Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei.
Nostalgia unei epoci percepută de unii ca fiind glorioasă face uneori ca o credință personală să devină permanentă și de neînvins. Într-un prezent pe care îl consideră tulbure și decadent, Petre speră să reînvie spiritul Partidului și își asumă funcția de lider și continuator de drept al ideologiei socialiste. Acțiunile sale sunt clare, determinate și pline de elan. Un film documentar ce își propune să fie obiectiv, lipsit de patetism și presărat cu un umor fin, mai mult sau mai puțin involuntar.
Comparat cu The Deer Hunter, The Dive (r. Yona Rozenkier), ne invită în mijlocul unui conflict fratern care escaladează odată cu dezlănțuirea războiului. Într-o poveste plină de metafore și conflict, vor reieși la suprafață toate elementele care definesc societatea israeliană modernă și felul în care tinerii o percep: de la kibbutzul copilăriei, la obligatoriul stagiu în Israeli Defence Force și sindromul posttraumatic.
Filmul The Load (r. Ognjen Glavonic) este plasat în timp și spațiu undeva după declanșarea intervenției NATO în războiul din Kosovo din 1999. Sunetul percutant al mitralierelor sau urmele lăsate pe cer de proiectile sunt elemente marginale în traseul unui șofer însărcinat să transporte o încărcătură specială de la Kosova la Belgrad, fără a avea însă dreptul să știe ce se află în bena camionului pe care îl conduce. Referințele sunt subtile dar clare: urmările palpabile ale unui masacru și necesitatea de a păstra secretul sub cheie îl urmăresc pe protagonistul acestui traseu periculos.
Din competiția Cinepolitica 2019 mai fac parte și “Libre” (regia Michel Toesca), un film despre libertate și activism, “Prima campanie” (regia Audrey Gordon), un documentar ce prezintă culisele alegerilor prezidențiale din Franța, “Murer: Anatomy of a trial” (regia Christian Frosch), o radiografie a unuia dintre cele mai controversate procese din istoria Austriei și “Iarnă Eternă” (regia Attila Szász), o docu-dramă despre supraviețuirea a 700.000 maghiari deportați în URSS.
***
Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) și organizat în cadrul Sezonul România-Franța 2019.
Parteneri media: MovieNews.ro, Ziarul Metropolis, Historia, FILM MENU , Festivalier, Cinemagia, DIN FILME, CineGhid, Aarc - All About Romanian Cinema.