La Pas / Slowing down este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și al Asociației CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Concursul de rețete tradiționale Gustul ca patrimoniu este primul eveniment din cadrul acestui proiect, adresându-se unui public larg, persoane pasionate de gătit dar și concitadini interesați de relația dintre hrană și cultură. Concursul se lansează în 5 septembrie la Timișoara, participanții putând înscrie rețete între 6 și 30 septembrie. În 10 octombrie, de Ziua produselor agroalimentare românești, se vor premia 3 câștigători selectați de un juriu. Prin intermediul concursului se dorește punerea în lumină a valorii dimensiunii culinare ca parte a patrimoniului cultural din Banat.
Sub sloganul Ducem mai departe gusturile vechi, concursul de rețete tradiționale din Banat se referă la o varietate largă de rețete culinare și preparate: feluri principale, garnituri, deserturi sau chiar băuturi. Se încurajează participarea tuturor celor care sunt pasionați de bucătăria tradițională din Banat, indiferent de zona geografică de proveniență.
Criteriile de selecție sunt specificitatea regională a rețetei, folosirea ingredientelor naturale, relevanța rețetei pentru una dintre comunitățile din Banat sau capacitatea acesteia de a evoca multiculturalitatea bănățeană, precum și creativitatea și abordarea originală demonstrate de participanți.
O cerință opțională îi provoacă pe bănățeni să creeze propriul documentar: fie o scurtă înregistrare video cu bucătarul, fie o fotografie a unei rețete din caietul de bucate al mamei, o descriere antropologică a mâncării respective din zona Banatului ș.a.m.d.
Concursul se lansează pe 5 septembrie la Reciproc Café cu o degustare de produse artizanale de la mici producători, asociații de profil și cooperative locale.
Rețetele se înscriu în concurs în perioada 6 - 30 septembrie 2018, prin poștă sau via e-mail. Până în 5 octombrie juriul proiectului, compus din bucătari, experți în gastronomie, membri ai Asociațiilor Timișoara Capitală Culturală Europeană și CRIES, selectează 3 rețete câștigătoare, care vor fi gătite și degustate în cadrul evenimentului de premiere din 10 octombrie.
Regulamentul integral al concursului și detalii despre lansare: http://www.la-pas.cries.ro și https://www.facebook.com/lapas.cries/
Lansare: 5 septembrie 2018, ora 18.00, Reciproc Cafe și Băcănie, Str. Mărășești nr. 14, ap. 2, Timișoara
***
Producători: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Parteneri: Centrul de Informare Turistică Margina, Prospero, Reciproc Cafe și Băcănie, Șef Horia Simon, Slow Food Cluj- Transilvania
Parteneri media: Modernism.ro, Practic în Bucătărie, Radio România Cultural, Gastro Art, Observator Gastronomic, Manifest Bon Vivant
Proiect desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.
Calendarul concursului:
5 septembrie 2018 – lansare
6-30 septembrie 2018 – primire aplicații
1-5 octombrie 2018 – jurizare
10 octombrie 2018 – premiere 3 rețete
La Pas/Slowing down este un proiect cu o dezvoltare graduală în anii viitori, prin care se încurajează un model responsabil de consum și producție din partea tinerilor, micilor producători, organizatorilor de evenimente culturale, restaurantelor și cafenelelor interesate să introducă în oferta lor produse locale. În anul 2018, în cadrul proiectului se va coagula un grup de analiză strategică (BREAD), se vor face două propuneri de prototipuri de vehicule alternative pentru promovarea producției și consumului sustenabile, se va dezvolta o bază de date cu mici producători locali din județul Timiș, se va iniția un program educațional pentru promovarea consumului responsabil în rândul tinerilor și se va alcătui un ghid pentru evenimente culturale sustenabile. Pentru 2019, se elaborează conceptul pentru organizarea unei competiții artistice având ca tematică hrana, precum și a Festivalului La pas, un eveniment cultural de dezvoltare durabilă. www.cries.ro