Cea de XVI-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo va avea loc în perioada 29 octombrie – 14 noiembrie 2021, în București, Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca și dorește să aducă prin tema sa, „Dreamtigers”, un omagiu marelui scriitor sud-american Jorge Luis Borges. Totodată, în cadrul acestei ediții, va fi celebrat centenarul Astor Piazzolla, cu un program alcătuit din lucrări ale celebrului compozitor argentinian.

Această ediție a festivalului reprezintă și un punct luminos pe harta incertitudinilor pe care le trăim în această perioadă, publicul fiind invitat să se bucure de frumusețea și armonia muzicii de cameră.

În 2021, Festivalul SoNoRo împarte programul din București între spațiile consacrate de concert, precum Ateneul Român, Sala Radio sau Auditoriumul Muzeului Național de Artă al României, cu cele nonconformiste ca Palatul Bragadiru, Club Expirat, Club Guesthouse sau Fratelli Studios. De asemenea, anul acesta, pentru a introduce publicul în universul lui Jorge Luis Borges, Festivalul SoNoRo invită publicul la un spectacol de tip teatru-labirint, premergător concertului din Palatul Bragadiru, realizat în parteneriat cu studenții UNATC „I. L. Caragiale”.

În Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca, în filarmonicile din aceste orașe, vor avea loc concerte destinate publicului cunoscător și iubitor de muzică clasică, dar și tinerilor deja familiarizați cu programele SoNoRo. În Cluj-Napoca, unde Festivalul SoNoRo se încheie deja în mod tradițional, va avea loc un program extins care va include și spații mai puțin convenționale, precum mansarda Casei Boema sau Biserica Reformată Calvină.

„La SoNoRo, credem că muzica nu are granițe. Face parte dintr-o magnifică familie de arte, fără de care existența noastră ar fi săracă. În edițiile anterioare am explorat relațiile dintre muzică, poezie și arte vizuale în «DaDa» sau dintre muzică și sculptură în «Păsărea Măiastră». Anul acesta ne îndreptăm spre labirinturile, visele, misterele și pasiunile marelui autor argentinian Jorge L. Borges. Dreamtigers – tema recurentă din lucrările sale – reprezintă un vis care nu dispare niciodată, care ia diferite forme, transformându-se mereu, dar fără a pierde niciodată substanța de bază, care este constituită din frumusețe și din explorarea posibilităților nesfârșite ce se află în fața oricărui om. Ideea unui tigru de vis, ca orice mare operă muzicală sau interpretare, este o punte între trecutul și viitorul nostru. Este poezia unui suflet de copil inocent, pe care orice mare artist încearcă să o păstreze de-a lungul vieții sale. În cuvintele lui Borges: Copilăria a murit, iar tigrii și pasiunea mea pentru ei au îmbătrânit, dar totuși sunt în visurile mele.” – au declarat Răzvan Popovici și Diana Ketler, directorii Festivalului SoNoRo.

Spotul festivalului, care poate fi urmărit aici, este o animație realizată de echipa formată din Matei Branea (story, regie și concept grafic, animație), Ana Branea (story, editor video) și Dan-Ștefan Rucăreanu (sound design).

Festivalul se va desfășura în București în perioada 29 octombrie – 7 noiembrie, primele două concerte fiind programate la Palatul Bragadiru. Concertul de deschidere (vineri, 29 octombrie) conține lucrări de François Borne, Joaquín Turina, Enrique Granados și Astor Piazzolla, iar al doilea concert (sâmbătă, 30 octombrie) este inspirat de aniversarea „Astor Piazzolla 100” și va cuprinde tangouri tradiționale și o selecție de lucrări semnate de Astor Piazzolla, Marcelo Nisinman, Fritz Kreisler, Pablo Casals, Isaac Albéniz ș.a.

Ziua de duminică, 31 octombrie, este organizată sub titulatura „Cele patru cicluri” și propune publicului un maraton muzical de patru concerte – trei vor avea loc la ARCUB Gabroveni, un centru cultural ridicat pe ruinele fostului Han Gabroveni, un monument istoric din secolul al XIX-lea, și unul în Clubul Expirat, situat într-un spațiu industrial revitalizat, care găzduiește cu succes numeroase evenimente din zona culturală, pe lângă serile de dans ce îi definesc scopul principal. Clubul se află în Sala Compresoarelor, unul dintre spațiile fostei fabrici E. Wolff, înființată în 1877.

Seria concertelor din București va continua cu un program surpriză în Fratelli Studios (luni, 1 noiembrie și marți, 2 noiembrie), o alegere îndrăzneață pentru Festivalul SoNoRo, definit de versatilitate, reinventare și spații neconvenționale.

Următoarele patru concerte din București (4-7 noiembrie) sunt programate la Sala Radio, Club Guesthouse, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Ateneul Român – locul în care Festivalul SoNoRo își încheie de mulți ani programul din Capitală.

Călătoria muzicală a Festivalului va continua la Filarmonica Brașov – Sala Patria, în data de 9 noiembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia (10 noiembrie) și în Cluj-Napoca, pentru două concerte în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (11 și 13 noiembrie), un concert în mansarda Casei Boema (12 noiembrie) și un concert în Biserica Reformată Calvină (14 noiembrie).

Muzicienii invitați la această ediție a Festivalului SoNoRo reprezintă nume importante ale scenelor internaționale, precum Gilles Apap (vioară), Mihaela Martin (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Suyeon Kang (vioară), Pavel Berman (vioară), Irina Mureșanu (vioară), Maria Jurca (vioară), Răzvan Popovici (violă), Tomoko Akasaka (violă), Alexander Zemtsov (violă), Frans Helmerson (violoncel), Justus Grimm (violoncel), Benedict Klöckner (violoncel), Manuel Fischer-Dieskau (violoncel), Andreas Brantelid (violoncel), Julian Arp (violoncel), Ștefan Cazacu (violoncel), Diana Ketler (pian), Louis Lortie (pian), Ioan Dragoș Dimitriu (pian), Cristiana Mihart (pian), Pablo Barragán Hernández (clarinet), Thorsten Johanns (clarinet), Olivier Darbellay (corn), Marcelo Nisinman (bandoneon), Zoran Marković (contrabas) și Ramón Ortega Quero (oboi).

Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo 2021 pot fi descoperite pe https://festival.sonoro.ro/.
Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook.

***
Site | Facebook | Instagram | YouTube