Muzeul Abandonului lansează campania publică Mărturii 21, primul proiect de mapare a multiplelor forme de abandon care s-au extins endemic în societatea românească, atât la nivel individual, cât și colectiv.
În cadrul campaniei de colectare a poveștilor ce vor intra în colecția muzeului, invităm oamenii la un proces de explorare a propriilor abandonuri din copilărie. Prin acest demers personal, intens și revelator, ne propunem să-i conectăm emoțional la fenomenul larg, de abandon extrem, de care este afectată societatea românească. Astfel, aducem în spațiul public discuția despre o traumă colectivă majoră, neasumată la nivel de societate, dar și cea a experienței mai largi a abandonului.
Sub cupola Muzeul Abandonului, proiectul-expoziție Mărturii 21 va încerca să pună într-un discurs curatorial diversele tipuri de traumă pe care abandonul, în formele sale diverse, îl sădește în mentalul și emoționalul societății în care trăim; de la marele abandon - al copiilor care ajung în instituții de protecție ale statului, până la abandonurile atât de diverse pe care le întâlnim în viața de zi cu zi - abandonul prin distanțare, abandonul prin dispariție, comunitățile abandonate, clădiri abandonate, proiecte de țară abandonate, categoriile sociale de la care ne întoarcem privirea – toate aceste ruperi și distanțări pe care le putem înscrie sub conceptul larg și dureros de ABANDON. Prin acest demers încercăm să apropiem comunitatea celor care au trăit abandonul în formă extremă - a copiilor și tinerilor care și-au pornit viața în instituțiile statului - de cei care au trăit frânturi ale abandonului, fațete diverse, dar care generează traume și cicatrici deopotrivă.
Mărturii 21 este un proiect-expoziție în cadrul Muzeul Abandonului, care va fi primul muzeu „in the cloud” din România, ce va funcționa ca un forum digital și participativ și va avea ca temă centrală ABANDONUL. Inițiatorii proiectului își doresc să trateze acest subiect exhaustiv, prin eliminarea liniei de demarcație dintre micul și marele abandon.

“Dorim ca prin acest proiect să generăm o discuție publică extrem de necesară despre apăsătoarea istorie a abandonului, pentru că fără această discuție nu poate începe nici vindecarea traumei. Deși traumele par diferite: ale copiilor care trăiesc cu familia extinsă pentru că părinții muncesc în străinătate, ale celor din comunități marginalizate, ale românilor care își abandonează țara pentru că aici nu își găsesc locul, ale copiilor abandonați sau orfani – de fapt trauma lor are o rădăcină comună, iar vindecarea prin mărturisirea acestor povești ne va putea apropia de vindecarea unei societăți, profund marcate de abandon, la toate nivelurile.” - Ioana Călinescu – co-fondator Muzeul Abandonului.
DONEAZĂ o amintire despre ABANDON pentru colecția muzeului la muzeulabandonului@gmail.com
Pentru ca aceste povești să fie integrate în Muzeul Abandonului, realizatorii proiectului lansează un anunț public de începere a colectării lor. Sunteți așteptați cu poveștile voastre, semnate sau anonime, despre rănile istoriilor foarte personale, până pe data de 10 octombrie, la adresa de e-mail muzeulabandonului@gmail.com. Cele mai puternice dintre ele vor face parte dintr-o serie intitulată MĂRTURII 21, care va conține 21 de scurt-metraje dedicate abandonului și manierei profunde în care acest fenomen ne-a marcat și modelat, la o scară mai mică sau mai mare. Numai explorându-ne împreună copilăriile marcate de abandon putem începe să ne vindecăm împreună. Ca victime directe ale decretului 770, ca indivizi care au cunoscut abandonul într-o versiune mai soft, dar și ca societate.
Colecta publică a mărturiilor face parte din componenta participativă a acestui muzeu digital, care te poate ajuta să afli ceva nou despre tine, despre felul în care abandonul te-a influențat în bine sau în rău de-a lungul vieții. Povestea ta este importantă pentru noi și este importantă și pentru ceilalți vizitatori, dar este importantă mai ales pentru tine, pentru că Muzeul Abandonului este o sală plină cu oglinzi în care ne privim pe noi în ceilalți și invers.
Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.