AN-TAN-TE festival dedicat publicului tânăr va avea loc în perioada 4-5 iunie 2022 în municipiul Buzău. Festivalul AN-TAN-TE se află anul acesta la a doua ediție și adună peste 40 de artiști și facilitatori din domeniul educațional în 3 locații din oraș : Parcul Tineretului, Parcul Marghiloman, Bulevardul N. Bălcescu .
Strada loc de dialog comunitar prin artă.
Strada loc de dialog comunitar prin artă.
Ca o noutate, anul acesta festivalul beneficiază de o zonă de promenadă urbană( Bulevardul N. Bălcescu) unde vor fi prezente mai multe spectacole de stradă, artiști stradali, păpuși uriașe, instalații perfomative, artiști caricaturiști și multe ateliere dedicate copiilor. Totodată festivalul iși propune să revitalizeze puncte importante din oraș și să faciliteze publicului buzoian o infrastructură modernă de petrecere a timpului liber prin intervenție culturală. Ne propunem ca acest lucru să devină o obișnuință în viitor și această zonă din Bulevardul N. Bălcesc u șă devină o atracție pentru artiștii buzoieni și un loc în care dialogul comunitar să devină din ce in mai fregvent.-Ștefan Craiu Director festival
Selecția festivalulului cuprinde evenimente care se adresează copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani susținute in proporție de 90% de către artiști independeți.
Spectacole de teatru pentru copii și adolescenți, ateliere practice, cursuri de art-terapie, cursuri de permacultură și economie circulară, exopziții și spectacole de artă stradală.
Pe lângă spectacolele invitate și activitățile propuse în cadrul festivalului vom avea și o serie de evenimente conexe, cursuri de educație prin teatru cu faciliatorii educaționali și profesori din Buzău, expoziție –Muzeul Itinerant Perpetuum Țăndărică, discuții Q&A cu artiștii invitați.
Festivalul este finanțat de către Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman și implementat de Asociația Culturală Pe Bune.