În weekend Street Delivery închide din nou strada pentru mașini și o deschide pentru oameni. Ajuns la ediția a XII-a, evenimentul-manifest de arhitectură și urbanism vorbește anul acesta despre grădinile posibile ale orașului. Între 9 și 11 iunie strada Arthur Verona din centrul capitalei devine arie protejată pentru proiectele care își propun să facă Bucureștiul mai verde: instalații urbane, workshopuri, dezbateri, concerte, artă stradală și performance.
 
Una dintre veștile importante ale ediției este reactivarea în centrul orașului a Grădinii Universitarilor, un spațiu verde care a fost inaccesibil publicului larg decenii la rând. O bucată de pădure aproape virgină, Grădina Universitarilor se află chiar peste drum de Grădina Icoanei, de care o desparte doar o stradă: Arthur Verona. Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Bucureștiului, Grădina Universitarilor acoperă aproximativ 4000 mp de junglă urbană din jurul unui monument istoric clasa A ridicat în 1860 — Casa Librecht-Filipescu, cunoscută azi drept Casa Universitarilor.
 
În cadrul conferinței de deschidere a Street Delivery, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a declarat: 
Au existat propuneri în ultimii ani din partea celor care se ocupă de urbanism, din partea unor personalități ale societății civile, ca această clădire și frumoasa grădină care o înconjoară să joace un rol mai activ în viața culturală. Casa Universitarilor din București ar trebui să servească unor scopuri multiple. În primul rând - de socializare, dar poate să exploreze și alte dimensiuni ale vieții academice și artistice.
 
Șerban Sturdza, Președinte al Ordinului Arhitecților din România și unul dintre inițiatorii Street Delivery, a pledat pentru o privire de ansamblu a zonei în care se desfășoară evenimentul:
Cartierul în care ne aflăm este unul deosebit. Vă propun să vi-l imaginați de sus și să vă închipuiți succesiunea de trei parcuri importante (zona verde din jurul Casei Universitarilor, Parcul Icoanei și Parcul Ioanid) ca pe un arhipelag verde străbătut din mai multe puncte și în mod foarte intens de o circulație stânjenitoare. Privite împreună, aceste spații ar putea să aibă o valoare mai mare decât dacă le privim separat, ca pe niște resturi de zone verzi, fiecare administrată individual și cu politici proprii. Din păcate, acesta este poate unicul loc în București unde avem o stradă cu parcaj între două parcuri. E un lucru cu atat mai stânjenitor cu cât cele două parcuri nu au o legătură între ele. Nu poți să pătrunzi dintr-unul în altul.
 
Grădina Universitarilor – amenajată după un proiect Calup – va găzdui în cadrul Street Delivery o zonă umbrită de lounge, precum și ateliere de grădinărit, un brunch party și dezbaterile Street Talks despre spațiile verzi ale Bucureștiului.

Pe lângă toate acestea vizitatorii au la dispoziție pe strada Arthur Verona și în parcul Grădina Icoanei tururi ghidate, workshopuri creative pentru copii și adulți, ateliere de sticlărie, de croitorie, linogravură sau serigrafie, două scene de muzică, proiecții de film susținute de Anim’est, Cinepub și NexT Film Festival, sesiuni live de graffiti, instalații urbane și idei pentru grădini neconvenționale.
 
Program complet al evenimentului este disponibil pe platforma http://street.delivery
 
Spre deosebire de edițiile anterioare, Street Delivery 2017 se desfășoară succesiv în cele șase orașe participante, pe parcursul a trei săptămâni din iunie. Se creează astfel un traseu pentru cei interesați să descopere formele pe care ideile pentru un oraș mai bun le iau în spații mentale diferite: București: 9-11 iunie | Timișoara: 16-18 iunie | Iași: 16-18 iunie | Cluj-Napoca: 17-18 iunie | Baia-Mare: 30 iunie - 2 iulie | Bacău: 30 iunie - 2 iulie.
 
Din 2013, Street Delivery poartă marca de eveniment responsabil oferită de Asociaţia Reper 21 prin proiectul Societal. Street Delivery nu ar fi posibil fără sprijinul vecinilor, voluntarilor, participanţilor, sponsorilor şi al partenerilor media.
 
Organizatorii Street Delivery sunt Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. Anul acesta partenerul invitat în proiectarea și amenajarea spațiului Grădinii Universitarilor este Calup.

Calup este un proiect de regenerare urbană cu misiunea de a reintegra spații valoroase inactive în circuitul cultural și economic al orașului, urmărind creșterea calității vieții urbane.
 
Parteneri instituționali: Primăria București | ARCUB | Universitatea din București | Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
 
"La început modelăm noi orașele, apoi ne modelează ele pe noi." // Jan Gehl, 'Human Scale'

Street Delivery este un eveniment-manifest pentru recuperarea spațiului public, inițiat în 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România.