Primul reality show în Social Media din România, „Treasure Games in the Park: Ținutul Buzăului” s-a încheiat după o întrecere pe via ferrata la Gura Teghii, o comună de munte situată în nordul județului Buzău, pe valea râului Bâsca Rozilei, la poalele Penteleului.
După cinci zile pline de explorări ale unor locuri fascinante din România, întâlniri cu artiști și meșteri populari, oameni de legendă și experiențe în satele din Ținutul Buzăului, cei zece creatori de conținut și-au încheiat aventura cu o festivitate de premiere desfășurată la baza Masivul Penteleu, arie protejată din Carpații de Curbură.
Ceremonia a fost urmată de o nouă experiență culinară, pregătită alături de Electrolux de Chef Liviu Lambrino. Seara de fine dining în natură a venit cu un meniu care a cuprins, între altele, conopidă pregătită lent la afumătoare, camembert en croute, prepeliță gătită de două ori, dar și un tiramisu cu frăguțe proaspete, culese din zona muntoasă a Ținutului Buzăului.
Cel mai nou Geoparc Internațional UNESCO din România, Ținutul Buzăului, a fost vedeta principală în showul gândit de Cronicari Digitali, brandul cultural creat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art (HUMART).
Pe parcursul a cinci zile, participanții au împărtășit toate descoperirile lor și experiențele trăite în Ținutul Buzăului pe Instagram folosind #CronicariDigitali, dar și pe conturile personale sub formă de stories, urmând ca în luna septembrie să fie prezentată pe canalul de YouTube Cronicari Digitali seria video sub forma unui reality show. Pornind din București, trecând prin Buzău și ajungând apoi până îm zona de nord a județului Buzău, pe cursul râului Bâsca Rozilei, concurenții au descoperit peisaje variate, trecând de la câmpie la deal și munte. Cei zece concurenți, grupați în 5 echipe, s-au întâlnit cu meșteșugari, artiști, personalități locale și au luat contact cu tradiții și obiceiuri specifice zonei. De exemplu, în Mânzălești, Cronicarii Digitali au fost invitați în horă, în propria ogradă, de cel mai vârstnic localnic, Gică Baciul, care la 100 de ani a demonstrat și dansul traditional Baba și Uncheșul, dar a doinit și la fluier pentru „Treasure Games in the Park: Ținutul Buzăului”.
„Experiența primului reality show Social Media a fost forță, vorba lui Blogu' lu Otravă. Nu poți spune că știi efectiv ceva dacă nu ai făcut, lucru valabil atât pentru concurenți, cât și pentru noi, ca organizatori. Au fost cinci zile de foc, multă tensiune, nervi, oboseală, dar și momente fantastice de fair play, lucru în echipă și pace cu Universul.
Ținutul Buzăului trebuie vizitat pentru toate splendorile pe care le are și, recomandăm turiștilor, chiar încercat, în ritm mai domol, față de cum au făcut-o concurenții, prin activități, relație directă cu localnicii. Așa se pot descoperi locurile în care cărbunii se mai fac încă de casă, în care boii de plug se mai găsesc, oamenii se bucură de ritmul viu dar tihnit al vieții, mâncarea are gust și natura uluiește prin frumusețe. Vă invităm să urmăriți din toamnă pulsul real pe care Cireșarii, Mândruțele, Exploratorii, The Rocks și Documentariștii l-au luat Geoparcului Internațional UNESCO, prin ploaie, soare arzător și la lumina unor răsărituri incredibile", spune Silvia Teodorescu, coordonatorul Cronicari Digitali.
Dincolo de Vulcanii Noroioși, poate cel mai cunoscut punct de atracție din Ținutul Buzăului, concurenții au surprins și trovanții, în Bozioru, unde în urmă cu 12 milioane de ani era o deltă preistorică. Despre ei se spune că sunt încărcați de energie, și chiar oferă multă energie oricui se încumetă să-i viziteze, pentru că sunt spectaculoși și oferă o priveliște de vis asupra Ținutului Buzăului. Așezările rupestre din Aluniș, Nucu, dar și Valea Slănicului oferă imagini unice în România, în care natura, în decursul a milioane de ani, a creat peisaje spectaculoase. Pe aceste meleaguri, la aproximativ 500 – 600 m altitudine se află Platoul Meledic, situat pe depozite salifere iar, în apropiere, cenușa vulcanilor preistorici a dat naștere unui deosebit monument al naturii: „Grunjul” de la Mânzălești.
Chihlimbarul celebru în toată lumea de la Colți a avut propriul său capitol în „Treasure Games in the Park: Ținutul Buzăului” , așa cum și-au găsit loc și îndeletniciri pe cale a fi pierdute, așa cum sunt olăritul clasic, realizarea opincilor, dărăcitul și torsul lânii, utilizarea fântânilor și transportul apei cu ciubărul.
Cei zece creatori care au atras alături de ei în „Treasure Games in the Park: Ținutul Buzăului” comunități de sute de mii de urmăritori au fost DOCUMENTARIȘTII: Ana Rubeli (@aiciastat) & Radu Niță (@radu.nita), EXPLORATORII: Ana Dumitru (@anadumitru_) & Dan Posea (@posedan), CIREȘARII: Otrava (@bloguluotrava) & Cristi Dandeș (@foodofbucharest), MÂNDRUȚELE: Emilia Morariu (@morariu.emilia) & Amalia Martiniuc (@amalia.ioana.m) și THE ROCKS - Adi Dan (@adrian.dan.ro) & Cătălin Badiu (@stories_in_two). Primul reality show în social media din România este prezentat de Toader Păun (@teddypaun).
„Treasure Games in the Park: Ținutul Buzăului” este organizat de Cronicari Digitali, brandul cultural creat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art (HUMART). Co-organizatori sunt Consiliul Județean Buzău și Asociația Ținutul Buzăului. Partenerii primului reality show în social media din România sunt Raiffeisen Bank România, Orange România, Electrolux România și Ursus Breweries. Imaginile spectaculoase au fost suprinse cu ajutorul unor action camera DJI, iar Opel și Peugeot au fost mașinile oficiale, oferite de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS. Aventurile participanților s-au auzit într-un jurnal zilnic la Magic FM.