După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, Oameni de treabă/ Men of Deeds, cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc, își continuă circuitul festivalier și strânge premii și reacții pozitive. Recent, filmul i-a adus premiul pentru cea mai bună interpretare lui Iulian Postelnicu în cadrul Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, unde a câștigat și o mențiune specială din partea juriului, iar în curând va fi prezentat la Festivalul Internațional de Film Varșovia.
„Un film care a fost unanim aclamat de juriu pentru actorii săi, dar mai ales pentru actorul principal care ne-a uluit, la fel ca decorul, scopul, scenariul, dar și angajamentul său. Am apreciat aceast film de un umor negru nemaiîntâlnit, care are puterea să ne facă să descoperim o țară, o regiune, o cultură, rămânând în același timp universal valabil, și care, credem, va stârni râsete, emoție și întrebări tuturor celor care vor avea șansa și plăcerea să îl vadă.” - și-a motivat alegerea juriul Festivalului Internațional al Filmului Francofon Namur.
La granița dintre comedie neagră și thriller, Oameni de treabă spune povestea unui polițist din mediul rural, pe care greșelile trecutului, precum și o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunității, îl împing către o situație fără scăpare.
Ilie (Iulian Postelnicu), un polițist de la țară, își dorește un trai modest și confortabil, dar sfârșește prin a lua cele mai nepotrivite decizii. Aflat la jumătatea vieții și complet alienat, el simte nevoia să aibă un rost al lui - să cumpere o livadă și chiar și o casă. Deși în sat se întâmplă lucruri dubioase, Ilie vede doar ce-i convine. Momentul în care decide să se implice marchează începutul schimbărilor din viața lui. În lipsa unor soluții viabile, el încearcă să fie ce nu a mai fost până acum: justițiarul care arestează toți vinovații.
Oameni de treabă are acum poster și trailer românesc, ambele realizate de Hardcut, și va avea premiera în cinematografele din țară pe 25 noiembrie.
Trailerul oficial poate fi vizionat aici.
Regizat de Paul Negoescu și scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor, Oameni de treabă s-a regăsit în această toamnă în selecțiile Festivalului Internațional al Filmului Francofon Namur (Belgia), Festivalului Internațional de Film Tirana (Albania), Festivalului Internațional de Film Antalya (Turcia), sau Festivalului Internațional de Film de la Leskovački, Serbia, unde Paul Negoescu a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor.
Apreciat deopotrivă de public și critici, Oameni de treabă a adunat reacții pozitive din partea presei internaționale:
„Ilie nu este portretizat în mod banal, ca un om bun într-un sistem prost, și nici măcar ca un răufăcător. Mai degrabă, el este o victimă, un om ridicol de înnodat într-o cultură a corupției încât este greu de spus unde încep și unde se termină propriile impulsuri și principii. Doar un film românesc poate face din asta o poveste amuzantă.” - Variety
„Asemenea fraților Coen și lui Tarantino, Negoescu îndreaptă cursul acțiunii pe teritoriul unui western în ultimele etape – Ilie devenind echivalentul șerifului care îndreaptă cu întârziere armele împotriva răufăcătorilor.” - Screen International
În perioada următoare, filmul va fi prezentat la Festivalul Internațional de Film Varșovia (Polonia), în secțiunea Creme de la creme, CineEast (Luxemburg), Festivalul Internațional de Film Arras (Franța), Festivalul Internațional de Film Cottbus (Germania) și Rumänisches Film Festival (Munchen, Germania).
Oameni de treabă este Produs de Papillon Film și Tangaj Production (România) în co-producție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Production (România).
Imaginea filmului este semnată de Ana Drăghici, scenografia de Vanina Geleva, de costume s-a ocupat Mălina Ionescu, de machiaj Bistra Kechedjieva, iar de coafură Andreea Lupu. Eugen Kelemen este editorul filmului, iar coloana sonoră a fost realizată de Marius Leftărache.
Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat.
Oameni de treabă va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022, distribuit de Bold Film Studio.
Parteneri media: Rock FM, Cărturești, Adevărul, Elle, A List Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Cinemap, Films in Frame, Revista Film, AaRC.ro, Cinefan, Happy Fish, Life.ro, Liternet, IQAds, Observator Cultural, Spotmedia, Urban.ro, B365.RO, Daily Magazine, Pagina de psihologie, Play U, Metropotam.
Parteneri media locali: Botoșăneanul, Mesagerul de Neamț