Fundația Alexandrion va dezvălui laureaţii celei de-a opta ediţii a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România, ȋn cadrul unui show televizat difuzat sâmbătă, 23 octombrie, ȋncepând cu ora 22:00, la Digi TV. Ceremonia de decernarea a premiilor va putea fi urmărită ulterior pe canalele de Facebook și LinkedIn ale Fundaţiei Alexandrion.
Opt profesioniști din domeniile medicină, film, istorie, teatru, arhitectură, arte plastice, literatură și muzică au fost premiaţi în cadrul galei, ȋn semn de preţuire și recunoaștere a realizărilor ȋntregistrate pe parcursul carierei sau pentru proiecte și lucrări care au atras aprecierile publicului și criticilor, ȋn anul precedent. Anul acesta, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu s-a desfășurat pe 15 octombrie, ȋntr-un cadru restrâns, respectând toate măsurile legislative în vigoare impuse de evoluția pandemiei COVID-19.
În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, membrii juriului au punctat criteriile care au condus la nominalizări, iar laureaţii au rememorat momente cheie din carieră și și-au exprimat gratitudinea pentru distincţia acordată de Fundaţia Alexandrion. Domnul Nawaf Salameh, Președintele si Fondatorul Alexandrion Group și al Fundaţiei Alexandrion a deschis Gala cu un discurs ȋn care a vorbit despre importanţa de a continua decernarea premiilor Constantin Brâncoveanu chiar și ȋn contextul dificil pe care ȋl traversează planeta ȋn prezent, un contex ȋn care oamenii valoroși au nevoie de apreciere și confirmare mai mult ca oricând.

„Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a ajuns să fie un reper și un punct de întâlnire a marilor personalități ale culturii și științei românești. Nu mai încape îndoială că trăim vremuri grele de mai mult de un an, vremuri care ne afectează pe toți. Am fost și suntem martorii unui fenomen care poate să ne dezbine sau poate să ne aducă mai aproape unii de alții. Cultura și credința au un rol extrem de important în astfel de momente. Ele pot echilibra stările pe care o societate le traversează. Așa cum Constantin Brâncoveanu, părintele spiritual al acestei gale, și-a dedicat întreaga viață credinței și dezvoltării culturii românești, așa suntem și noi datori să păstrăm această cultură înfloritoare în viață, să o ajutăm să se dezvolte și mai mult și să o transmitem generațiilor care vor veni.” - a spus dl. Nawaf Salameh.
Amfitrionul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2021 a fost jurnalistul TV Teodora Tompea. Elementele de noutate faţă de anii precedenţi au ţinut de producția impresionantă de la sediul Digi24, locul unde s-a desfășurat evenimentul. S-a utilizat tehnologie de ultimă generație (lumini, ecrane, proiecție video, etc.) care a permis decernarea premiilor într-un format similar cu cel al producțiilor televizate, astfel încât urmăritorii să se simtă mai conectați la eveniment și mai aproape de laureaţi, chiar dacă nu au fost prezenţi ȋn sală.
Momentele muzicale din cadrul Galei au fost susținute de New Hope Ensemble, un trio de muzică clasică excepțional, format din Octavian Lup - violoncel, Adrian Vasile - violă și Radu Dunca - vioară.
Lansată în 2014, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a onorat până în prezent peste 70 de personalități contemporane, printre care se numără scriitori, actori, arhitecți, istorici, medici, oameni de știință și clerici care, prin munca și realizările lor, au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.
Mai multe informații despre Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu sunt disponibile online pe www.fundația-alexandrion.ro.
***
Despre Fundația Alexandrion
Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.