Pe 10 martie, pornim pe firul Art Nouveau-ului din România, la Castelul Pelișor din Sinaia - prima oprire a unei expoziții itinerante excelent pusă în valoare în mijlocul obiectelor ce au aparținut Reginei Maria. Aceste obiecte se află în patrimoniul Muzeului Național Peleș, partener special în organizarea proiectului expozițional.
Expoziția dedicată ,,artei totale" poate fi vizitată la Pelișor până pe 19 iunie, după care își urmează drumul prin țară, spre alte clădiri reprezentative pentru ilustrarea stilului Art Nouveau, așa cum s-a manifestat acesta în România.

Art Nouveau este un stil şi o mişcare internațională de artă, arhitectură și artă aplicată cu o intensitate cuceritoare, manifestată preponderent la începutul secolului XX. De aceea se numeşte şi arta 1900. Se distinge ca un stil valoros, primenitor, de reconsiderare estetică consistentă şi de înnoire prin manifestările sale din artele decorative. Traversează domenii, răsfrânge influenţe, dizolvă canoane şi inventează. În România, manifestările artei totale cunosc denumiri date de influenţele majore prin care arhitectura, interioarele, mobilierul şi arta aplicată ajung să fie realizate. Astfel întâlnim în Transilvania deopotrivă Sezession, Szecesszió şi Jugendstil, iar în Vechiul Regat Art Nouveau” lămurește Fraçoise Pamfil, arhitecta care a oferit echipei INP consultanța științifică pentru realizarea expoziției.

De ce era nevoie de un astfel de proiect expozițional?
Tematica, modul de prezentare al expoziției și decizia de a o itinera au fost luate pentru ca publicul să poată să recunoască și să prețuiască moștenirea culturală Art Nouveau prezentă, în grade și versiuni diferite, pe teritoriul țării noastre. Expoziția propusă de Institutul Național al Patrimoniului contribuie la înțelegerea istoriei, ideilor, caracterului, manifestărilor, specificului, valorii și importanței moștenirii Art Nouveau în România - esențiale pentru conservarea și promovarea acestui patrimoniu.

Arta totală poate fi văzută ca un efort colaborativ al multor artiști de a transforma viața de zi cu zi în artă. Astfel, aceasta s-a extins dincolo de limitele galeriilor, a fost adusă în sufrageriile oamenilor, în bucătării, pe scări și în grădini prin decorații, mobilier, vase, lămpi, textile și altele asemenea. Alegerea acetestei teme centrale pentru expoziție, a artei totale, este și o metaforă pentru apropierea publicului larg de acest stil eliberator, îndrăzneț, cunoscut sub numele de Art Nouveau. Ori acesta este principalul motiv pentru care am pus la cale acest itinerariu Art Nouveau, pe care sperăm să-l parcurgă cât mai mulți iubitori de frumos, istorie și patrimoniu" declară Irina Iamandescu, director adjunct INP - Direcția Momumente Istorice - și coordonatoarea proiectului.

Ce aduce nou expoziția?
Secțiunile expoziției cuprind, pe lângă spectaculoasele clădiri reprezentative pentru manifestarea artei totale în România, serii de detalii grupate în tematici ca: arta tâmplăriilor din lemn, geometrii și modulări de pavimente, declinări decorative murale, expresivitatatea instalațiilor, măiestria pieselor spațiului interior, obiecte decorative. Elemente cu caracteristici asemănătoare care se regăsesc atât în arcul intracarpatic cât și în cel extracarpatic au în comun efortul de a mărturisi, în ritmuri diferite, fenomenul arhitectural Art Nouveau / Szecesszió / Sezession / Jugendstil și modul în care au coexistat de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea în această parte a Europei. Orașele reprezentate în expoziție prin patrimoniul Art Nouveau pe care îl dețin sunt: Arad, Baia Mare, Băile Govora, Borsec, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Calafat, Cluj-Napoca, Constanța, Corabia, Covasna, Craiova, Deva, Ditrău, Gheorgheni, Iași, Miercurea Ciuc, Oradea, Ocna Sibiului, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Sinaia, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

Castelul Pelișor - manifestare a artei totale novatoare
Castelul Pelișor - prima gazdă a expoziției - reprezintă manifestarea artei totale novatoare, prin implicarea Reginei Maria, care și-a asumat stilul Art Nouveau în esența sa nonconformistă și spectaculoasă. Influențe considerabile asupra creației de mobilier gândite de Regina Maria s-au datorat Școlii de la Darmstadt. Scoțianul Baillie Scott a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți europeni ai mișcării Arts and Crafts. Acesta a decorat numeroase camere din palatul ducelui Ernst Ludwig von Hesse din Darmstadt, care a fost nepotul Reginei Victoria a Marii Britanii și soțul Victoriei Melita, sora mai mică a Reginei Maria. Garniturile de mobilier pentru Camera de aur și dormitor, concepute în jurul anului 1909 la curtea ducilor Hesse, realizate la Școala de Arte și Meserii de pe șantierul reședințelor regale, sunt cele mai inedite lucrări păstrate în colecția Castelului Pelișor, prezentând motive decorative medievale. Floarea de crin și de iris sunt laitmotive ale creației, regăsite inclusiv pe spătarele unor scaune și fotolii. Atelierul vienez Bernhard Ludwig a furnizat o serie de garnituri de mobilier, printre care cele din camera de joacă a principilor. Fiul lui Bernhard Ludwig a devenit ulterior, la Sinaia, decoratorul cel mai important. Acesta a adoptat designul Sezession, guvernat de elemente geometrice, cu linii ușor curbate și inserții sculpturale.

Descoperă mai multe detalii vizitând expoziția „Manifestări ale artei totale. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, la Castelul Pelișor, în perioada 10 martie - 19 iunie 2022.


Mulțumiri partenerilor implicați în dezvoltarea expoziției și a evenimentelor aferente:

Muzeul Național Peleș: Narcis Dorin Ion, director general; Mircea-Alexandru Hortopan, director patrimoniu - pentru deschidere, găzduire și completarea expoziției cu piese reprezentative, realizate de artisti de renume mondial pentru acest stil de referinta, din colecția Muzeului Peleș.
Muzeul Județean Târgu Mureș - Palatul Culturii: Szántó Loránt, șef serviciu; Oniga Erika, muzeograf.
Aquatim - Muzeul Apei: Ilie Vlaicu, director general; Loredana Leordean, coordonator programe educaționale.

Proiect realizat cu sprijinul:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Județean Teleorman, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Mureș, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Oradea Heritage,
Asociația ARCHÉ, BETA. Bianca Azap & Dan Purice, Dragoș Andreescu. Monumentalist, Andreea Andronic, Alexandra Baboi, Raluca Bărbulescu, Victor Bunoiu, Veronica Burtea, Ana Dumitru, George Dumitriu, Alexandru Duță, Rebeca Gag, Mădălin Ghigeanu, Ioan Grămadă, Camil Iamandesu, Raluca Iosipescu, Thomas Laschon, Irina Leca, Anca Majaru, Alexandru Mexi, Ovidiu Micșa, Ana Maria Pop, Adrian Spirescu, Matei Eugen Stoean, Liana Carina Tătăranu, Árpád Udvardi.

Expoziția „Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, catalogul și alte materiale și evenimente aferente au fost realizate de Institutul Național al Patrimoniului în cadrul proiectului ART NOUVEAU 2. Consolidarea identității culturale a regiunii Dunării pornind de la moştenirea comună a patrimoniului ART NOUVEAU.

În continuarea proiectului ART NOUVEAU 1 (2017-2019) şi pentru un impact susţinut la nivelul promovării şi protejării patrimoniului Art Nouveau în regiunea Dunării, Institutul Naţional al Patrimoniului se implică în cooperarea regională într-un nou proiect în cadrul Programului Transnaţional Interreg Danube al Uniunii Europene. Scopul proiectului ART NOUVEAU 2, desfăşurat în perioada 2020 - 2022 în parteneriat cu instituţii şi muzee din alte 5 state riverane Dunării (Austria, Serbia, Slovacia, Croația şi Ungaria), este acela de a consolida identitatea culturală şi patrimoniul Art Nouveau din regiunea Dunării printr-un set de activităţi de cercetare, schimb de bune practici, iniţiative educaţionale, expoziţionale şi de promovare. Obiectivul principal al acestui proiect este promovarea şi punerea în valoare responsabilă şi durabilă a patrimoniului cultural Art Nouveau ca resursă pentru consolidarea identităţii culturale regionale şi pentru stimularea creşterii economice în regiunea Dunării. În acest scop, parteneriatul regional şi-a definit trei obiective specifice, şi anume: creşterea nivelului de cunoaştere a patrimoniului Art Nouveau în rândul publicul larg, dezvoltarea comunităţii profesionale specializate în Art Nouveau din regiunea Dunării şi profesionalizarea promovării turistice a patrimoniului Art Nouveau. Mai multe informații despre proiect aici.

Proiect cofinanţat din Fondurile Uniunii Europene (ERDF, IPA II).
Programul de Cooperare Transnaţională Dunărea este un instrument de finanţare al Interreg care urmăreşte îmbunătăţirea aplicării politicilor şi programelor de dezvoltare regională în zona Dunării.