Dreptul și accesul la cultură: conferință-dezbatere și micro-expoziție, de Ziua Culturii Naționale 2020

Proiectul „Dreptul și accesul la cultură: repere din istoria culturii, de la Constituția României din 1923 până în zilele noastre”, produs de PostModernism Museum, este compus din conferință-dezbatere, offline în Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Municipiului București și online live, materiale video de tip documentare și micro-expoziție in situ. 

 

În acord cu Legea nr. 238/2010 privind celebrarea „Zilei Culturii Naționale”, PostModernism Museum propune proiectul „Dreptul și accesul la cultură: repere din istoria culturii (de la Constituția României din 1923 până în zilele noastre)” prin care aduce laolaltă mai multor perspective specializate, din partea unor profesioniști din domeniile artelor vizuale, istoriei, istoriei artei, politicilor culturale, privind istoria culturii din România. Abordările de conținut sunt multiple (cu specialiști lectori în legislație culturală, politici culturale, analize istorice specifice, prezentări inedite de studii de caz etc.) iar formatul tehnic al proiectului este incluziv, pentru mai multe tipuri de publicuri: în funcție de interes, specializare, profesie etc., dar și de localizare (offline la București, online oriunde în lume) sau de preferință în livrarea informației (micro-expoziție, dezbatere, conferință, proiecție video, materiale video documentare).

 

Conferința-dezbatere are ca punct de pornire problematici și unghiuri de cercetare diverse și complementare ale experților invitați. Domeniile de analiză ale specialiștilor din panelul de lectori sunt istorie, istoria artei, antropologie, sociologie, etnologie, politici culturale și marketing cultural. Aceștia vor prezenta studii dedicate subiectului proiectului, cu particularitățile perioadei istorice analizate.
 

Componenta de dezbatere care însoțește conferința facilitează interacțiunea publicului prezent în sală și publicului online cu experții invitați și încurajează întrebările și comentariile pe temele specifice ale lectorilor dar și pe teme generale din sfera istoriei culturii.

 

Micro-expoziția in situ este complementară conferinței și prezintă lucrări de artă, artefacte, obiecte de tip memorabilia, publicații de arhivă, ș.a. în spațiul de desfășurare a conferinței. Micro-expoziția cuprinde o selecție de lucrări de artă și imagini de epocă care ilustrează modul în care artiștii și media au surprins teme precum cultura poporului, campaniile de alfabetizare, „revoluția culturală”, aniversări culturale naționale, sărbători și festivaluri tradiționale.

Corpul de lucrări ales are un conținut special, prezentând publicurilor elemente inedite în acest format interdisciplinar vizual – anume lucrări originale de pictură grafică care prezintă: campaniile de alfabetizare – artiști precum Ary Murnu, Jules Perahim, Sofia Uzum, Ilie Schon, Nicolae Spirescu; cultura științifică și rolul ei în construirea „omului nou” – artiști precum Marcel Chirnoagă, Traian Vasai, Michaela Nica Crăciun, Vasile Pop-Negreșteanu ș.a. 

Expoziția este însoțită de o selecție de imagini, reprezentând lucrări de artă, secțiuni din cărți și publicații, documente de arhivă etc., pregătite pentru studiile lectorilor și rulate pe plasma din spațiu, în corelație cu fiecare prezentare în parte.

 

 

Următorii experți sunt invitați ca lectori: Adrian Cioflâncă cu studiul „Politici ale fotografiei istorice în timpul dictaturilor din România”, Andreea Grecu-Ciupală cu studiul „Articolul 33: în condițiile legii”, Oana Nasui cu studiul „Drepturile creatorilor în comunism: studii de caz”, Răzvan Pârâianu cu studiul „De la «duhul națiunii» la «cultura poporului» via «literatura populară»” și Cristian Vasile, cu studiul „Acces la cultură și educație sub comunism”.

Studiul „Politici ale fotografiei istorice în timpul dictaturilor din România”, al lui Adrian Cioflâncă, vizează inventarierea deciziilor și practicilor de utilizare a fotografiilor considerate problematice în perioada 1938-1989, urmând a arăta în ce măsură politicile din zona fotografiilor istorice explică deficitul actual de reprezentare vizuală a istoriei recente și distorsiunile de percepție din conștiința publică. Istoria regimurilor dictatoriale din România arată că fotografia istorică a fost privită ca obiect delict, potențial periculos pentru siguranța statului. Avem numeroase dovezi arhivistice ale preocupării autorităților de a scoate din circulație fotografii care reprezentau atrocități, tulburări sociale, episoade controversate, personaje trecute la index etc. În rarele ocazii în care au fost publicate, fotografiilor problematice li s-a distorsionat semnificația prin textele explicative. Uneori, fotografiile istorice au fost supuse unor falsificări brutale, prin tehnici de laborator, care le-au schimbat aspectul. 
 

În arhivele postdecembriste din România se găsesc numeroase fotografii ale atrocităților comise de autoritățile române în secolului XX, în special din timpul Holocaustului. Multe dintre ele au fost incluse în manuale, în expoziții, în site-uri de specialitate, în filme documentare, în articole de presă scrisă și audiovizuală, intrând parțial în dezbaterea și conștiința publică. Utilizarea extensivă a fotografiei istorice astăzi vine, pe de o parte, din fascinația actuală, resimțită peste tot în lume, față de imagine și, pe de alta, din istoria reprimată a fotografiilor care ilustrează episoade delicate ale istoriei naționale.  

 

 

Andreea Grecu-Ciupală prezintă studiul „Articolul 33: în condițiile legii”, prin care răspunde unor întrebări precum: „Ce înseamnă pentru noi în condiţiile legii? Ce ne propunem pentru publicul nostru: ce dorim şi ce avem nevoie pentru a-i asigura acestuia accesul la cultură? De ce mai discutăm despre acces la cultură într-o ţară membră a Uniunii Europene? Şi cât de mult recunoaştem că suntem prizonieri ai unor idei preconcepute pentru cultura pentru mase şi cultura pentru elite?”

 

 

Nu doar publicurile au drepturi (culturale) ci și creatorii. Prezentarea va pleca de la Decretul nr.321 din 18 iunie 1956 privind dreptul de autor (cu modificările sale Decretul nr. 358 din 3 august 1957 și Decretul nr. 1172 din 30 decembrie 1968), care a rămas în vigoare până în 23 iunie 1996 inclusiv (cu unele prevederi chiar până în 2004 inclusiv). Se va contextualiza prin inventarierea și celorlalte legi anterioare perioadei avute în vedere: Legea presei din 13 aprilie 1862, Legea nr. 126 din 28 iunie 1923 asupra proprietății literare și artistice. Pentru perioada comunistă, se vor avea în vedere și Legea privind contractul de editură și dreptul de autor asupra operelor literare din iulie 1946 (parțial abrogată prin Decretul nr. 16 din 14 ianuarie 1949) și Decretul nr. 19/1951 privind dreptul de autor asupra operelor literale susceptibile de a fi tipărite (care a suferit o modificări prin Decretul nr. 428/1952).

Prezentarea va aborda și câteva studii de caz privind litigii de drepturi de autor din perioada comunistă, ajunse în contemporan, în spețe precum Anca Petrescu, arhitectul Casei Poporului, Constantin Brâncuși - cazul românesc sau Uniunea Scriitorilor din România.

 

„Trăim azi în România o epocă în care nu s-a încheiat încă febra poporanistă de acum mai bine de un secol. Printr-un nefericit accident al istoriei, teoriile poporaniste au fost readuse la viață de regimul comunist și de atunci au rămas dominante pentru spiritul public din România nefiind contestate serios nici după prăbușirea regimului comunist. Prezentarea mea se va îndrepta spre începuturile ideologiei poporaniste (völkisch ideologie pe numele ei adevărat) pentru a istoriciza această noțiune de cultură populară și a-i descrie sursele intelectuale. Voi pleca în prezentarea mea de la un text care este relevant în opinia mea și anume „Literatura populară” de Léo Bachlin (1894). Mă voi întoarce apoi în timp spre începutul secolului al XIX-lea, la anii de studii din Germania ai lui M. Kogălniceanu, la apariția Daciei Literare (1836) și apoi la primul volum de poezii poporale și balade culese de Vasile Alecsandri (1852-3). Voi urma apoi curentele semănătoriste de la începutul secolului și autohtonizarea definitivă a unei mișcări care părea până nu demult cosmopolită. Scopul acestui demers este de regăsi genealogia intelectuală a acestui curent poporanist (folosesc aici înțelegerea pe care o dădea I. Slavici termenului fără legătură cu mișcarea ieșeană cu același nume) și de a regăsi înțelegerea culturii poporului așa cum era ea înțeleasă la începutul secolului al XX-lea.”

 

 

Cristian Vasile, cu studiul „Acces la cultură și educație sub comunism”, va trata problematica accesului la cultură, la educaţie, în special după 1945, concentrându-se mai ales asupra campaniei de combatere a analfabetismului desfăşurată de conducerea Partidului Comunist ca parte a „revoluţiei culturale“. Vor fi abordate dimensiunile ideologice ale campaniei de alfabetizare, precum şi sacrificiile cu care s-a realizat „lichidarea“ analfabetismului. Prin utilizarea documentelor de arhivă, în special din fondurile fostului Comitet Central al PCR, a literaturii secundare şi a altor surse istorice, Cristian Vasile va încerca să reconstituie aspectele relevante ale modului în care s-a ajuns la un grad înalt de alfabetizare în România postbelică. 

 

 

Cosmin Nasui va curatoria selecția lucrărilor pentru expoziție, din colecții publice și private, pentru un corp de lucrări de aproximativ 40 de piese, și va selecta din arhive și colecții imagini reprezentative pentru fiecare dintre intervențiile lectorilor. 

 

 

 

***

Proiectul „Dreptul și accesul la cultură: repere din istoria culturii (de la Constituția României din 1923 până în zilele noastre)” este produs de PostModernism Museum, beneficiind de parteneriat cu Muzeul Municipiului București și de co-finanțare de la Ministerul Culturii, în urma unui apel public de proiecte.

 

Asociația PostModernism Museum produce proiecte de cultură contemporană, dezvoltă programe de cercetare culturală și derulează proiecte de informare și formare profesională în domeniul cultural extins, prin platforma Formare Culturală. De asemenea promovează cultura contemporană românească prin intermediul celei mai mari platforme online dedicate, Modernism.ro. 

Printre proiectele curatoriale, educaționale, de expunere a arhivelor și de cercetare în istorie culturală, istoria artei, antropologie, sociologie și istorie recentă se numără: „Viață privată și practici sociale în Epoca de Aur”, „De la propagandă la baby-boom”, „Înainte și după revoluția culturală în România 1971”, „Arhitectura socialistă în București”, „Zile și sărbători naționale în cultura vizuală din România”, „Cartierele Primăverii și Dorobanți: tipologii urbane, locuitori vechi și noi”, „Centenarul femeilor în arta românească”, „Cultura de masă în Epoca de Aur”. APMM a inițiat DARE, un program de 5 ani de Documentare, Arhivare, Expunere și Revalorificare a artei produsă în România în intervalul 1945-1990.
 

De asemenea, publică studii și cărți, până în prezent având 13 cărți publicate la editura proprie și alte 6 la edituri partenere.

APMM a pregătit și publicat prima Strategie culturală și creativă a Bucureștiului pe 10 ani 2015-2025 (un proiect inițiat de Arcub-Centrul de proiecte culturale al Bucureștiului în 2014). Specialiști din cadrul asociației au coordonat propunerea de politică publică „Consolidarea unui statut societal al artistului, creatorului, autorului în România” (un proiect derulat în perioada 2018-2019).