Programul Cultural TM2023 continuă și în luna mai cu o suită de evenimente diverse - teatru, reprezentații de dans contemporan, conferințe, concerte simfonice, expoziții, o bienală de artă, știință și ficțiune, ateliere pentru copii și multe altele.

Luna aceasta vor avea loc 11 spectacole de teatru, precum și un Festival Euroregional de Teatru:

  • Zambara Kabarett - 2 mai, orele 19:00, Casa Tineretului Timișoara;
  • Patrimoniul sub reflectoare Pentru Voi - 2 mai, orele 18:00, Sala Capitol;
  • FURTUNA, un spectacol de Alessandro Serra - 3 mai, orele 19:00, Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”;
  • Cargo Berlin – Timișoara – 5 - 7, 11 - 13, 19 - 21, 25 - 27 mai, orele 19:00, Bastionul Maria Theresia - stația de autobuz „Punctele cardinale”;
  • Orașul Paralel: Iosefin - Martin (ruta albastră) - 8 mai, orele 15:00 și 17:00, Gara Timișoara Nord - Peronul 2;
  • Orașul Paralel: Iosefin - Viki (ruta roz) - 8 mai, orele 15:00 și 17:00, Gara Timișoara Nord - Peronul 2;
  • Orașul Paralel: Iosefin - Jocul (ruta galbenă) - 8 mai, orele 15:00 și 17:00, Gara Timișoara Nord - Peronul 2;
  • Trans Lucid - 17 mai, orele 19, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”;
  • Premieră Timișoara - FETE ȘI BĂIEȚI @Sunlight Theatre - 21 mai, orele 18:00, Cinema Victoria;
  • Spectacol stradal de poezie Balcoolaurul și gladiautorii - 25 mai, ora 20:00, Piața Sfântul Gheorghe;
  • Festivalul Euroregional de Teatru TESZT – 21 - 28 mai, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
  • Premieră Timișoara | Pavel Bartoș în One Man Aproape Show - 29 mai, orele 20:00, Opera Națională Română
  • Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro, entertix.ro, orasulparalel.ro și tm-t.ro.

    Sesiunea de plantare, organizată de echipa Festivalului CODRU, va avea loc în weekendul 6 - 7 mai, în zona Două Dealuri, Recaș. Timp de două zile, în intervalul orar 10:00 - 18:00, participanții vor desfășura acțiunile de plantare din oră în oră, în grupuri de maxim 50 de persoane. Ustensilele necesare sunt asigurate de organizatori. Va fi amenajată și o zonă de relaxare, unde cei care se vor implica în procesul de plantare vor avea parte de muzică live și DJ, food & drinks, până la ora 20:00. Participarea este gratuită și se face pe baza completării unui formular, accesând site-ul oficial codrufestival.ro.

    Proiectul Dans Nomad își propune să aducă dansul contemporan mai aproape de locuitorii cartierelor timișorene, prin intermediul unor momente coregrafice desfășurate în diferite locații din spațiul public: Parcul Dacia (22 mai, orele 17:30), Parcul Lidia (23 mai, orele 17:30), Piața Traian (24 mai, orele 17:30) și Parcul Uzinei  (25 mai, orele 17:30).

    În 2023, proiectul continuă dezvoltarea relației cu comunitățile din județul Timiș, prin realizarea unor ateliere de teatru, dans și film pentru copiii și adolescenții din Lugoj (8 - 11 mai), Jimbolia (12 - 15 mai), și Dumbrăvița (18 - 21 mai). Rezultatele proiectelor vor fi prezentate între 26 mai - 3 iunie 2023, la Timișoara, prin intermediul unui performance de dans „DansNomad Introspectiv” pe data de 26 mai (Bastionul Maria Theresia) și a unei expoziții video „DansNomad Retrospectiv”, în perioada 27 mai - 3 iunie, la Muzeul Național al Banatului.

    Universitatea de Vest organizează în luna mai trei conferințe marca La UVT, Cultura e Capitală, una dintre ele avându-l ca invitat pe Jean Pierre Sauvage - laureat al premiului Nobel pentru Chimie.

  • Conferință „Fenomenul Fundoianu” - invitat Mircea Martin - 10 mai, orele 18:00, în Aula Magna a UVT;
  • Idei care schimbă lumea - Conferință Jean-Pierre Sauvage - 18 mai, orele 18:00, în Aula Magna a UVT;
  • Conferință „Mitologii urbane” - invitat Andreea Răsuceanu - 24 mai, orele 18:00, , în Aula Magna a UVT.
  •  

    Accesul la aceste conferințe este gratuit.

     

    În perioada 18-31 mai, la Timișoara, vor avea loc cinci concerte simfonice inedite precum și un curs de dirijat cu maestrul Cristian Măcelaru: 

     

    - RETRACING BARTÓK - 10 New Works - 18 mai, orele 19:00, în Sala Multifuncțională a CJT;

    - Baroque Watermusic - concert lecție - 20 mai, la Facultatea de Muzică și Teatru;

    -  Baroque Watermusic - 21 mai, Râul Bega;

    -  Curs de dirijat cu maestrul Cristian Măcelaru – 27 - 31 mai;

    -  Concert simfonic extraordinar - Orchestra Națională a Franței - 31 mai, orele 19, la Sala Capitol;

    -  Concert simfonic extraordinar - Orchestra Națională a Franței - 1 iunie, orele 19, la Sala Capitol.

     

    Mai multe detalii despre achiziționarea biletelor precum și orele exacte ale evenimentelor vor fi comunicate în curând pe site-ul oficial timisoara2023.eu

    Tincuța Marin, Chapter 4 (18 mai - 7 iulie) și Scores for Anthropocene. Notation, movement and immateriality in contemporary sculpture (26 mai - 14 iulie) sunt noile expoziții care pot fi vizitate la Galeria Jecza, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 11:00 - 19:00.

    Începând cu 4 mai, la Cazarma U, pot fi văzute de către public 4 expoziții permanente care surprind evoluția sculpturii românești. Lansarea expoziției intitulate după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după (4 mai - 30 noiembrie) va avea loc în perioada 4 - 7 mai iar accesul este gratuit pe durata acestei perioade.

    Printre alte expoziții în derulare în luna mai în Timișoara se numără: Ritzi Jacobi & Peter Jacobi. Texturi ale memoriei. Cinci decenii de creație (17 februarie - 5 mai), Extr-Activism. Decolonizarea mineritului spațial (12 mai - 24 iunie), Victor Brauner: Invenții și magie (17 februarie - 28 mai), (r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022 (7 decembrie 2022 - 31 decembrie 2023).

    Fundația Art Encounters a pregătit pentru weekendul de deschidere al celei de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters - My Rhino Is Not a Myth art science fictions un program intens și atractiv, presărat cu diverse activități precum: tururi ghidate cu artiștii invitați și curatorul bienalei, conferințe, experiențe imersive, performance-uri și concerte, tururi cu un tramvai populat de cunoscuta lucrare a artistului Carlos Amorales - Black Cloud, un picnic & discuții informale cu artiștii, precum și lansarea Catalogului Bienalei Art Encounters la Librăria „La Două Bufnițe”. Acest eveniment se va desfășura în perioada 19 - 21 mai, la Complexul Isho.

    Bienala Art Encounters: My Rhino is Not a Myth. art science fictions se va întinde pe o perioadă de 8 săptămâni, între 19.05 - 16.07 și va produce 10 lucrări noi, intervenții artistice în spațiul public și evenimente interdisciplinare.        

    Pe 18 mai, studenții Universității Politehnica, dar și cetățenii timișoarei sunt invitați să ia parte la un eveniment gastronomic intitulat LA PAS în curte la Electro, desfășurat la Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică - UPT, în intervalul 10:00-16:00. Programul va cuprinde o diversitate de activități, de la ateliere de gătit și dezbateri pe teme legate de hrană, până la degustări de produse de la mici producători și din rețeaua de Comerț Echitabil.

    Pe data de 19 mai, în cadrul Proiectului Remix ID, artistul Ulrich Schleiher va susține un performance ce va consta într-o instalație de lumini și sound design realizate pe baza muzicii colectate de echipa proiectului. Tot în cadrul acestui eveniment va avea loc, începând cu ora 19:00, lansarea unui souvenir box.

    Târgul Harababura Vintage Fair, dedicat designului contemporan și culturii vintage, revine cu o nouă ediție, între 26 - 28 mai, la Palatul Ștefania. O întâlnire cu artiștii locali din diferite domenii de expresie, în cadrul căreia veți putea vedea și chiar achiziționa de la ilustrații, tipărituri, ceramică, veselă și obiecte de artă, până la prin haine, accesorii și colecții de viniluri. Evenimentul se va desfășura în intervalul 12:00 - 20:00.

    În perioada 30 mai - 3 iunie, Institutul Prezentului organizează o serie de ateliere dedicate școlarilor cu vârste între 8 și 12 ani, conduse de coregrafa Mădălina Dan, pornind de la instalaţia „Eu și linia”. Provocarea atelierului Te afli aici: Eu și linia este aceea de a construi cu ajutorul unor elemente și instrumente simple, pe baza unor instrucțiuni date, instalaţia „Eu și linia”. Participanţii la atelier vor experienta moduri în care mișcarea poate genera sens atât în acţiune, cât și în reprezentare vizuală. Acțiunea va avea loc la Palatul Ștefania, iar detalii despre program vor fi comunicate în curând pe site-ul oficial timisoara2023.eu.

    Printre alte evenimente culturale care vor mai avea loc la Timișoara în luna mai se numără: programul de rezidenţe COLLEGIUM. Acțiuni și lucrări artistice din anii 90: ateliere și prezentări cu Gavril Pop, Silvia Amancei și Bogdan Armanu (22 - 27 mai) și traseul fizic și imaginar  Narațiuni Sonore (26 mai - 11 iunie), care pornește din centrul orașului, pe malul canalului Bega către periferie, și ne induce într-o serie de incursiuni sonore și vizuale prin intermediul unor acțiuni sau intervenții artistice.

    Pentru a fi la curent cu diversele evenimente culturale ce au loc în Timișoara, atât cele incluse în Programul Cultural TM2023, cât și alte activități culturale, sursele de informare sunt newsletter-ul TM2023 și site-ul oficial timisoara2023.eu

     

    ***

     

    Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.

    Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Linde Gaz Romania, Cramele Recaș, Iulius Town, Profi

    Broadcaster oficial: TVR

    Partener de mobilitate: Automobile Bavaria, MAN