Luna decembrie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, celebrul balet “Spărgătorul de Nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Premiera are loc sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 17:00, și duminică, 4 decembrie, de la orele 11:00 și 17:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Toate cele 13 reprezentații programate sunt jucate cu casa închisă, biletele epuizându-se cu două săptămâni înainte de premieră. Fermecătoarea coregrafie semnată de Cătălin Caracaș, după un concept de Tilde Urseanu, este pusă în valoare de scenografia Adrianei Urmuzescu.

Acțiunea, narată de Piticul Barbă-Cot, se petrece în perioada magică a anului, când micuța Clara așteaptă, împreună cu fratele ei, Fritz, noaptea Crăciunului. După ce primește cadou jucăria mult visată - Spărgătorul de Nuci - Clara adoarme lângă brad, iar jucăriile prind viață. Inițial supărate pe cei doi frați, pentru că le strică mereu, jucăriile se împrietenesc până la urmă cu cei mici. Spărgătorul de Nuci, în vis transformat într-un prinț, o însoțește pe Clara în călătoria lor pe tărâmurile fermecate, în ritmuri spaniole, arabe, chinezești și rusești, până când fetița se trezește din vis.

Personajele acestei povești nemuritoare de Crăciun capătă noi dimensiuni prin interpretarea soliștilor Theodora Munteanu și Andreea Vălean (Clara), Andrei Ardeleanu, Sergiu Dan și Tiberiu Pepenică (Spărgătorul de Nuci), Levi Szasz (Piticul), Ionuț Picincu (Fritz, fratele Clarei), Andrei Nicolae și Ștefan Tănase (Clovnul), Elena Chiriță și Delia Luca (Păpușa mecanică), Cristina Babalâc și Andreea Soare (Mama), Mihai Pricope și Robert Ștefu (Tatăl), Sabina Chirilă și Oana Vâlceanu (Bunica), Ionuț Arteni și Vicențiu Popescu (Bunicul), Diana Năstase (Subreta), Mircea Ioniță și Daniel Manea (Ursul), Andreea Mirea (Iepurele), Mihaela Anica și Sofia Sitaru (Pisica), Dragoș Andruță (Soldatul), alături de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii și cu participarea elevilor Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București.

“O poveste care a umplut decenii la rând inima copiilor de bucurie a fost şi va fi mereu o probă de încercare pentru orice realizator. Cu un strop de magie, un kilogram de muncă şi o tonă de entuziasm, anul acesta, la Opera Comică pentru Copii se naşte una dintre cele mai frumoase poveşti - baletul <<Spărgătorul de nuci>> - ai cărei protagonişti sunt pe cât de talentaţi, pe atât de diverşi, de aceea, întru totul speciali!”, a declarat Cătălin Caracaș, regizorul și coregraful spectacolului.

La începutul lunii decembrie, Opera Comică pentru Copii deschide un patinoar exclusiv pentru copii, amplasat în aer liber, "la grădină", în incinta instituției. Programul de funcționare este de la 15:00 la 20:00, de luni până vineri, iar în weekend, de la 10:00 la 22:00. Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice). Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul instituției (Calea Giulești 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8:00 și 22:00, de pe 1 până pe 16 decembrie. Super-producția care încheie anul este spectacolul-mozaic "Poveste de Crăciun", în regia lui Cristian Mihăilescu. Evenimentul se desfășoară vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.