Proiectul de intervenție socio-culturală CONGRUENT continuă implementarea programelor de psiho-educație, educație financiară, combatere a bullying-ului, campanii civice, antreprenoriat creativ și cinematerapie pentru cei 400 de părinți și copii din sat Ceauru, comuna Bălești, județul Gorj. În cadrul conferinței din 28 mai 2021, de la Prefectura Târgu-Jiu, organizatorul proiectului Asociația Docuart a prezentat stadiile programelor aplicate deja în comunitate și următoarele etape pentru perioada verii.
 
Programul de parenting a ajuns la a șaptea întâlnire, pentru perioada următoare urmând a se aborda temele: dezvoltarea psihică și cognitivă a copilului, identificarea problemelor - învățarea unor tehnici de lobby, strategii de parenting particularizate la nevoi și reducerea abandonului școlar. 

„Încercăm să fim cât mai bine conectați la realitatea din comunitate și să ne mulăm pe nevoile ei. Am pus accent pe dezvoltarea continuă a comunității și pe creșterea gradului de conștientizare cu privire la resursele care sunt disponibile, ceea ce pot accesa ei din punct de vedere instituțional, adică: ce resurse socio-economice pot accesa, ce resurse educaționale pot accesa, ce resurse cu privire la sănătatea fizică și mentală pot accesa în cazul în care întâmpină dificultăți.” (Alexandra Cojocaru, psiholog)
 
Programul de cinematerapie
Activitățile de combatere a bullying-ului prin cinematerapie includ metode care își propun să limiteze propagarea și să diminueze impactul acestuia asupra elevilor. Intervențiile din cadrul atelierelor sunt coordonate de psihologi și regizori de film documentar iar punctele cheie în derulare vor fi: observarea dinamicii de grup și creșterea spiritului coeziv; conștientizarea fenomenului de bullying și identificarea caracteristicilor și tipurilor acestuia; identificarea resurselor și soluțiilor în lupta cu acest fenomen; dezvoltarea de comportamente pro-sociale și de cooperare. Vizionările de film sunt completate cu exerciții ce vizează manifestarea empatică în cadrul colectivului de copii.
 
„Sunt foarte bucuros că am fost cooptați în acest proiect care nu se adresează doar elevilor, se adresează întregii comunități. O comunitate mare, cu probleme - ca peste tot - probleme care pot fi ameliorate prin acest tip de intervenție. Din păcate, până acum nu am avut astfel de proiecte în Bălești - este primul de o asemenea complexitate și avem încredere în el (…) drept dovadă că participanții de până acum le-au «adoptat» pe cele 3 experte care vin aproape săptămânal la Bălești, iar comunitățile de lângă Bălești întreabă când vor participa și ele.” (Cornel Șomîcu, director, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” din sat Ceauru, partener al proiectului CONGRUENT)
 
Curs de antreprenoriat
Se vor selecta, prin apel deschis, 20 de membri ai comunității pentru a participa la un curs de antreprenoriat, încurajând ideile de tip creativ - cum ar fi monetizarea unui meșteșug sau de sustenabilitate familială - cum ar fi transformarea unui hobby în afacere. Participanții vor dispune de bazele necesare unei activități antreprenoriale prin parcurgerea modulelor management, marketing, financiar și juridic, care vor contribui la reducerea disparităților educaționale, economice și sociale în raport cu ceilalți membri ai comunității. Cursul va avea o durată de 60 de ore și va include prezentări, jocuri de rol, exerciții individuale și de echipă, fiind orientat spre aspectele pragmatice ale antreprenoriatului ce pot fi aplicate local.
 
Ce urmează
Din toamnă se vor relua activitățile non-formale pentru părinți și copii din cadrul programul de mentorat. 

„Îmi doresc ca prin intervențiile mentoratului să sporim în primul rând nivelul de empatie la nivel individual, dar și la nivel de grup, în mod special acolo unde ea a fost înlocuită cu indiferența.”
(Celina Nițu, mentor)
 
Pentru lunile următoare se are în vedere activarea unui Grup de Inițiativă Locală (GIL) pentru organizarea de campanii de conștientizare, activități civice comune și acțiuni de dialog.  

„Prin acest GIL îmi doresc ca oamenii din comunitatea Bălești să capete încredere în ei și să devină conștienți că reprezintă o voce și că-și pot schimba destinul - nu doar o dată la 4 ani. De asemenea - pe lângă campaniile de conștientizare ale proiectului -  ne-am propus și susținerea producătorilor locali. Sunt sigur că vom găsi sprijin la autoritățile locale, respectiv în cadrul primăriei Bălești, iar asta mi-aș dori să devină un exemplu de bună practică pentru județul Gorj.”
(Adrian Tudor-Drăghici, facilitator)
 
 
 
 
***
Proiectul este derulat de Asociația Docuart în parteneriat cu Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” cu sprijin financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității grupurilor inter-etnice vulnerabile de copii și de adulți din comunitatea defavorizată pe o perioadă de 20 luni prin măsuri de incluziune, educație non-formală, parenting, mentorat, combatere bullying, dezvoltare economică prin workshop-uri și cursuri acreditate în antreprenoriat, consultanță în elaborare planuri de afaceri, activare Grup de Inițiativă Locală, derulare de campanii de conștientizare și realizare de propuneri către autoritățile publice locale.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida  relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru  Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator  de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei  active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului  societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele  donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Parteneri: Școala Gimnazială „Antonie Mogoș”, Radio România Cultural, Modernism.ro, Muzeul Național al Țăranului Român, Revista Vertical, Gorjeanul, Emi TV.