Pornit dintr-o experienţă personală, proiectul UP STAIRS îşi propune să deschidă o discuţie despre interacţiunea dintre permanent (architectural) şi efemer (corp), despre coregrafia reciproc informativă a corpurilor în contact cu spaţiile pe care le traversăm zilnic şi, în acelaşi timp, să provoace o reflecţie extinsă asupra influenţelor pe care spaţiile le au asupra corpului şi psihicului nostru.
Urcăm sau coborâm? Creativ sau absent? Cu liftul sau pe scări?
Corpul este mereu un „arhitect ilegal” (Jonathan Hill).
Pentru aceasta facem un experiment şi aducem împreună un grup de tineri profesionişti şi artişti din domeniile dansului contemporan, arhitecturii, psihologiei şi artelor vizuale, care propun revizitarea relaţiei spaţiu - corp într-o abordare interdisciplinară. Împreună cu ei vom performa, aplica, dezbate şi teoretiza în cadrul unor ateliere intensive (în luna septembrie) interacţiunea fiecăruia dintre noi cu spațiul personal și cel public.
Vrem să accesăm spatii din cele mai diverse din Bucureşti – de la monumente la spaţii industriale, de la cluburi la universităţi, de la ruine la spaţii înalt tehnologizate. Am ales ca pretext performativ scara – omniprezentă, arhifolosită, dar totuşi ignorată - cu care 6 performeri au interacţionat direct, iar mişcarea şi dansul au devenit mijloace de utilizare, imaginare şi explorare a unor limite arhitecturale şi spațiale. Am filmat aceste interacţiuni şi le vom folosi pentru a crea un scurtmetraj experimental care se doreşte a fi un produs artistic şi în aceeaşi măsură un instrument de cercetare şi investigare. Lansarea scurtmetrajului UP STAIRS va avea loc pe 25 octombrie, în Control Club.
Îl vom acompania delicios cu interviuri, picant cu un making of şi serios cu dezbateri (în luna noiembrie), până când spaţiul şi corpul vor fi mai conştient si mai creativ abordate.
Programul proiectului UP STAIRS este următorul:
19 – 22 septembrie, Palatul Universul - VOLUM. Corp în spațiu – ateliere interdisciplinare conduse de Simona Deaconescu şi Alina Uşurelu (arte vizuale), Andreea Novac şi Valentina de Piante Niculae (dans contemporan), Mina Sava (arhitectură), Crista Darie (psihologie)
25 octombrie, Control Club – lansarea scurtmetrajului UP STAIRS
În luna noiembrie – dezbaterile UP STAIRS
La toate evenimentele proiectului UP STAIRS intrarea este liberă.
Vă invităm să folosiţi cu încredere hastag-ul upstairs (cu tag @upstairs_experiment Instagram) ca să ne arătaţi, cu fotografii, pe ce scări urcaţi sau coborâţi în fiecare zi şi în ce fel.
Urmăţiti-ne pe pagina de Facebook Up Stairs, pe Instagram upstairs_experiment şi pe
site-ul www.upstairs-experiment.com.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi produs de PETEC - Asociația pentru Teatru și Carte
Parteneri: Control Club, Tangaj, BIDFF, Zelist, Magazinul Victoria, Palatul Şutu, Muzeul Municipiului Bucureşti, Wild Draft, Save or Cancel, de-a arhitectura, România Film, Muzeul Naţional al Pompierilor Foişorul de Foc
Parteneri educaţionali: Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din cadrul Universităţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”
Parteneri media: Zepellin, Revista Atelierul, Gala Societăţii Civile, Revista Arte şi Meserii, Online Gallery, Orasulm.eu, Feeder.ro