-Peste 30 de ateliere pentru copii și adulți, gratuitate pentru toți copiii sub 14 ani-
Asociația Casa Bună anunță programul pe zile al activităților din cadrul primei ediții a festivalului caritabil „Livada cu stele”, ce va avea loc în perioada 1-3 septembrie la Nucșoara, județul Argeș.
Livada cu Stele nu este doar un festival caritabil de muzică, ci și o platformă de solidaritate între artiști, public și comunitate. Profitul obținut din vânzarea biletelor va fi direcționat către construcția Grădiniței Casa Bună, un loc unde copiii defavorizați social din Ferentari, București, pot învăța și unde să își construiască drumul în viață.
„Noi, cei de la Casa Bună, ne luptăm pentru copiii chinuiți de sărăcie, de indiferența unor autorități sau de abuzurile din partea propriilor familii. Pentru ei visăm la tot felul de minunății, pentru ei ne străduim și facem lucrurile să se întâmple. Așa am ajuns, cu ajutorul oamenilor buni, să facem meditații constant cu sute de copii, să construim o cabană cu observator astronomic și să pregătim tabere pentru cei care altfel nu ar avea nicio șansă să iasă din ghetou. Acum visăm să facem un festival de muzică care să ne ajute să facem mai mult bine în jur.” - Valeriu Nicolae, Fondator Asociația Casa Bună.
Prin intermediul festivalului oamenii pot descoperi magia satului Nucșoara, în timp ce susțin cauza și se bucură de 3 zile de muzică, multe activități în natură cu familia sau dedicate copiilor și dezbateri interesante. Pe lângă artiști, și-au anunțat prezența jurnaliști, scriitori, profesori, antreprenori, care vor fi provocați de Valeriu Nicolae la discuții „pe bune” despre teme sociale actuale.
Ateliere creative, educative, expoziții, tururi, dezbateri
Festivalul Livada cu Stele este un spațiu plin de experiențe pentru copii și adulți și o oportunitate de a lua parte la o mulțime de ateliere și activități sportive, creative, educative, tururi sau dezbateri.
Iată lista foarte bogată de activități a festivalului, o experiență de neratat, pentru întreaga familie.
Vineri, 1 septembrie
Activități Sportive cu Decathlon: Fotbal, badminton, turnball, etc., Roata cu premii
Activități cu Fundația Conservation Carpathia: Joc memorie, Rebus, Expoziție semințe și puieți, Expoziție „Pădurea cu Povești Nemuritoare”
Activități cu Cercetașii României - Aventura Pitești: Atelier de supraviețuire și noduri, Jocuri cercetășești, Orientare turistică
Activități cu echipa și prietenii Asociației Casa Bună: Escaladă (toate vârstele), Modelaj lut (3 – 14 ani), Atelier astronomie (7 – 12 ani), Atelier de gătit (7 – 14 ani), Citire și scriere creative (7 – 14 ani)
2 septembrie
Activități Sportive cu Decathlon: Fotbal, badminton, turnball etc., Roata cu premii, Antrenament fotbal cu Ovidiu Herea
Activități cu Fundația Conservation Carpathia: Tur ghidat despre floră și faună din Munții Făgăraș, Tur ghidat la Pădurea cu Povești Nemuritoare din Nucșoara, Joc memorie, Rebus, Expoziție semințe și puieți, Expoziție „Pădurea cu Povești Nemuritoare”
Activități cu Cercetașii României - Aventura Pitești: Atelier de supraviețuire și noduri, Jocuri cercetășești, Orientare turistică, Atelier de prim-ajutor
Activități cu echipa și prietenii Asociației Casa Bună: Escaladă, Citire și scriere creative (7 – 14 ani), Casa Buna gradinita (3 – 7 ani), Introducere în genetică cu Mircea Iliescu (10 ani +), Modelaj cu materiale naturale (5 – 14 ani), Atelier de gătit (7 – 14 ani), Pictură textilă (3 – 14 ani), Tur cultural-istoric de Nucșoara (plecare de la Lacul Învârtita) , Atelier de IT: LED Light Show and Paper Toys (8 – 12 ani), Atelier astronomie (4 – 6 ani), Atelier optică - cum funcționează ochiul (7-12 ani), Atelier de croitorie (10 – 16 ani), Atelier confecționat vederi de la festival (copii și adulți de orice vârstă), Atelier fizică cu Valeriu Nicolae - Cum funcționează frânele și alte povești științifice (copii și adulți), Tur cultural-istoric de Nucșoara (plecare de la Lacul Învârtita), Atelier de IT: LED Light Show and Paper Toys (8 – 12 ani), Atelier astronomie (7 – 12 ani), Atelier apicultură - albinuțe în livadă (5 – 15 ani), Caravana de Joacă (3 – 14 ani), Dezbatere moderata de Valeriu Nicolae cu Jurnaliști de investigație, Vizitarea casei memoriale a Elisabetei Rizea, în cadrul evenimentului “Noaptea muzeelor la sate”
3 septembrie
Activități Sportive cu Decathlon: Fotbal, badminton, turnball etc., Roata cu premii
Activități cu cu Fundația Conservation Carpathia: Tur ghidat la Pădurea cu Povești Nemuritoare din Nucșoara, Joc memorie, Rebus, Expoziție semințe și puieți, Expoziție „Pădurea cu Povești Nemuritoare”, Slackline
Activități cu Cercetașii României - Aventura Pitești: Atelier de supraviețuire și noduri, Jocuri cercetășești, Orientare turistică, Atelier de prim-ajutor
Activități cu echipa și prietenii Asociației Casa Bună: Escaladă, Atelier de respirație cu Luiza Zan (copii și adulți de orice vârstă), Grădinița Casa Bună (3 – 7 ani), Atelier de croitorie (10 – 16 ani), Atelier de gătit (7 – 14 ani), Caravana de Joacă (3 – 14 ani), Atelier apicultură - albinuțe in livadă (5 – 15 ani), Modelaj lut (3 – 14 ani), Tur cultural-istoric de Nucșoara (plecare de la Lacul Învârtita), Atelier de pictură (5 – 14 ani), Atelier astronomie (4 – 6 ani), Atelier de gătit (7 – 14 ani), Atelier de croitorie (10 – 16 ani), Pictură textilă (3 – 14 ani), Atelier fizică cu Valeriu Nicolae - Cum funcționează frânele și alte povești științifice (copii și adulți), Tur cultural-istoric de Nucșoara (plecare de la Lacul Învârtita), Atelier de ingineria sunetului cu Bogdan Moroșanu (12 ani +), Atelier astronomie (7 – 14 ani), Atelier confecționat vederi de la festival (copii și adulți de orice vârstă), Dezbatere moderata de Valeriu Nicolae cu activiști civici din diferite domenii
Program artiști
Vineri, pe 1 septembrie, publicul va putea să îi urmărească live pe Stema, Ada Milea, Ana Coman, Taxi, Rockabella, Mădălina Pavăl Orchestra și Luna Amară.
Pe 2 septembrie, a doua zi a festivalului, spectatorii se vor bucura de muzica oferită de Soul Serenade, Leyah, Luiza Zan, Delta Pe Obraz, Dora Gaitanovici, Vama și Dan Amariei DJ set.
Festivalul Livada cu Stele se va încheia, pe 3 septembrie, cu prestații live din partea artiștilor Blană Bombă, Cristina Lupu, EYEDROPS, EMAA, Irina Rimes, DJ Marinov și Pixar Stelar DJ Set. Concertele se vor încheia după miezul nopții, așa încât participanții la întreg festivalul se vor bucura de atmosfera evenimentului până pe 4 septembrie.
Programul complet al festivalului va fi disponibil pe site-ul dedicat, https://www.livadacustele.ro/.
Detalii festival
Biletele pentru festival și camping pot fi achiziționate online, urmărind acest link: https://www.livadacustele.ro/bilete-festival-si-camping. Sunt disponibile abonamentele de 3 zile la prețul de 270 RON, de 2 zile la prețul de 180 RON sau pentru 1 zi la 100 lei. Cei interesați de camping pot achiziționa acces în zona special amenajată.
Copiii sub 14 ani și locuitorii comunei Nucșoara au acces gratuit. De asemenea, dată fiind capacitatea de cazare limitată din zonă, locuitorii județului Argeș se bucură de o reducere de 50%.
Pentru variante de cazare și transport în zonă, vă puteți informa prin grupul dedicat de Facebook Cum ajung și unde mă cazez la festivalul "Livada cu stele": https://www.facebook.com/groups/788632049580836
Persoanele interesate să susțină cauza și care nu pot ajunge la eveniment pot dona aici: https://pay.vivawallet.com/livadacustele.
***
Parteneri media: Rock FM, Magic FM, Munteanu Recomandă, The Plot, Klarmedia partener monitorizare presă, Recorder, Starea Nației.
Un festival sădit de Casa Bună, alături de prieteni: Regina Maria, Textar, Decathlon, Ascendis, Auto Total, Autonom, eOrion, Sameday, JYSK, PepsiCo, Primăria Nucșoara, Fundația Conservation Carpathia, Payvent, Bikers for Humanity, BandBook, Cărturești, Rubrik, Humanitas, more.com, Herea Football Academy, Cercetașii României - Aventura Pitești.
Despre Casa Bună
Casa Bună este o asociație care își dorește să îndrume și să ajute cât mai mulți copii din mediile defavorizate. Totul a început cu dorința ca toți copiii să aibă acces la o educație completă, dar și de perfecționare. Cu ajutorul voluntarilor, au fost create programe precum Grădinița de Sâmbătă, Duminica la Casa Bună, Lecțiile Online sau Taberele Casa Bună.
Al doilea obiectiv a fost să le ofere celor mici o viață sănătoasă, pentru că în mediile defavorizate vizitele regulate la medic și calitatea hranei au mult de suferit. Copiii beneficiază de controale medicale regulate, vizite stomatologice sau controale pediatrice, cu ajutorul Casa Bună, cu sprijinul Regina Maria.
În 2022, peste 400 de copii au primit sprijin educațional, medical, vocațional și pentru o viață decentă. Au fost alături de asociație 433 de voluntari, 3284 donatori individuali și 194 de companii. Cu ajutorul acestora, planurile s-au transformat în bucurii pentru peste 200 de familii din mai multe comunități din țară - din București (Ferentari și Jilava), Argeș (Nucșoara, Lerești, Câmpulung) și Brașov (Sânpetru).
Pentru mai multe informații despre Asociația Casa Bună, vizitați https://asociatiacasabuna.ro/