Fundația Globalworth s-a alăturat campaniei de strângere de fonduri a Fundației Calea Griviței – “Ouăle Grivița 53” – și a achiziționat 4 lucrări de artă în valoare de 20.000 de euro. Sumele strânse vor fi folosite pentru dezvoltarea de la zero a primului teatru independent construit în România după mai mult de 70 de ani: Grivița 53. 
 
“Oamenii și locurile reprezintă doi dintre pilonii de bază ai Fundației Globalworth, și Grivița 53 este exact acel proiect care îmbină foarte bine aceste două componente. Prin construcția lui se va crea un nou spațiu cultural în București, iar noi suntem mereu deschiși să susținem astfel de proiecte care ajută la dezvoltarea orașului, la care contribuim și noi ca lider al pieței de birouri din România. Este important să dăm Bucureștiului spații prin care să se transforme și să țină pasul cu evoluția și nevoile locuitorilor săi", a declarat Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.
 
“Mulțumesc celor care au donat pentru Grivița 53 și care au trecut la fapte, precum Fundația Globalworth. Oamenii care pot face România sănătoasă sunt cei care acționează, cei care construiesc. Grivița 53 este mai mult decât un imobil, este un spirit, o comunitate a celor care vor să lase ceva esențial în urma lor. Acest demers va fi un exemplu peste veacuri, va fi moștenirea pe care o lăsăm generațiilor viitoare. Am demonstrat că suntem hotărâți și vă aștept să vă alăturați inițiativei și să o transformați din vis în realitate. Grivița 53 nu este a mea sau a ta, este a noastră și a urmașilor noștri. Împreună vom scrie această pagină de istorie culturală”, a completat Chris Simion – Mercurian, inițiatoarea proiectului Grivița 53.
 
Grivița 53 va fi primul teatru independent construit după Teatrul Nottara, care a fost ridicat în 1946 de către inginerul Liviu Ciulei pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei. Suma necesară pentru construcția Grivița 53 și pentru dotarea sa tehnică este de 1,3 milioane de euro. Primul pas important a fost făcut în anul 2016, când scriitoarea și regizoarea Chris Simion – Mercurian a cumpărat terenul din Calea Griviței, nr. 53, cu banii obținuți din vânzarea casei bunicii și a început să strângă fonduri pentru a-și vedea visul împlinit. 
 
Anul acesta, campania de strângere de fonduri a continuat cu prima ediție a Festivalului Ouălor de Paște, când aproape 20 de personalități importante din mai multe domenii, precum arta, sportul, muzica, teatrul sau industriile creative, s-au alăturat cauzei și au acceptat provocarea de a transforma un ou înalt de 2 metri și cu un diametru de 1,65 metri într-o operă de artă. Valoarea fiecărei lucrări este de 5.000 euro, iar Fundația Globalworth a achiziționat 4 din cele 19 lucrări. Mai mult, la finalul lunii mai, a găzduit o expoziție cu acestea în clădirea de birouri Globalworth Tower din zona de nord a capitalei, unde lucrările au putut fi admirate de mii de oameni. Ultima etapă a fost o licitație organizată de Artmark pe 9 iulie. Suma totală strânsă în urma acestei campanii a fost de aproape 100.000 de euro.  
 
Oricine se poate alătura comunității culturale Grivița 53 și achiziționa cărămizi, ferestre, scaune, uși sau alte bucăți din teatru. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.grivita53.ro.
 
***
Despre Fundația Globalworth
Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie. Pornind de la ideea că viitorul oricărei societăți este reprezentat de generațiile tinere, fundația se concentrează pe grija pentru oameni, care poate fi susținută prin programe de educație și prin proiecte care le pot îmbunătăți acestora accesul la servicii medicale de calitate, indiferent de categoria socială din care fac parte. La fel de importante sunt și inițiativele care au ca scop construirea de locuri și dezvoltarea de comunități urbane în care oamenii se pot întâlni, pot interacționa și pot găsi împreună soluții care îi ajută pe cei cu nevoi speciale. În completarea acestora, Fundația Globalworth crede în impactul pozitiv al proiectelor care integrează tehnologia, precum incubatoarele dedicate tinerilor și susține finanțarea inovațiilor care, printre altele, pot aduce oamenii împreună.

l www.globalworth.com l Facebook l Instagram l LinkedIn l