Premiera spectacolului performativ „Două lumi care se intersectează” din 6 mai 2023 prezintă pe scena de la Sala Mare ARCUB o colaborare extrem de creativă între artişti internaţionali şi români ce construiesc, prin intermediul improvizaţiei artistice, o conversaţie liberă între dans şi muzică. Cel mai nou spectacol produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti este conceput de Jean-Marc Aeschimann, Thierry Hochstätter, Cosmin Manolescu, în parteneriat cu Asociaţia Cultură prin Muzică şi Fundaţia Gabriela Tudor.

Artiştii spectacolului sunt muzicianul Jean-Marc Aeschimann, percuţionistul Thierry Hochstätter şi coregraful Cosmin Manolescu, toţi cu o experienţă vastă în improvizaţie artistică şi în educaţie prin cultură. „Două lumi care se intersectează” propune publicului bucureştean un dialog artistic punctat de surprize, schimbări şi transformări prin muzică şi dans. Dansul contemporan se îmbină cu stiluri muzicale multiple, care se schimbă de la o clipă la alta, neplanificat, în funcţie de trăirile şi inspiraţia artiştilor.

„Muzica este dans şi viceversa. Sunt atât de similare! Notele muzicale dansează în aer, iar mişcarea corpului e precum o melodie care se dezvoltă în spaţiu. Improvizaţia este magia momentului prezent, trebuie să fii complet acolo, să asculţi, să priveşti şi să reacţionezi imediat fie prin linişte, fie prin propriile modalităţi de expresie. Este minunat să nu fii blocat într-o partitură muzicală, să te exprimi cu propriile mijloace de expresie într-o situaţie nouă, creată de tine, de public sau de partenerii de pe scenă. Este un dar al vieţii.” Jean-Marc Aeschimann, iniţiatorul proiectului „Două lumi care se intersectează”.

Jean-Marc Aeschimann este profesor specialist și Directorul Programului Certificatul Dalcroze în România, fost profesor titular la Haute école de musique din Geneva și la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva timp de peste 30 de ani și dirijor al corului Arte Musica Geneva Thonex timp de 27 de ani. A susținut workshop-uri în lumea întreagă, bazate pe fundamentele pedagogiei Dalcroze (ancorare și mișcare corporală, interpretare muzicală, improvizație muzicală) în ideea de a readuce în atenție esența muzicii: un mijloc autentic de expresie și de comunicare. Pe lângă activitatea pedagogică Jean – Marc Aeschimann concertează (improvizație muzicală) împreună cu Thierry Hochstätter.

Thierry Hochstätter este percuționist în cadrul companiei Ballets Béjart şi directorul artistic al companiei Citypercussion. A compus pentru Maurice Béjart, Roland Petit şi a colaborat cu artişti precum Youssou N’Dour, Zizi Jeanmaire şi Catherine Ribeiro. În paralel cu activitatea de artist, susţine workshop-uri de percuţie în mediul privat şi academic.

Cosmin Manolescu este coregraf, performer, co-director artistic al AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică și director executiv al Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele și proiectele sale, aflate la granița între performance-dans-happening, au fost prezentate cu succes la București, Genova, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Lisabona, Beirut, Riga etc., fiind premiate la diverse festivaluri din țară și din străinătate.

În spectacolul de la ARCUB, vor participa, de asemenea, profesionişti înscrişi la Certificatul Dalcroze în România care au descoperit plăcerea improvizaţiei la cursurile conduse de Jean-Marc Aeschimann şi Cosmin Manolescu şi care vor participa cu mici intervenţii creative.

Spectacolul „Două lumi care se intersectează” se joacă sâmbătă, 6 mai 2023, de la ora 19.30, la Sala Mare ARCUB.

Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere și la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).

 

Preţuri bilete:

Cat.I - 40 lei;

Cat.II - 25 lei.

 

SÂMBĂTĂ, 6 MAI, ORA 19.30 | ARCUB – Sala Mare

DOUĂ LUMI CARE SE INTERSECTEAZĂ

Cu: Jean-Marc Aeschimann, Thierry Hochstätter, Cosmin Manolescu

Cu participarea profesioniştilor înscrişi la Certificatul Dalcroze în România

Durata: 1h

 

Ne puteți urmări pe paginile de Facebook și Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro.

 

***

 

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.