Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.
Ediția de anul acesta va fi una restrânsă, care se întoarce la originile evenimentului și aduce în prim-plan scurtmetrajele selecționate în competiție, noile voci ale cinemaului de mâine. Anul acesta Competiția Internațională își extinde granițele, aducând filme din țări precum Malaezia, Pakistan, Filipine, Iran sau China, în timp ce Competiția Națională reunește cele mai noi scurtmetraje „de acasă”.
Festivalul Internațional de Film NexT a fost înființat în 2007, de către Societatea Culturală NexT, în memoria regizorului de film Cristian Nemescu și a sound-designerului și compozitorului Andrei Toncu. Fondată de producătorul Ada Solomon și un grup de prieteni apropiați ai celor doi cineaști, Societatea Culturală NexT și-a propus ca prin proiectele sale să păstreze vie amintirea lor, să descopere și să promoveze cinemaul imaginativ și inovator din întreaga lume și cineaștii talentați aflați la începutul carierei lor și să educe publicul tânăr.
Primul și cel mai de amploare proiect al Societății Culturale NexT a fost Festivalul Internațional de Film NexT, care s-a impus rapid ca cel mai important festival de scurtmetraje din România și unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de film românești peste hotare.
De-a lungul celor 11 ediții de până acum, Festivalul NexT a prezentat peste 1.200 de filme de scurtmetraj unui număr de peste 60.000 de spectatori și a adus la București nume importante din cinematografia mondială, precum Walter Murch, Peter Webber sau Claire Denis. Mulți dintre tinerii cineaști din competiția NexT au fost mai apoi selecționați și premiați în festivaluri de categorie A din lume (Cannes, Berlin, Veneția etc.). Dintre aceștia poate fi amintit László Nemes – prezent în competiția Festivalului NexT în 2010 și 2011, ulterior selecționat cu lungmetrajul său de debut în competiția Festivalului de la Cannes și câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2016.
Societatea Culturală NexT își continuă misiunea atât prin proiecte deja existente, precum Caravana Filmelor NexT sau NexT Film Education, cât și prin proiecte noi dedicate cineaștilor aflați la început de drum. Caravana Filmelor NexT care cuprinde proiecții în aer liber pe timp de vară, sub conceptul „Picnic și cinema sub clar de lună”, va continua să aducă filme în toată țara, dar și în București. În același timp, NexT Film Education, care înglobează două programe de educație cinematografică pentru elevi și profesori (Education à l’image și CinEd), îi va ajuta în continuare pe școlari și liceeni să descopere și să înțeleagă cinematografia de artă.
„Ne dorim să creștem în jurul NexT-ului comunitatea creată în toți acești ani, să marcăm împreună finalul unui capitol și începutul unuia nou, așa că sper să revedem cu această ocazie cât mai mulți dintre prietenii festivalului”, spune Yvonne Irimescu, directorul festivalului.
***
Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România și Institutului Cultural Român.
Parteneri media: Tananana, Ziarul Metropolis, Acoperișul de sticlă, Aarc, Liternet, Observatorul cultural, Sub25.