In fiecare toamna de cinci ani incoace, unii dintre cei mai buni producatori de continut din lume vin la Bucuresti sa ne arate cum putem construi povesti mai bune, povesti care sa schimbe vieti si comunitati, sa inspire si sa ne apropie de ceilalti. 
 
Inregistrarile pentru cele 350 de locuri disponibile - conferinta a fost sold-out in fiecare an - vor incepe in luna iunie, pe site-ul conferintei.
 
Mai jos, lista invitatilor confirmati:
 
• Robert Krulwich, unul dintre cei mai emblematici oameni de radio americani, co-prezentator al emisiunii Radiolab, descarcata lunar de patru milioane de ori.
• Leslie Jamison, autoarea colectiei de eseuri The Empathy Exams, un bestseller New York Times despre suferinta si empatie scris cu umor si curaj, care urmeaza sa fie tradus si in romana.
• Richard Koci Hernandez, fotograf si producator multimedia premiat cu Emmy, autorul unui faimos profil de Instagram, unde are peste 200.000 de fani.
• Wendy MacNaughton, o ilustratoare care imbina in moduri ingenioase jurnalismul cu arta, rezultand povesti vizuale fascinante.
• Chris Jones, unul dintre cei mai importanti scriitori de revista din lume, dublu castigator al National Magazine Awards si autor a peste 60 de povesti publicate in Esquire, ESPN si altele. 
• Dan Perjovschi, un artist roman care abordeaza teme sociale, culturale si politice in operele sale, care sunt expuse in muzee si galerii de arta din intreaga lume.
• Jacqui Banaszynski, reporter, editor si profesor cu experienta de 30 de ani,  castigatoarea unui Pulitzer pentru unul dintre primele articole de profunzime despre efectele HIV/SIDA.
 
Puteti citi mai multe despre fiecare pe site-ul conferintei.