Weekendul 28-29 august este unul foarte important pentru satul Aluniș, iar centrul de Artă Aluniș a pregătit un program special pentru localnici și vizitatori.
Sâmbătă pe 28 august, la ora 18:00, Centrul de Artă Aluniș găzduiește cea de-a opta ediții a festivalului de teatru nomad "Poezia în iarbă, festival inițiat de poetul Florin Dan Prodan. Pentru aproximativ o oră jumătate Cenaclul literar Zidul de Hârtie Hârtie și Casa de Poezie Light of ink vor anima grădina centrului cu poezie, proiecții cinematografice și manifestări artistice.
De la ora 19:30, trupa iarba Fiarelor va aduce ritmurile muzicii neaoșe transilvănene la Aluniș. Prin fuziunea sunetului acustic cu graiul transilvănean, iarba Fiarelor actualizează temele și motivele muzicale folclorice omniprezente în interiorul arculuicarpatic. Trupa folosește în mod neconvențional chitara, bass-ul și tobele, instrumente care îmbină acorduri tradiționale șielementele de percuție cu sunete din lumea înconjurătoare pentru a reda atmosfera fiecărei compoziții muzicale.
În interiorul Centrului de Artă Aluniș se poate vizita expoziția atelier „Life in progress" a artistului vizual Ruslan Cîrlan. Seria de lucrări reunite în expoziție este realizată exclusiv la Aluniș, pe parcursul a aproape un an de când Ruslan Cîrlan se află aici în rezidență permanentă, și se extinde pe durata proiectului cu încă câteva picturi, la care artistul va lucra live, la Centrul de Artă Aluniș, transformând spațiul expozițional în propriul său atelier de lucru.
Duminică, 29 august, satului Aluniș sărbătorește cea mai importantă zi, hramul Bisericii Rupestre Aluniș. Fiind unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult, biserica din Aluniș poartă hramul "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul" și în interiorul acesteia încă se mai săvârșesc sfintele slujbe.
Intrarea la evenimentele Centrului de Artă Aluniș este liberă, dar donațiile sunt apreciate.
Donațiile, încasările pe produsele consumate sau achiziționate de la magazinul centrului merg către susținerea proiectelor viitoare, proiecte precum deschiderea Școlii de olărit de la Colți și construirea casei de rezidență a acesteia, și către meșterii, artizanii și producătorii locali.
***
Centrul de Artă Aluniș este o asociație neguvernamentală non-profit care are ca obiectiv revigorarea tradițiilor din Munții Buzăului și promovarea turismului sustenabil în zonă prin artă și cultură. În cadrul centrului au loc expoziții de artă, concerte, tabere și ateliere. Mai multe detalii despre evenimentele centrului pe pagina dedicată de Facebook.
Centrul de Artă Aluniș este o asociație neguvernamentală non-profit care are ca obiectiv revigorarea tradițiilor din Munții Buzăului și promovarea turismului sustenabil în zonă prin artă și cultură. În cadrul centrului au loc expoziții de artă, concerte, tabere și ateliere. Mai multe detalii despre evenimentele centrului pe pagina dedicată de Facebook.