Pentru al 15-lea an consecutiv, Noaptea Muzeelor a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel național și a propus publicului expoziții în diferite muzee, intervenții și experiențe artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte. Anul acesta, în București, au fost și spații nou intrate în circuit printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Românești, Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, dar și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Cameră – ,,Marin Constantin”. În București au fost peste 50 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, iar în restul țării numărul acestora a depășit 150. Această ediție a stat și sub semnul unei serii de proteste manifest care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanțare din segmentul cultural. 

"Ministerul Finanțelor și cel al Culturii au decis că nu este nevoie de cultură și că finanțarea ei nu este prioritară. 30% din bugetul legitim al AFCN a fost tăiat și, astfel, 70 de proiecte au pierdut finanțarea după ultimul apel de proiecte deși, teoretic, ele erau proiecte câștigătoare. Printre ”beneficiarii” acestui abuz al celor două ministere se numără și muzeele. 

Cerem 100% cultură pentru toți așa cum ați văzut de Noaptea Muzeelor scris pe cele 10.000 de programe distribuite și pe stickerele oferite de noi. Oamenii au nevoie de cultură, au nevoie de muzee. Am demonstrat asta de Noaptea Muzeelor, atunci când orașele și localitățile mai mici din țară înfloresc și se transformă. Părinți cu copii, oameni de orice fel, unii aflați pentru prima oară în viața lor într-un muzeu, toți cu programul în mână, vorbesc despre artă, colecții, muzee, muzică, dans, experimente, spectacole. Ceea ce noi, muzeele și prietenii noștri, reușim să facem împreună demonstrează cum cultura schimbă vieți și scoate tot ceea ce este mai frumos din oameni. Pentru toate acestea, solicităm public Guvernului țării să investească în cultură, să investească în muzee, să investească în sectorul cultural independent. Este una dintre cele mai sigure investiții pentru că înapoi noi oferim ceea ce nimeni nu poate oferi, o societate vie și umanizată, ținută departe de orice formă de alienare”, a declarat managerul Nopții Muzeelor, Dragoș Neamu. 
 
Sponsor principal: UniCredit Bank 
Sponsori: NEPI Rockcastle, The Institute, Phoenix Media
Parteneri media: Radio Guerrilla, Modernism, Evenimentul Zilei, Igloo, Agerpress, Forbes, Ziare.com, Onlinegallery.ro, Cariere, Business24.