impact al vizualizărilor, peste 146.000, cât și ca noi subscriber-i și interactivitate prin comentarii pe rețelele sociale.
Proiectul editorial „Documentarele artelor grafice românești” adaugă la Modernism.ro o secțiune dedicată artiștilor graficieni, completând cu și sortând în același timp informații și idei cu și despre un segment creativ important în artele vizuale românești. Diversitatea și versatilitatea metodelor de prezentare audio-foto și video online și abordarea critică minimală aduc o promovare pe orizontală a fenomenului creativ grafic românesc.
Revista-platformă Modernism.ro are o componentă cantitativă consistentă – indexarea în cei 9 ani de existență a peste 1.200 de artiști contemporani din cei peste 5.000 prezentați în cadrul articolelor sale. Are peste 18.600 de articole publicate și peste 98.000 de materiale media foto și audio. Arhiva video depășește 200 de filme cu și despre artiști.
Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în urma unui apel public de selecţie a revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, pentru anul 2018.
l http://www.modernism.ro - Since 2009 :)
80.000 unici lunari, healthy growing