Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a opta expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere artiștii Vasile și Mihai Ostahi, și lucrările pe care aceștia le dedică Corului Madrigal.
Vernisajul va marca încheierea primului sezon expozițional Galeria „Madrigal 60” și va avea loc joi, 22 iunie de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București. Expoziția va fi deschisă vizitatorilor în cadrul vernisajului, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, 24-25 iunie și 1-2 iulie, în intervalul orar 10:00 - 18:00. Accesul publicului este gratuit.
"Anul 60 al Madrigalului vine cu o premieră în domeniul artelor plastice. Suntem la jumătatea anului și deja sunt peste 35 de tablouri reprezentând corul, dirijorul sau Casa Madrigal, în diverse și inedite forme. 9 artiști plastici s-au încărcat cu sunetul inconfundabil al Corului nostru și au creat, conduși de magia acestuia. Este cel mai frumos mod de a păstra energia undelor sonore pentru eternitate: pictată pe pânză. Le mulțumesc lor: Corina Preda-Perianu, Laurențiu Midvichi, Emanuel Chiriac, Virgiliu Parghel, Marinella Dumitrescu, Dan Palade, Lucia Juncu, Vasile Ostahi și Mihai Ostahi; și vă așteptăm în toamna la Art Safari!” - a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
Tată și fiu, Vasile și Mihai Ostahi, aduc magia artei din atelierele lor de creație din Chișinău în inima Bucureștiului. Sosiți special pentru rezidența artistică în Casa Madrigal, pictorii Vasile și Mihai Ostahi vor expune în cadrul Galeriei „Madrigal 60” creații recente, realizate în cadrul repetițiilor Corului Madrigal, și lucrări selectate din colecțiile personale.
Lucrările lor remarcabile sunt prezente în expoziții individuale și de grup, colecții personale și muzeale în destinații prestigioase precum Canada, Italia, Franța, Marea Britanie, România și Statele Unite ale Americii. Cu o abilitate desăvârșită în tehnica uleiului pe pânză, Vasile și Mihai Ostahi reușesc să creeze opere care transmit emoții și vibrații în fiecare tușă. Fiecare lucrare este o fereastră către lumea lor interioară, invitându-ne să explorăm și să ne bucurăm de o experiență artistică unică, care trezește imaginația și provoacă simțurile.
Vasile Ostahi se inspiră din frumusețea naturii, transpunând pe pânză impresii captivante ale peisajelor și invitându-ne într-o călătorie imaginativă prin natura seducătoare.
Mihai Ostahi a explorat muzica ca sursă de inspirație, capturând în lucrările sale instrumentiști talentați în momentele lor de creație. Înainte de rezidența sa la Casa Madrigal, acesta a creat opere pline de pasiune și emoție, surprinzând expresivitatea muzicii într-un mod unic și captivant.
Găzduită în impunătoarea vilă interbelică de pe Dealul Mitropoliei din București, Galeria „Madrigal 60” este un proiect sincretic, dedicat muzicii și artelor vizuale, realizat de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuș. În cadrul primului sezon de rezidențe artistice, în perioada martie – iunie 2023, au fost invitați să creeze și să expună nouă artiști plastici contemporani: Corina Preda-Perianu, Laurențiu Midvichi, Emanuel Chiriac, Virgiliu Parghel, Marinella Dumitrescu, Dan Palade, Lucia Juncu, Vasile Ostahi și Mihai Ostahi.
După încheierea primului sezon expozițional, Corul Madrigal va continua să promoveze public creațiile artiștilor plastici pe parcursul anului 2023, atât în cadrul evenimentelor din programul aniversar, cât și prin includerea acestora în Galeria artistică „MADRIGAL 60” ce va fi găzduită de Art Safari, în perioada 22 septembrie – 10 decembrie la București.
Proiectul Galeria „Madrigal 60” se înscrie în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.
***
Parteneri: Senatul României, Institutul Cultural Român, ARCUB, Compania Națională Aeroporturi București, Carpatina, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, USAMV Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Rapid România, Centrul de Cultură Arcuș, MECENA.ART, Televiziunea română
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, NaționalTV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, Revista Timpul, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți
Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.
Centrul de Cultură Arcuș (CCA), cu sediul în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, este o instituție publică de cultură, care inițiază și derulează programe, proiecte și acțiuni culturale din domeniile muzicale, artelor plastice, editoriale, conservarea patrimoniului imaterial și din domeniul teatral. Are ca obiectiv principal prezentarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural autohton și universal prin programe la care participă artiști din țară și din străinătate. CCA asigură, totodată cadrul organizațional și posibilitatea lansării în viața culturală românească a tinerilor (elevi și studenți) din școlile, liceele și universitățile de artă din țară.