La Festivalul Ivan Patzaichin, care începe astăzi la Tulcea, vor fi prezentate planurile și macheta ansamblului arhitectural ce va fi amplasat pe Faleza ce-i poartă numele. Acestea vor fi disponibile de la ora 19:30, la deschiderea oficială a Festivalului, când va avea loc un concert acustic susținut de Urma, însoțit de primul spectacol cu drone și lumini ce poposește la Tulcea.

La deschidere vor fi prezenți, pe lângă președintele CJ Tulcea - Horia Teodorescu, primarul orașului - Ștefan Ilie, și Mihai Covaliu – președintele COSR, Laura Badea, Ionuț Popa – președintele clubului Dinamo și Ivona Potzaichin-Rusu, președinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Memorialul pentru Ivan Patzaichin va fi realizat de cinci artiști - Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, Gyarfas Olah – sub viziunea curatorială a lui Teodor Frolu, partener al lui Ivan Patzaichin în ultimii 10 ani în toate proiectele de dezvoltare realizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Macheta monumentului va fi disponibilă, pe toată durata festivalului, la Muzeul de Artă Tulcea.

Astăzi, 5 septembrie, se împlinesc exact 50 de ani de la faimoasa cursă de calificări în care lui Ivan i s-a rupt pagaia în primii metri de la start. A avut prezența de spirit să continue cursa, deși a ajuns la final la mai bine de 2 minute după ceilalți concurenți. Însă a intrat în recalificări, și astfel a ajuns să câștige medalia de aur la 1000 m canoe simplu.

Finala s-a disputat pe 9 septembrie 1972. Anul acesta, pe 9 septembrie, vom organiza pe scena Festivalului (la Gara Tulcea), o seară de rememorare a Jocurilor Olimpice de la Munchen. Vor participa Ivona Potzaichin-Rusu, Ovidiu Ioanițoaia, Toma Simionov, Vasile Dîba, Florin Popescu, Georgeta Andrunache, Elena Fidatov, Cătălin Cîrnu, Cătălin Tolontan, Cristian Gațu și Ștefan Birtalan, într-o discuție moderată de jurnalistul TVR Mihai Rădulescu.
La acest Festival avem prilejul să marcăm faptul că Delta Dunării se dovedește, în continuare, un rezervor nesecat de campioni ai sporturilor nautice. De exemplu, doar comuna Crișan (cu satele Crișan, Mila 23 și Caraorman) a dat 25 de campioni olimpici și mondiali, printre care Ivan Patzaichin, Toma Simionov și Serghei Covaliov.

Cătălin Chirilă, lipovean din Deltă, la fel ca Ivan, îi duce moștenirea mai departe. După rezultatele de excepție din acest an, va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Tulcea, iar ceremonia de decernare a distincției va avea loc pe scena Festivalului, în seara de sâmbătă, 10 septembrie, în prezența antrenorilor Vasile Miron și Florin Popescu (tot un elev al lui Ivan Patzaichin).

De marți până joi, Festivalul călătorește, în caiace și canotci, de la Tulcea până la Mila 23 unde vor fi prezentate planurile unui muzeu ce urmează a se ridica în memoria lui Ivan Patzaichin și va fi vernisată expoziția de fotografie „Oamenii Deltei” a lui Dragoș Lumpan.

Vineri și sâmbătă, la Tulcea, Festivalul Ivan Patzaichin invită copiii și adulții la ateliere și competiții sportive de vâslit pe Lacul Ciuperca, la vernisajul expoziției Provocări și răspunsuri pe Dunăre - Ungaria și navigația pe Dunăre în perioada interbelică la Casa Avramide și la concertele de la Gară (SUBCARPAȚI, TUMBE, RUSALKA și ZAGĂN în prima seară, ALTERNOSFERA, DIMITRI’S BATS și BLANĂ BOMBĂ în cea de-a doua seară).

Sâmbătă va avea loc o conferință pe tema Soluții de dezvoltare durabilă în Tulcea și Delta Dunării, ca parte din seria de dezbateri Apele Unite ale României, un proiect care are ca scop democratizarea accesului la apă pentru un număr cât mai mare de cetățeni, înțelegerea de către aceștia a valorii râului și raportarea lui la oraș și la comunitate. Conferința va aborda tema valorificării culturale și economice a apei, oferind exemple de inițiative și proiecte din județul Tulcea.

Festivalul Ivan Patzaichin este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Sponsor principal: Kaufland România.

Festivalul beneficiază și de sprijinul AQUA Carpatica, Fundația Bosch Romania, Heineken România și al partenerilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: ARBDD - Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, DC Communication, Romanian - American Foundation, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Green Village, Deltaica, Ivan Pescar, Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța, Apele Române.

Parteneri media: Agerpres, București FM, Citatepedia, Cronica Română, Guerrilla FM, Igloo Media, Info Tulcea, IQads, Smark, Modernism.ro, Munteanu, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio Constanța, Radio Delta, Revista Zeppelin, Știri ONG, Urban.ro

Organizatorii mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor acestui eveniment.

https://rowmania.ro/ivan-patzaichin-fest-2022 | https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin