Ajunsă la vârsta adolescenței, oița Animest devine și mai îndrăzneață la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație (4-13 octombrie, București). O selecție puternică de titluri noi și abordări curajoase susține apelul la unitate pe care evenimentul îl lansează în acest an. Puterea pe care actul creației o manifestă în societate se coagulează astfel într-un mesaj simplu: #UnitedSheep, United@Cinema!
Mai mult decât un festival de film, Animest a devenit, în cei 14 ani de existență, un adevărat fenomen. Diversitatea caracteristică publicului interesat să descopere noutățile din domeniu, numărul mare de spectatori prezent în sălile de proiecție și calitatea filmelor înscrise an de an în fiecare dintre secțiunile competiționale au consolidat, identitatea brandului, transformându-l, în timp, într-o voce a comunității. Astăzi, Anim’est devine Animest, iar mascota festivalului ajunge să se identifice cu fiecare dintre spectatorii care au crezut în ea, relansând, într-o nouă formulă, apelul la unitate, curaj și libertate de exprimare artistică.
”Consumatorii de animație sunt tineri la trup și suflet, și preferă forme diferite de expresie. Astfel, aceștia refuză categoric convenționalul și aderă la orice formă de nesupunere culturală. Animest e cel mai important festival de animație din regiune, iar în 2019 își propune să fie ecoul unei comunități active, care se implică in viața cetății. 2019 e anul în care oile își recâștigă teritoriul’’, punctează directorul creativ Marius Roșu, care semnează conceptul campaniei de imagine Animest.14.
Forța mesajului cu care se identifică această ediție este susținută puternic de filmele noi, proiectate în premieră în sud-estul Europei, în prezența regizorilor sau producătorilor, filme care vor concura pentru Trofeul Animest acordat celui mai bun lungmetraj de animație. Printre acestea se numără curajosul Away, realizat, de la producție, la regie, și până la coloana sonoră, de Gints Zilbalodis, un artist lituanian în vârstă de numai 25 de ani. Comparat de criticii europeni cu filmele celebrului Hayao Miyazaki și distins cu premiul Contrechamp la Annecy, filmul depășește granițele cinematografiei invitând publicul într-o aventură feerică, pe o insulă populată de personaje fantastice. Tot de la Annecy, unde a fost recompensat cu Premiul Juriului, vine și Bunuel in the Labyrinth of the Turtle (r. Salvador Simó), film care forțează, la rândul său, limitele convenționalului, inspirându-se din povestea vizionarului Luis Buñuel. Un fragment prețios de istorie a cinematografiei, scenariul urmărește procesul anevoios de producție a scurtmetrajului Las Hurdes (Land Withoit Beard), film interzis pe vremea aceea de regimul spaniol, reprezentând anii de aur ai suprarealismului în cinema.
Despre anarhie, revoluție și nesupunere, Black is Beltza, proiectat în premieră la San Sebastián, invită publicul în miezul unei aventuri cu spioni și implicații politice, în 2D. Acțiunea filmului regizat de Fermín Muguruza se petrece în 1965, în toiul Războiului Rece, și urmărește o serie de evenimente ce vor schimba cursul istoriei, pornind de la discriminarea rasială. Fritzi - a revolutionary tale (r. Matthias Bruhn, Ralf Kukula), se inspiră dintr-o perioadă recentă, propunând o călătorie nostalgică spre sfârșitul anilor ’80, pe vremea când Zidul Berlinului începea să se clatine. Povestea este prezentară prin ochii unui copil, determinat să-și regăsească cea mai bună prietenă.
Singurul film non-european din competiția de lungmetraj Animest, Ville Neuve (r. Félix Dufour-Laperrière) este o producție canadiană inspirată de mișcările politice și sociale născute odată cu declarația de independență a Québecului. Filmul a avut premiera internațională la Veneția, unde a impresionat printr-o poveste de iubire pe cale să se destrame pentru a doua oară, după ce protagoniștii își unesc forțele în toiul referendumului.
”Anul acesta, în selecția Animest, am pus accentul pe filmele care spun povești inedite, cu un mesaj puternic, susținute de o redare vizuală sau de o animație inteligentă și ambițioasă a acestora, lucru valabil atât în competiția de lungmetraj, cât și în cea de scurtmetraj. Filmele pe care le propunem spectatorilor la această ediție aduc diversitatea si spectacolul de care cred că este nevoie în distribuția de film din România.’’, subliniază Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de Animație.
În ceea ce privește competiția de scurtmetraj, distribuită și în acest an în 8 calupuri, diversitatea și spectaculosul își spun din nou cuvântul, fie că vorbim despre filmele scurte înscrise de cineaști profesioniști, fie că ne referim la poveștile create de studenți. 92 de scurtmetraje se vor lupta pentru Trofeul Animest 2019, filme alese pe sprânceană din cele 1230 de titluri înscrise la această ediție.
***
Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE by Musette și Club Control.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizat de Asociaţia ANIMEST, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene si finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român, cu sprijinul: Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Cervantes, Estonian Film Institute, Muzeul de Artă Recentă, KUBE by Musette, Groupama Asigurări, Cinema City, Green Hours.