Instalații de lumini și sunete, instalații interactive cu căști neuronale, video mapping, experiențe AR, lectură performativă, proiecții de filme și tururi ghidate – acestea sunt doar câteva dintre activitățile cu care noul cartier cultural District 40, situat în zona Icoanei din Capitală, își va întâmpina vizitatorii la Noaptea Muzeelor 2018, în seara de 19 mai, începând cu ora 20:00. 
 
Cartierul Icoanei este una dintre zonele cu cel mai mare potențial de dezvoltare culturală din capitală, țesut urban istoric identitar al orașului, cu nucleul în zona construită protejată 40. Un proiect inițiat și dezvoltat de A.R.C.E.N. și BRD – Groupe Société Générale, și curatoriat de Svetlana Cârstean și Edmond Niculușcă, District 40 are scopul de a dinamiza zona Cartierul Icoanei și a pune pe agenda publică activități culturale comune.
 
„District 40 pornește de la premisa că o comunitate de actori culturali care pune în comun resurse, idei, spații, poate crea mai multă valoare adăugată pentru oraș și pentru locuitori decât ar face-o fiecare lucrând în colțul lui. Vedem de multe ori inițiative frumoase cu impact aproape inexistent, iar crearea unei rețele de actori culturali este menită tocmai să dea scala unor programe pe care le gândim împreună. District 40 este și despre comunitate. Ea ocupă un loc central în planul nostru de a activa această zonă. Vrem să vedem cine sunt locuitorii cartierului, cum putem împreună să facem din această zonă cu potențial uriaș, un centru principal al culturii bucureștene. Nu în ultimul rând, District 40 este despre cum reușim să recreăm o legătură emoțională cu orașul nostru. Cum putem să-l cunoaștem mai bine, să-l protejăm, să-l dezvoltăm, prin cultură. BRD – Groupe Société Générale are în acest program și un rol mai inedit, acela de actor cultural, de creator de programe prin centrul de care-l dezvoltăm de ceva vreme, Rezidența BRD Scena9, care se află în inima cartierului”, a declarat Cosmina Frîncu, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.
 
„District 40 e o inițiativă organică. De 10 de ani de zile, A.R.C.E.N. încearcă să activeze sau să salveze punctual repere culturale și de arhitectură din zona istorică Icoanei. Toate proiectele și evenimentele pe care le-am dezvoltat în jurul Școlii Centrale, monumentul istoric proiectat de Ion Mincu, au reușit să coaguleze o conștiință a memoriei și a responsabilității față de patrimoniu. District 40 e o nouă etapă, e începutul solidificării unui ecosistem de comunități și instituții în cartierul cu cel mai mare potențial cultural din București. Salvarea insulelor de identitate ale Bucureștiului și regenerarea cartierelor istorice nu se poate face fără conectarea comunităților din aceste zone. Prin potențialul cultural al tuturor "locuitorilor" din District vom putea transforma un întreg cartier istoric într-un centru cultural al Bucureștiului. E una dintre cele mai curajoase aventuri dedicate Bucureștiului. Va fi o construcție care poate transforma în profunzime orașul și modul de viață al locuitorilor lui”, a spus Edmond Niculușcă, președintele A.R.C.E.N.
 
"Există un spirit al locului, pe care îl descoperi în felul în care îți arată drumul străzile printr-un cartier. Există o muțenie a locurilor pline de vorbe. Există straturi de amintiri și de adevăruri pe care nimeni nu le trezește uneori cu zecile de ani. Să aduci la viață straturile adormite, să le faci să-și spună poveștile, să retrezești bucuria apartenenței la un loc pe care-l iubești, să faci cunoscută istoria uitată, să aduci împreună oamenii ca să se cunoască și să nu construiască doar separat. Asta înseamnă District 40, un proiect cultural dedicat cartierului Icoanei, celor care locuiesc și celor care muncesc aici. Acel cartier din centru, un alt fel de centru, pe care toți îl iubim. District 40 e despre Dumbrava Roșie, despre casele de pe Eminescu, unde poți vedea rufele uscându-se afară în curte, despre piața Gemeni și oamenii ei, despre Școala Centrală și Schitul Darvari, despre Mihai Șora care locuiește de-o viață pe Jules Michelet, despre baclavalele de la Fadel, despre cataiful din vechea Scala. Despre Cărturești și Institutul Francez, despre cinematografele de odinioară și despre librăriile de azi, despre vecini care se trezesc dimineața în același loc de pe pământ", a spus scriitoarea Svetlana Cârstean, una din inițiatoarele proiectului. 
 
Sâmbătă, 19 mai, cu ocazia celei de-a XIV-a ediții a evenimentului Noaptea Muzeelor, primii locatari ai District 40 - Rezidența BRD Scena9, Școala Centrală, Institutul Francez, Librăria Cărturești Verona și CINETic - își deschid porțile publicului larg. Între orele 20:00 și 02:00, vizitatorii vor avea oportunitatea să asiste la o reprezentație vizuală a activității lor cerebrale atunci când citesc, prin intermediul unei instalații interactive bazată pe căști neuronale, precum și să vadă manuscrisele originale ale unor scriitori contemporani, să interacționeze cu instalații de lumini și sunete sau să urmărească proiecții ale unor filme celebre.
 
În plus, Harta District 40 și detalii ale evenimentelor găzduite de fiecare dintre cele cinci locații vor fi disponibile în aplicația Culturesc 100, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play, o platformă dezvoltată de Samsung, ce încurajează consumul de cultură în rândul publicului tânăr, oferindu-i o experiență culturală inedită, inspirată de tehnologie. Pentru Noaptea Albă, Culturesc 100 a pregătit o serie de experiențe AR (realitate augmentată) concentrate într-o serie de povești digitale imersive curatoriate de A.R.C.E.N., ce vor transpune publicul în lumea orașului povestit. „Ne bucurăm să ne alăturăm prin platforma Culturesc 100 acestui proiect care pune în valoare din punct de vedere cultural cartierul Icoanei și să contribuim la reactivarea acestei zone cu mijloacele pe care le pune la dispoziție tehnologia”, a spus Roxana Mihalache, Corporate Citizenship and Public Affairs Manager Samsung Electronics Romania. 
 
***
Despre District 40 
Noapte Albă în District 40 este primul episod dintr-un amplu program cultural care se va dezvolta prin partenerii deja existenți și cei care se vor alătura demersului. District 40 este o platformă inițiată de A.R.C.E.N. & BRD - Groupe Société Générale, la care s-au alăturat deja Institutul Francez, Școala Centrală, Librăria Cărturești, CINETic, Samsung prin platforma Culturesc100, Epson, Muzeul Memoriei, Radio România Cultural și Editura Casa Radio.
 
PROGRAM GENERAL DISTRICT 40 PENTRU NOAPTEA MUZEELOR 2018:
Rezidența Scena9: Memoria Recentă / Experiment
În program 20:00-02:00:
• Expoziția Memoriei Recente | Manuscrise de scriitori contemporani / curator Svetlana Cârstean
• Verba manent, instalație sonoră cu voci din Fonoteca Radiodifuziunii Române, instalație de Maria Balabaș
• Laboratorul de Imaginar | un proiect conceput exclusiv de BRD – Groupe Société Générale | instalație interactivă semnată de scenograful Adrian Damian și BRD – Groupe Société Générale, împreună cu CINETic, Aural Eye și TPS_Engage ce presupune utilizarea căștilor neuronale pentru măsurarea undelor cerebrale și transformarea acestora în proiecții vizuale ce diferă în funcție de intensitatea emoțiilor resimțite.
• Laboratorul de Imaginar | Lectură Performativă | Șase poeți recită direct în fața celor din public, în format ”unu la unu”.
o 20:00 – 21:00 Elena Vlădăreanu / Svetlana Cârstean / Cosmina Moroșan 
o 22:00 – 23:00: Andrei Dosa / Claudiu Kormatin / Simona Popescu 
• Myself as Others, 2017- ongoing | fragment din proiectul "Myself as Others" | curator Cristina Bobe | Artera Gallery
 
Școala Centrală: Experiență, Arhitectură și Memorie
În program 20:00 – 02:00:
Instalații permanente
• Culori de dinainte: Instalație de lumini arhitecturale în galeria vitrată și în grădina interioară / concept A.R.C.E.N.
• Din auzite: dispozitiv sonor de ascultare conceput de Anamaria Pravicencu 
• Fotografia ca portal vizual: poveste în 3 fotografii aproape identice / concept Punctart
Instalații participative
• Copacul memoriei : lumini și idei în dialog cu frasinul secular / instalație de Nicolas Triboi
• Memorie fragmentară : colaj de elemente necontemporane / concept Școala Centrală
• Telefonul amintirilor: mesaje despre trecutul tău / concept Punctart
 
Institutul Francez: Memoria Ideilor
În program 20:00 – 02:00:
Filme
• 20.30 | proiecția filmului Le redoutable de Michel Hazanavicius, cinéma  
• 20.30-00:00 | proiecția celebrului film de animație Les Shadocks (creat în 1968). Atrium (vechiul „cinéma” al IFB) 
• 23:00 | proiecția filmului 68 mes parents et moi de Virginie Linhart invitata speciala a Institutului. Sala Elvire Popesco, intrare liberă
Lecturi publice
• 20:00, 21:00, 22:00 | lecturi publice în limba română pe tema „Anul ‘68 în Franța și România”. Terasa IFB
• 20.30, 21.30, 22.30 | lecturi publice în limba franceză pe tema „Anul ‘68 în Franța și România”. Terasa IFB
• 22.30 | Virginie Linhart citește din cartea sa Le jour où mon père s’est tu (Ziua în care tatăl meu a tăcut), Seuil, 2008. 
Vizite ghidate ale IFB
• Între orele 20.30 și 00:00 | Tururi ghidate ale Institutului Francez din București, cu ghid A.R.C.E.N. | din 15 în 15 de minute.
Muzică
• 20:00-00:00 | Muzica franceză din și despre anul 1968 | terasa Chez Elvire | Partener RFI Romania 
Conferința de la miezul nopții
• Conferința de la miezul nopții : Virginie Linhart in dialog cu Mircea Vasilescu despre filmul 68 mes parents et moi, despre tatăl scriitoarei și realizatoarei de documentare, actor major al momentului 1968 în Franța, și despre Le jour où mon père s’est tu (Seuil 2008), cartea pe care Virginie a consacrat-o tatalui ei. O discuție despre cum privesc astăzi tot acel context copiii celor care s-au aflat la originea protestelor care au schimbat Europa.
 
Cărturești: Memoria locului
În program 20:00-00:00:
• Vizită inedită la Librăria Cărturești | explorarea memoriei locului printr-un tur al Casei Sturdza, conceput de A.R.C.E.N. și Cărturești.
 
CINETic: Memoria contemporană
În program 20:00-02:00:
• Videomapping animație clădire Cinetic în parteneriat cu Les Ateliers Nomad;
• Tur Laborator de animație;
• Tur Cave-Alice in Wonderland.

***
Despre BRD – Groupe Société Générale
BRD - Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura reprezintă un pilon esențial de dezvoltare a societății, BRD încurajând în această direcție proiecte culturale inovatoare, care să fie recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune a fost creată Scena9, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică.
 
Programul propus de Rezidența BRD Scena9 pentru Noaptea Muzeelor 2018 face parte din numeroasele inițiative prin care BRD – Groupe Société Générale își propune să aducă împreună noile generații de artiști și oameni pasionați de cultură. Săptămânal, Rezidența Scena9 găzduiește “Intersecțiile de miercuri”, un mix de conferințe, dezbateri și lecturi publice, care aduc în fața publicului personalități și teme de interes general. “Intersecțiile de miercuri” sunt un proiect inițiat și coordonat de Svetlana Cârstean, cu sprijinul BRD, iar printre printre invitați s-au numărat Dan Perjovschi, Tudor Giurgiu, Florin Iaru, Alexandru Tocilescu, Cosmin Manolescu și mulți alții. Rezidența a mai găzduit expoziții de artă contemporană, concerte de muzică, expoziții de carte, workshopuri și dezbateri legate de film, drepturile omului și civism.