Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu ONG-ul norvegian Romers Rettigheter, dă startul unui nou demers de promovare a multiculturalismului prin artă și tradiții și un exercițiu de înțelegere și de cunoaștere a celorlalți. În iulie 2023 va avea loc premiera Timișoara- Capitală Europeană a conviețuirii multietnice, un film documentar regizat de Florin Iepan despre Timișoara văzută prin ochii norvegianului Christo Balthazar, nepotul ziaristului și scriitorului Jahn Otto Johansen, autorul cărții România: O colecție de articole, decorat de președintele României.

În contextul în care Timișoara va fi „Capitală Europeană a Culturii” în 2023, inițiativa urmărește să evidențieze bogăția și diversitatea culturilor atât din Europa, cât și din România și Timișoara, să celebreze trăsăturile culturale pe care europenii le împărtășesc, să crească sentimentul de apartenență al cetățenilor la o zonă culturală comună și să favorizeze contribuția culturii la dezvoltarea orașelor. Astfel, vor fi documentate interacțiunea și contribuția la viața socială, politică, economică și culturală din prezent a principalelor etnii din Timișoara, reconfirmându-se tradiția multiculturală a Timișoarei și întărindu-se imaginea de centru multietnic și multireligios funcțional.

Documentarul va vorbi despre tradiții și obiceiuri dar și despre noile afaceri locale ale celor care s-au stabilit în Timișoara în ultimii 20-30 de ani, despre gastronomia sârbească, despre meșteșugurile și muzica romă, despre literatura și teatrul maghiar dar și despre noile afaceri ale comunităților italiene, turcești etc. Prin promovarea multiculturalismului în artă și tradiții, prin facilitarea dialogului intercultural între principalele comunități etnice din Timișoara și publicul larg, proiectul își dorește să sporească înțelegerea și acceptarea diversității, conștientizarea realităților sociale curente și pe dezvoltarea receptării diversității culturale.

Filmul va avea ca punct de pornire povestea lui Christo, nepotul celebrului ziarist norvegian decorat de președintele României în 2014 pentru meritele aduse imaginii României în Norvegia, prin cartea România: O colecție de articole. Christo va reface călătoria bunicului său și documentarul va prezenta noile realități prin ochii lui.

Premiera filmului în România va avea loc între 28 – 30 iulie la Timișoara, în cadrul unui mini-festival de 3 zile în aer liber, ce va include proiecții de film urmate de Q&A-uri, o dezbatere despre minorități si schimbul cultural, incluzând tema imigrației și un târg de produse tradiționale. Ulterior premierei, filmul va putea fi vizionat pe platforme online din România și Norvegia. Proiectul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă cu organizatorii, la Timișoara. Detalii despre proiect pe site și pe Facebook.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio Timișoara, AGERPRES, IQads, Spotmedia, TION, Știri de Timișoara, Agenda, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Liternet, Bookhub, Semne Bune, AARC – All About Romanian Cinema, Filme-carti.ro, Cinefan, Movie News, Blog de Cinema.

Despre Asociația Culturală Metropolis

Asociația Culturală Metropolis sprijină din anul 2011 promovarea inițiativelor din domeniul cultural, organizarea de manifestări culturale și artistice, ce au ca scop expunerea valorilor culturii și artelor românești, în special în domeniul filmului, sprijinirea producției de filme artistice, documentare sau de animație, realizate pe orice tip de suport, cu destinația de a fi proiectate direct în săli de spectacole sau de a fi difuzate în orice tip de media.

Asociația este recunoscută la nivel național și internațional și a strând de-a lungul anilor peste 500.000 de vizitatori în cadrul proiectelor naționale Kinodiseea- Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, Balkanik! Arts & Culture Festival, primul festival de muzica și cultură balcanică din România, Caravana Metropolis “Cinema în aer liber”, Filme în aer liber la Constanța și Nomad Festival.

Despre Romers Rettigheter


Romers Rettigheter a fost înființată în 2013, după ce un număr tot mai mare de romi care migrează în Norvegia au simțit nevoia de a-și proteja drepturile sociale și cetățenești. Asociația lucrează cu romi norvegieni, romi care călătoresc în Norvegia și, de asemenea, romi internaționali, urmărind și militând în mod activ împotriva urii rasiale în mass-media și internet care îi afectează pe romi. De asemenea, cooperează cu alte organizații de romi și ONG-uri din Norvegia și din Europa și participă la mai multe proiecte multinaționale. În trecut, Romers Rettigheter a mai implementat în România proiecte prin intermediul EEA Grants - Country School Project, proiect realizat în parteneriat cu Asociatia Centrul de Resurse Apollo în 2013 și scurtmetrajul “Chororo - Muzica Europei dincolo de prejudecăți”, proiect realizat în parteneriat cu Abi Foundation în 2016.

Proiectul cu titlul Timișoara- Capitală europeană a conviețuirii multietnice beneficiază de suma de 468548 lei finanțare nerambursabilă de la Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și norvegiene.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.