Cea de-a patra ediție a Festivalului Național de Teatru Independent s-a încheiat duminică, 6 noiembrie și a înregistrat reușite notabile pentru sectorul cultural independent. Importanța evenimentului a fost demonstrată și în acest an de  publicul numeros, prezent în sălile de spectacol în fiecare zi de festival. Înființarea Asociației Teatrelor Independente din România și inițierea unui dialog cu Ministerul Culturii au reprezentat premiere istorice pentru acest sector, oferind perspective îmbucurătoare pentru teatrul independent.

Vineri, 4 noiembrie, în prezența Ministrului Culturii, Corina Șuteu, directorii teatrelor independente din București și din țară s-au întâlnit pentru a dezbate, pentru prima dată la acest nivel, condițiile sectorului cultural independent. În cadrul evenimentului a fost semnat protocolul de înființare a Asociației Teatrelor Independente din România, forma juridică de solidarizare a companiilor de teatru independent din întreaga țară. Acestă inițiativă își propune să contribuie la crearea unui context favorabil dezvoltării acestui sector cultural, prin crearea unui ansamblu unitar de resurse și implementarea unei strategii de susținere și promovare a artiștilor independenți.

"Anul acesta, nu ne-am propus să promovăm numai spectacolele incluse în program, ci și o filozofie de unitate între creatori și public, într-un context de libertate de exprimare artistică totală. Succesul îl datorăm publicului, căruia îi mulțumim pentru faptul că prin prezența constantă la spectacole, a susținut financiar continuitatea evenimentului, organizat anul acesta, pentru prima dată, din resursele proprii ale organizatorilor." – George Remeș, directorul FNTi.

*** 
Sponsori:Hotel Ramada
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Yorick.ro, IQads, Orașul Meu, LiterNet.ro, Bucharest City App, Orașul Vechi, The Institute, Observatorul Cultural, Zeppelin Magazine, Plic. O revistă, IleanaAndrei.ro, Revista Psychologies, Revista Arte & Meserii, judyflorescu.com, Gala Societății Civile, Raftul cu Idei, amdoar18ani.ro, teatral.ro, rezervările.ro, stiriong.ro

FNTi4 | www.fnti.ro