În cea de-a doua săptămână din cadrul programelor Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh, călătorim în timp, aşa că luni, 5 noiembrie, de la ora 20:00, vom cunoaşte oamenii şi ideile din spatele curentului hippie din Uniuniea Sovietică, iar marţi, 6 noiembrie, tot de la ora 20:00, explorăm lumea fantastică a filmelor western cehoslovace.
În această săptămână, elementele de cultură pop şi contracultură sunt prezente de ambele părţi ale Cortinei de Fier. Documentary Mondays vine cu documentarul Soviet Hippies, regizat de estonianca Terje Toomistu. La Fiction Tuesdays servim limonadă – mai precis, Lemonade Joe, în regia lui Oldrich Lipsky, un punct de referinţă al Noului Val în cinematografia cehoslovacă şi o parodie a filmelor western de factură americană care deveniseră foarte populare în acea perioadă.
Mergând pe urmele mişcării hippie din URSS, descoperim atmosfera psihedelică underground a anilor 1970: în umbra unui regim politic constrângător, o adunare de artişti, muzicieni, vagabonzi şi alţi noncomformişti şi-au creat propriul Sistem în interiorul Uniunii Sovietice, antrenaţi de ideea libertăţii. Decenii mai târziu, un grup excentric de hipioţi iau calea Moscovei, unde încă se adună oameni pentru a comemora, an de an, evenimentul tragic din 1 iunie 1971, când mii de hipioţi au fost arestaţi de KGB.
Chiar dacă, iniţial, curentul a fost inspirat de ce se întâmpla în Vest, după puţin timp mişcarea s-a conturat după propriile aspiraţii, protestând faţă de un alt fel de violenţă. După spusele regizoarei, nu era vorba doar despre război, ci despre politica de stat şi violenţa de zi cu zi: de la propagandă, birocraţie, militarism, la supraveghere, arestări, hărţuire, şi tratamentul primit în închisori şi în spitalele psihiatrice.
În a doua seară ne aventurăm în Vestul Sălbatic şi îl cunoaştem pe Joe, un pistolar abstinent care luptă pentru virtute într-un orăşel de băutori de whisky. După ce o salvează pe frumoasa Winnifred de nişte huligani din tavernă, orăşenii sunt impresionaţi de eroismul său şi deschid un salon în care se servesc numai băuturi non-alcoolice, lucru supărător pentru comercianţii locali de tărie. Aceştia se aliază cu o prostituată a cărei inimă a fost rănită în trecut de Joe şi pun la cale un plan pentru a-l omorî pe erou şi a readuce consumul de alcool în Stetson City.
Fiind un exponent al Noul Val în cinematografia cehă din perioada sovietică, Oldrich Lipsky nu este pentru prima oară pe ecranul de la Centrul Ceh. În Lemonade Joe, Lipsky integrează elemente vizuale ale filmului mut de comedie care, îmbinate cu experienţa lui Jiri Brdecka în animaţie, creează efecte dramatice precum cercurile de fum lăsate în urmă de gloanţe. În plus, Joe este în sine un exponent al capitalismului şi culturii de consum prin faptul că popularitatea lui în comunitate se bazează pe vânzarea şi promovarea consumului de cola .
Ambele filme, pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare, ne fac martorii unui joc în care diferite seturi de valori ale societăţii majoritare sunt puse la îndoială şi respinse: pe rând, protagoniştii se poziţionează în antiteză faţă regimul politic totalitar – în cazul documentarului Soviet Hippies – şi, respectiv, faţă de un monopol economic care promovează degradarea morală a oraşului, cum este în cazul lui Lemonade Joe.
Aşadar, vă aşteptăm la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr. 11, Bucureşti), luni seară la Soviet Hippies şi marţi seară la Lemonade Joe. Proiecţiile încep la ora 20:00, intrarea este liberă, iar berea din partea casei.
***
Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.
Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.
Parteneri media: Radio Tanănana, AGERPRES, Arte şi Meserii, Radio România Cultural, Romania Journal, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Zeppelin.