„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare aici.
Ce mai înseamnă azi să fii un „bărbat adevărat”? Vanner Collective a început în 2020 un demers de a aduce în conștiința publicului masculin importanța vulnerabilității și asumării emoțiilor în rândul bărbaților, ca pas esențial către dezvoltarea adultului și viitorului părinte. „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” prezintă drumul inițiatic al unui bărbat, în luptă cu Frica. Este o poveste învăluită de dragoste, umor și curaj despre traume deconstruite, despre iubire și acceptare, o disecție actuală a parcursului către sine și a impactului pe care îl are descoperirea adevăratului chip ascuns sub măști fabricate.
“Komorebi (cuvântul din japoneză, intraductibil, care descrie lumina ce se filtrează prin bolta copacilor) reprezintă o imagine care a rezonat puternic cu povestea din interiorul unui bărbat, cu voci ale părinților, cu frici ale proiecțiilor pe viitor, cu anxietăți ale prezentului, toate puse în contrast cu lumina și sensibilitatea momentelor în care același bărbat „se lasă” în emoție și autentic. Cultura japoneză joacă, de asemenea, un rol însemnat în discuția despre lumea bărbaților cu măștile ei, cu presiuni și modele toxice și ce înseamnă căutarea echilibrului și a unei conexiuni cu propria ființă.”, povestește Liviu Romanescu, actor și co-fondator Vanner Collective.
Conceptul spectacolului le aparține Denisei Nicolae și lui Liviu Romanescu. Performerii sunt Denisa Nicolae, Liviu Romanescu și Teodora Velescu. Coregrafia și mișcarea scenică aparține Teodorei Velescu, muzica originală din spectacol este creată de Mihai Dobre, scenografia și costumele de Elena Gheorghe, iar măștile de Elena Gheorghe, Cristina Milea și Tudor Lucanu. Oana Pușcatu s-a ocupat de pregătirea muzicală. Universul sonor și light designul sunt create de Alexandros Raptis.
La finalul spectacolelor va avea loc o discuție cu performerii, moderată de psih. Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea proiectului In a Relationship, un proiect de educație împotriva abuzurilor dedicat tinerilor. Silvia Ciubotaru a absolvit Psihologia la Universitatea București și s-a specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de peste 17 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt Ideo Ideis sau In a Relationship.
Ulterior, spectacolul va mai putea fi văzut pe 3 mai la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, pe 4 și pe 5 mai la Teatrul de Stat din Constanța, pe 11 mai la Teatrul Gong din Sibiu și pe 30 și 31 mai la Teatrul pentru copii și tineret „Imaginarium” din Ploiești.
În cadrul ediției proiectului din 2023, Vanner Collective organizează patru ateliere online de scriere creativă și limbaj vizual cu doi profesioniști din lumea filmului, scenarista Raluca Mănescu și regizorul Nicolae Constantin Tănase, gratuite și destinate adolescenților cu vârste între 14 și 19 ani.
Materialele video rezultate în urma atelierelor vor fi incluse într-un colaj video pe tema masculinității toxice, ce va fi vizionat în cadrul comunităților din Brăila, Constanța, Ploiești și Sibiu în perioada aprilie – mai 2023 iar adolescenții creatori vor fi invitați și la o sesiune de discuții cu spectatorii. O parte dintre textele lucrate în cadrul atelierelor va sta la baza unei piese de teatru care va fi transpusă ulterior într-un spectacol de teatru sonor.
***
Proiectul este inițiat de Vanner Collective alături de partenerii Centrul Replika, Teatrul „Maria Filotti”, Teatrul de Stat din Constanța, Teatrul pentru copii și tineret „Imaginarium”, Teatrul GONG Sibiu, DEPREHUB / Happy Minds, Fundația Friends for Friends, Asociația A.L.E.G., Centrul pentru Tineret al Municipiului București.
Parteneri media: Radio România Cultural, București FM, IQads, Spotmedia, B365.ro, Sibiu100%, Suplimentul de Cultură, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Liternet, Bookhub, Revista Golan, Happ.ro, Munteanu.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția administrației fondului cultural național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.