Festivalul SoNoRo, cunoscut publicului meloman pentru nonconformism și inovație, începe astăzi, 27 octombrie 2023, ora 19:30, cu un concert la Palatul Bragadiru. Pe scenă se va afla Ansamblul Janoska,  format din patru muzicieni cu pregătire clasică, recunoscuți în toată lumea ca maeștri ai improvizației. Artiști Deutsche Grammophon, cei trei frați din Bratislava – Ondrej și Roman Janoska la vioară și František Janoska la pian – împreună cu Julius Darvas, cumnatul lor, la contrabas, au în comun o tradiție activă de muzicieni. Familia Janoska face muzică de șapte generații, iar Julius Darvas se bazează pe mai bine de trei generații de contrabas.

 

Aflat la ediția nr. 18, festivalul se va desfășura în București în perioada 27 octombrie și 5 noiembrie și va continua în Cluj între 6 și 12 noiembrie 2023. Tema din acest an – o surpriză pe care publicul SoNoRo o așteaptă întodeauna cu nerăbdare – este On the Couch, fiind inspirată de efervescența culturală din Viena sfârșitului de secol 19 și începutul secolului 20, dar și de înflorirea disciplinelor psihanalitice.

 

Publicul se va bucura de un program care va conține lucrări noi în istoricul festivalului, în proporție de 70%, iar multe dintre ele vor fi interpretate pentru prima dată în România. De asemenea, în această ediție sunt programate două concerte la Sala Radio, două la Ateneul Român și două la Muzeul Național de Artă al României – în Sufrageria Regală și în Sala Auditorium – , dar și în spații neconvenționale precum Teatrul Recul sau Clubul Expirat.

 

Festivalul SoNoRo este cunoscut și pentru abordarea multidisciplinară a programului, astfel că și în acest an sunt programate două concerte care includ, în plus față de concert, și vizitarea muzeelor în care se desfășoară – Muzeul de Artă Recentă/MARe, cu vizitarea expoziției Efectul Picasso, și Muzeul Național de Artă Contemporană, cu un tur ghidat.

 

În Cluj-Napoca, patru dintre cele șapte concerte vor afla loc în spații noi – Casino – Centrul de Cultură Urbană, Biserica Evanghelică-Luterană, Cinema ARTA și Meron Roastery. În celelalte trei spații, festivalul revine cu bucuria unei colaborări fundamentate pe afecțiunea pentru muzică și muzicieni – Casa Boema, Colegiul Academic – Sala Auditorium Maximum, din cadrul Universității Babeș- Bolyai, și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

 

„Suntem pregătiți pentru o nouă ediție a Festivalului SoNoRo și invităm publicul să ne urmeze, ca de fiecare dată, cu încredere în ceea ce vom experimenta împreună. Anul acesta, prin tema On the Couch, ne vom sonda emoțiile și poate că vom trăi la cote și mai mari toată vulnerabilitatea, dar și forța pe care fiecare dintre noi le are în straturile profunde ale inconștientului. Avem un program în majoritate nou, spații spectaculoase și muzicieni care au acceptat să intre în jocul propus de Diana Ketler și de mine, dornici să interpreteze nu doar lucrările, ci să fie observatori ai propriilor trăiri. În plus, seria de întâlniri SoNoRo TALKS – ON THE COUCH va fi un câștig al acestei ediții, prin discuțiile pline de miez despre muzică și inspirație. Credem că avem suficiente argumente pentru ca publicul să își dorească să fim împreună la cât mai multe concerte” – a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

 

Spotul festivalului, care poate fi urmărit AICI, este o animație inspirată de tema festivalului, tratată într-o cheie jucăușă – cu instrumentele muzicale aflate pe canapeaua psihanalitică. Spotul a fost realizat de echipa formată din Matei Branea (regie și animație), Ana Branea (scenariu și montaj) și Dan-Ștefan Rucăreanu (sunet).

 

O noutate în programul acestei ediții o constituie seria de evenimente SoNoRo TALKS – ON THE COUCH. Cele 4 evenimente (două în București și două în Cluj-Napoca) au teme incitante de discuții și câțiva invitați pe măsura reputației festivalului.

 

Prin intermediul primei teme, „Muzica, marea evadare”, publicul este invitat să se întoarcă semnificativ în timp, deoarece în scrierile biblice și cele are marilor filozofi, în mărturiile scriitorilor romantici și ale poeților contemporani se regăsește muzica – declanșatoare de emoții și cu efectele sale  terapeutice. În marea muzică a lumii, nenumărați compozitori au scris partituri pentru a reda în sunete propriile emoții, iar acestea au devenit o oază de liniște și oglindire sufletească pentru ascultători. În egală măsură, marii compozitorii au mărturisit că au suferit de probleme emoționale, în ciuda faptului că muzica era principala lor formă de exprimare. În contextul acestor idei, se vor căuta răspunsuri privitoare la impactul muzicii ascultate live și la modul în care ascultăm muzică în prezent.

 

A doua temă intitulată „Cea de-a treia nebunie – despre inspirație” își are seva în acest citat din „Phaedo” de Platon: „Există și un al treilea fel de nebunie, care este posedarea de către Muze, care pătrunde într-un suflet delicat și virgin, și acolo, inspirând frenezie, trezește lirica....Dar cel care – nefiind inspirat și neavând în suflet niciun dram de nebunie – vine la ușă și crede că va intra în templu cu ajutorul artei, spun că acela și poezia lui nu sunt primiți; omul cu mintea întreagă pierde când intră în rivalitate cu nebunul”.

 

Cele două evenimente SoNoRo TALKS – ON THE COUCH vor avea loc în București la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și sunt programate astfel: sâmbătă, 4 noiembrie 2023, ora 12.00 – „Muzica, marea evadare – de la emoție la terapie” cu Marina Constantinescu – critic de teatru, Angelica Postu – fondatoarea Asociației Române de Muzicoterapie și  Ioan-Dragoș Dimitriu – Director de Dezvoltare și Inovație SoNoRo. La pian, Eva Garet.

 

De la ora 17.00, la întâlnirea cu tema „Cea de-a treia nebunie – despre inspirație” vor participa scriitorul Radu Paraschivescu, Răzvan Popovici – fondator și Director Executiv SoNoRo și violoncelistul Valentin Răduțiu. La pian, Eva Garet și Alexia Dănăcică – bursiere SoNoRo Interferențe.

 

Clujenii sunt așteptați marți, 7 noiembrie, la Oberjin Club – Salonul Auditorium, de la ora 10:00. Pornind de la tema „Muzica, marea evadare – despre o viață muzicală împlinită” vor discuta Diana Ketler – pianistă și Director Artistic SoNoRo; Răzvan Popovici – violist și Director Executiv SoNoRo și Zoran Marković – contrabasist.

 

În aceeași zi, de la ora 18.00,  scriitoarea Ruxandra Cesereanu, Răzvan Popovici și scriitorul Ciprian Mihali vor dialoga pe tema „Cea de-a treia nebunie – despre inspirație”.

 

Muzicienii invitați în festival sunt nume mari ale scenelor internaționale de concert: violoniștii Boris Brovtsyn, Clémence de Forceville, Mihaela Martin, Aylen Pritchin, Erik Schumann, Mi-Sa Yang, Katalin Kókas, Tatiana Samouil și Alexandra Tîrșu; violiștii Blythe Teh Engström, Sarah McElravy și Răzvan Popovici; violonceliștii Justus Grimm, Tim Park, Valentin Răduțiu, Andreas Brantelid și Jan-Erik Gustafsson; contrabasistul Zoran Marković; pianistele Diana Ketler, Nino Gvetadze, Aurelia Vișovan și Adela Liculescu; clarinetistul Thorsten Johanns.

 

Programul complet al festivalului SoNoRo 18 – On the Couch este următorul:

BUCUREȘTI
 

  • Vineri, 27 octombrie 2023, ora 19.30, Palatul Bragadiru - CONCERT DE DESCHIDERE – THE BIG B’S
  • Sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 19.30, Sala Radio - MINUNATUL ORAȘ VIENA
  • Duminică, 29 octombrie 2023, ora 11:00, MARe – Muzeul de Artă Recentă - TERAPIE PRIN BASM
  • Duminică, 29 octombrie 2023, ora 16.00, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” - TERAPIE PRIN HIPNOZĂ
  • Duminică, 29 octombrie 2023, ora 21.00, Club Expirat - TERAPIE PRIN EXPUNERE
  • Luni, 30 octombrie 2023, ora 19.30, Teatrul Recul - LABORATORUL VISELOR
  • Marți, 31 octombrie 2023, ora 19.30, Ateneul Român - Sala Mare - PADRE E FIGLIO
  • Miercuri, 1 noiembrie 2023, ora 19.30, MNAR, Sufrageria Regală - BREAKING THE TABU
  • Joi, 2 noiembrie 2023, ora 19.30, Sala Radio - CERNEALA MELANCOLIEI
  • Vineri, 3 noiembrie 2023, ora 19.30, Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium - AUTOPORTRET
  • Sâmbătă, 4 noiembrie 2023,  ora 12:00, Centrul Național de Artă „Tinerimea română” - SoNoRo TALKS – ON THE COUCH 1
  • Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, ora 17:00, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” - SoNoRo TALKS – ON THE COUCH 2
  • Duminică, 5 noiembrie 2023, ora 11.00, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană - NOI CONSTELAȚII
  • Duminică, 5 noiembrie 2023, ora 19.30, Ateneul Român – Sala Mare - FINALE - EROS ȘI THANATOS

 

CLUJ-NAPOCA
 

  • Luni, 6 noiembrie 2023, ora 19.30, Casino - Centrul de Cultură Urbană - CONCERT DE DESCHIDERE - ALCHIMIA MEMORIEI
  • Marți, 7 noiembrie 2023, ora 10:00, Oberjin Club – Salon Auditorium - SoNoRo Talks – ON THE COUCH 3
  • Marți, 7 noiembrie 2023, ora 18:00 - SoNoRo Talks – ON THE COUCH 4, Oberjin Club – Salon Auditorium
  • Miercuri, 8 noiembrie 2023, ora 19.30, Biserica Evanghelică-Luterană - ÎN CĂUTAREA RĂSPUNSURILOR
  • Joi, 9 noiembrie 2023, ora 19.30, Cinema ARTA - MINUNATUL ORAȘ VIENA
  • Vineri, 10 noiembrie 2023, ora 19.30, Casa Boema - JUST IN CASE – Despre superstiții, spirite și obsesii
  • Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, ora 11.30, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei - PADRE E FIGLIO – Între Leopold, Wolfgang Amadeus și Franz Xavier Mozart
  • Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, ora 19.30, Meron Roastery - TERAPIE PRIN EXPUNERE
  • Duminică, 12 noiembrie 2023, ora 19.30, Colegiul Academic – Sala Auditorium Maximum - FINALE – EROS ȘI THANATOS

 

 

Abonamente și biletele Festivalului SoNoRo se pot achiziționa AICI. Studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

 

Publicul fidel al Festivalului SoNoRo este invitat să urmărească AICI un Making Of al ediției de anul trecut, când tema festivalului a fost inspirată din istoricul celebrului tren Orient Express.

 

***

 

Festivalul SoNoRo

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriatele tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim și Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (18 ani), SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (17 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale în clădiri de patrimoniu din România (11 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania (5 ani).

 

Site: http://www.sonoro.org/

Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo

Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/

Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival

 

Prezentat de Vodafone & Unicredit                                           

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii                                      

Sponsori principali: MedLife, JTI, Biofarm, VISA                                            

Parteneri principali: Primăria Capitalei, ArCuB, Institutul Cultural Român, Ambasada Germaniei                                   

Sponsori: JBL, RomCapital Invest, Ciga Energy, NNDKP, Certinvest, Leroy și Asociații, Casa Boema, Clinica Alcor, Aedificium, BoConcept, The Decorators, Autonom, Bog'Art, SETHÈ

Parteneri: Privileg, Grano, LeBab, Illy, Avincis, Cărturești, Librăriile Humanitas, Fundația Calea Victoriei, Matei Branea, Klarmedia, AFI Cotroceni, Teatrul Godot și Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Filarmonica George Enescu, Muzeul de Artă Recentă, Club Expirat, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Recul, ARPI, Casino - Centrul de Cultură Urbană, Cinema ARTA, Da Pino & Oberjin Club, Biserica Evanghelică-Luterană, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Meron Roastery, Universitatea Babeș-Bolyai, Iulius Mall                  

Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, A List Magazine, Psychologies, Ziarul Metropolis, The Institute, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Festivalier, Promenada-Culturala.ro, CARIERE, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro, BookHub, The Woman, Visit Cluj, ViaTV, Munteanu