Vara TM 2023 continuă cu un program cultural efervescent, cu o paletă diversă și complexă, de la incursiuni sonore la artă conceptuală, ateliere și instalații, concerte, ateliere de dans, tururi ghidate în expozițiile Art Encounters, Narațiuni Sonore, sculptură, momente muzicale extraordinare și colaborări orchestrale marca Romanian Chamber Orchestra, un festival de arte performative, lansări de carte, festivaluri de muzică barocă, jazz contemporan prin Festivalul JazzX și electro prin Flight Festival - District23 și Gala Premiilor UNITER 2023.

Surprizele lunii iunie includ intervenții ale unor artiști din numeroase țări, care vor continua să performeze într-o nouă ediție a proiectului Narațiuni Sonore/Sonic Narratives, organizat deja cu tradiție în Timișoara de Asociația Simultan. Astfel, vă invităm să parcurgeți un program sonor și vizual imersiv, împărțit în teme care creează ocazii de dialog cu artiștii invitați, raportat la concepte fluide, urbane, la rezonanțe și la obiecte.

În cadrul proiectului Narațiuni Sonore, pe 9 iunie, Mirian Kolev va prezenta Sunetul abandonului, o interpretare muzicală cu înregistrări de teren din locuri și din clădiri abandonate. Înregistrările sunt realizate în sate-fantomă din munții Bulgariei, unde există peste 100 de sate cu o populație totală de aproximativ 1.000 de oameni – un soi de pandemie a extincției, dar care pentru natură este un proces complet firesc, parte din ciclul său normal. De asemenea, pe 10 iunie, Makunouchi Bento aduce Ca un greier pe sticlă verde, un performance bazat pe înregistrări de teren, o creație sonoră care explorează aventura auditivă a unui greier virtual pe o sticlă, plutind pe râul Bega pe măsură ce străbate orașul Timișoara.

 Într-un registru fastuos, luna iunie continuă cu Gala Premiilor UNITER 2023, care revine la Timișoara după șase ani. Astfel, între 7 și 10 iunie, veți putea participa la trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la premiile UNITER și urmate de sesiuni Q&A cu publicul spectator. Gala Premiilor UNITER va avea loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, luni, 12 iunie, ora 20.00.

Pe 7 iunie, Universitatea de Vest propune, prin seria de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală”, conferința "De ce să vrem să ne amintim?", în compania unui invitat special: Ana Blandiana. Tot pe 7 iunie, centrul cultural MV Sci-Art vă invită la vernisajul expoziției The Sun is Eating With a Thousand Mouths, a artistei Alexandra Boaru, un eveniment care constă într-un performance site specific de lungă durată, unde totul se derulează în contextul explorării metamorfozei speculative în care ființa „umană” devine ființa „plantă”.

Despre întâlnirea dintre materie și timp, prin muzică și dans, A matter of time este un spectacol ce vizează mai multe noțiuni ale timpului printr-o abordare experimentală de muzică generativă și tactilă, toți termeni comuni muzicii și dansului care ne duc cu gândul la temporalitate și percepție. Spectacolul din 8 iunie, de la ora 20.30, din spațiul cultural FABER, este dezvoltat pe baza acestor concepte.

De asemenea, cei interesați pot urmări ce-a de-a treia ediție We Perform - Seri de muzică și teatru, care se va desfășura în weekend-urile 9-11 și 17-18 iunie, în diferite parcuri și piețe publice din Timișoara. Vineri, 9 iunie, spectatorii sunt invitați în Piața Sfântu Gheorghe la un Atelier de improvizație scenică în limba germană și la reprezentația Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke (Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2019), un spectacol de teatru fizic, nonverbal, al studenților specializării Actorie în limba germană - UVT, în regia lui Florin Vidamski, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.

Între 9 și 11 iunie va avea loc Launmomentdat în Parc 2023, festival care revine cu cea de-a șasea ediție, în Parcul Regina Maria din Timişoara - o simfonie perfectă la confluența dintre muzică, artă, teatru și film independent, cu intrarea liberă. Primii artiști internaționali anunțați pentru ediția 2023 sunt: Alma Negra live band, Hiroko Hacci, Mad Professor, So, Soichi Terada live, Tapan live band și mulți alții. De asemenea, Launmomentdat & Teatrul Senzorial vă invită la teatru în aer liber, iar programul va fi unul divers, compus atât din spectacole de teatru clasic, cât și teatru non-verbal, one man show-uri, teatru-dans, spectacole de copii, teatru studențesc și teatru de amatori. În cadrul aceluiași eveniment, Launmomentdat & Institut Français organizează "Seara filmelor franceze", o experiență captivantă care explorează diversele povești și stiluri cinematografice specifice Franței.

Continuând periplul senzorial prin artele spectacolului, până pe 9 iunie, Asociația Noi Re-Creăm prezintă Zona Kinestezică - Atelier de explorare senzorială prin mișcare, ce va avea loc în Parcul Botanic. În acest sens, proiectul SIMBIOZE aduce un atelier de mișcare adresat publicului larg, coordonat de coregrafa Timea Kovács, ce va avea la bază exerciții simple de improvizație de dans, pornite de la experiențe senzoriale bazate pe ascultare și senzații kinestezice. De asemenea, la Casa Tineretului, Virginia Negru și Cătălin Diaconu propun o introducere în metoda de dans Contact Improvisation, o ramură esențială a dansului contemporan, în care se lucrează în cuplu sau în grup.

Din sfera artelor performative, FABRICULTURA, un eveniment organizat de Asociația Cetățean de Traian, revine pe 9 iunie cu o ediție de poveste, în care epoca basmelor se împletește cu era digitală într-un melanj cultural plin de suflet și de folclor: FANTASME, în Poiana PeriFEERICĂ. În perioada 9 - 11 iunie, în Parcul Regina Maria, Poiana PeriFEERICĂ vă provoacă să îi descoperiți secretele.

Pe 10 iunie va avea loc TROMPETRE: Sound of Unirii, un proiect colaborativ și interdisciplinar, născut la granița dintre mai multe stiluri culturale, care își propune să îmbine muzica, artele plastice și artele vizuale. Proiectul se va desfășura sub coordonarea lui Petrică Ionuțescu, cu participarea artiștilor Marian Ștefan și Cristian Văduva. Totodată, sunetul concertului va fi preluat și prelucrat artistic de către artistul Cristian Văduva, care îl va reda publicului sub forma unui videomapping experimental, autentic, în timp real.

Un eveniment deschis tuturor categoriilor de publicuri, cea de-a treia ediție We Perform - Seri de muzică și teatru, se va desfășura în weekend-urile 9-11 și 17-18 iunie, în diferite parcuri și piețe publice din Timișoara, debutând cu un atelier pentru amatori de mișcare și dans contemporan și un spectacol de teatru-dans prezentat de studenții UVT - Master Artele spectacolului de teatru, în regia și coregrafia Viktoriei Medviedieva (Ucraina) și a Laviniei Urcan, pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina). Duminică, 11 iunie, în Piața Traian va avea loc un atelier muzical pentru copii facilitat de Iulia Lupaș și Alexandra Mahu, un Socratic Walk și un concert The Romanian Flute Ensemble & Piano. Iar sâmbătă, pe 17 iunie, în Parcul Carmen Sylva va avea loc un atelier de pictură pentru copii și un Percussion & Academica Brass - concert de percuție și alămuri.

Ziua de 15 iunie aduce Orașul Paralel: Fabric, organizat de Asociația Diogene, Teatrul Maghiar de Stat și Teatrul German de Stat, o experiență inedită inspirată de poveștile documentate în cartierul Fabric, ce se desfășoară în Centrul Reformat Noul Mileniu.

INDECIS Artist Run Space propune pentru 17 iunie prezentarea volumului de benzi desenate al artistei Sorina Vazelina, unite și tipărite prin proiectul Atelier. Acest proiect reunește o serie de ateliere din Timișoara, unde meșteri și meseriași perseverează în domeniile lor.

Pentru că luna iunie este luna festivalurilor în anul Capitalei, pe 18 iunie debutează Baroque Watermusic: o serie de concerte realizate cu instrumente muzicale de epocă și cu muzicieni îmbrăcați în costume istorice. Toate cele cinci concerte vor avea loc pe o ambarcațiune, care va traversa râul Bega de la podul Decebal până la podul Ștefan cel Mare. În data de 19 iunie, Baroque Watermusic va conține un concert-lecție, unde vor fi prezentate instrumente de epocă, tehnici de interpretare specifice acestora, precum și repertoriul muzicii vechi, alături de instrumentiști și muzicieni profesioniști din Cluj, Timișoara și Budapesta și de soprana Narcisa Brumar de la Opera Națională Română Timișoara.

Un alt festival, desfășurat între 16 și 18 iunie este Flight Festival - District23 și va reuni artiști ca: Rag’n’Bone Man, Clean Bandit (un grup englez de muzică electronică, format la Cambridge în 2008), John Newman (un muzician britanic, DJ, compozitor și producător, cunoscut publicului prin melodia Love Me Again), trupa de rock alternativ Sveže Amputirana Ruka Satrijanija sau pe scurt S.A.R.S. (o formație din Serbia care aduce în fața publicului un melanj de pop-rock, reggae, blues, jazz, hip hop și muzică etnică din Serbia) și Tom Odell (cântăreț și compozitor englez care a câștigat premiul BRITs Critics' Choice Award la începutul anului 2013).

Între 28 iunie și 2 iulie 2023, Festivalul JAZZx se va desfăşura în centrul orașului Timișoara, aducându-i, printre alții, pe Mammal Hands, o formație îndrăgită de publicul amator de jazz și care și-a făcut o reputație prin fuziunea dintre jazz  și muzica electronică. Pe 28 iunie, la debutul festivalului, va avea loc și concertul Thundercat, un geniu muzical cu un sunet care zboară între jazz-funk fusion, muzica electronică, soul, hip-hop, R‘n‘B și psihedelia. Tot în prima zi a festivalului îi puteți asculta pe cei de la Acetobă, cel mai nou proiect al toboșarului Radu Pieloiu care, prin acest experiment, adoptă partea electronică și o integrează în setup-ul său live. Pe 29 iunie va concerta la JazzX Delvon Lamarr Organ Trio, care aduce la un loc sunetul inconfundabil al orgii lui Delvon Lamarr, chitara și ritmurile bateristului, reușind să creeze un amestec perfect între soul-jazzul anilor 1960, funkul din New Orleans, soul-ul instrumental vintage și un strop de chitară acid-rock. Tot pe 29 iunie, publicul poate asculta muzica celor de la Andrei Petrache Trio, iar pe 30 iunie, regalul va continua cu SHAKTI [John McLaughlin, Zakir Hussain, Shankar Mahadevan, Ganesh Rajagopalan, Selvaganesh Vinayakram], Tigran Hamasyan, un pianist și compozitor de origine armeană, stabilit în Los Angeles din 2003, iar apoi VanDerCris proiect muzical al chitaristului Horea CrisoVan, alături de un basist, un claviaturist și un toboșar rock și pop cu aptitudini de producător muzical. Pe lângă aceste nume redutabile, vor intepreta mulți alți artiști. Sunteți așteptați la JazzX!

 

Din categoria concertelor în aer liber, pe 20 iunie va avea loc în Parcul Rozelor “Un GENESIS la Timișoara” - Seve Kackett & Djabe - Călătoria continuă. Astfel, iconicul chitarist Steve Hackett al trupei Genesis va cânta acompaniat de trupa Djabe, una dintre cele mai importante formații de jazz-rock din Ungaria. Concertul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. De asemenea, între 23 și 24 iunie va avea loc Jazz at Lincoln Center, două concerte simfonice extraordinare care reunesc două orchestre: cea a Filarmonicii Banatul și JAZZ AT LINCOLN CENTER, având-o ca solistă pe violonista britanică Nicola Benedetti. Ambele concerte vor fi conduse de maestrul Cristian Măcelaru.

Artele performative continuă în luna iunie cu „Urme", un spectacol-lectură în locația Teatrului Auăleu, propus de artista Raluca Mănescu. Ziua de 24 iunie vine cu Lil' Paris is Burning, prin intermediul Asociației Identity.Education, aducând “muzică, dans și drag”, adică o seară în care oricine poate participa cu un performance de drag queen sau drag king. Continuăm cu spectacolul Unfold Motion: 2-1=zero, pe data de 25 iunie, prin care compania de dans contemporan Unfold Motion și principalul partener al programului, Cadre&Forme, vor oferi un spectacol din repertoriul propriu, reinterpretat și adaptat pentru spațiului public și dedicat Capitalei Europene a Culturii.

 

Între 23 și 25 iunie, Centrul de Proiecte vă propune Zestre: Șezătoare, o expoziție personală cu cele mai recente lucrări ale artistei Larisa Petcuț, care realizează o cercetare doctorală prin care își dorește să reviziteze și să revitalizeze resurse și tehnici textile tradiționale printr-o abordare feministă și contemporană. În aceeași perioadă, Teatrul Basca prezintă Z.M.T., abrevierea de la Zona Metropolitană Timișoara și titlul de lucru al unui scenariu de lungmetraj în dezvoltare al artistului Alexandru Mihăescu, a cărui acțiune se petrece în localitatea Dumbrăvița  și care se concentrează asupra a trei narațiuni inspirate din viața din această zonă rezidențială. În cadrul evenimentului sunteți invitați să participați la lectura unui prim draft al scenariului, urmată de o discuție în care puteți oferi un feedback artiștilor, implicându-vă astfel în dezvoltarea ulterioară a proiectului.

Un proiect inedit, Circumeuropa, aduce între 25 și 27 iunie, la traversarea Bosforului cu ambarcațiunea Vulpea, un concert pe barcă, cu livestreaming în Timișoara, alături de trompetistul Petrică Ionuțescu.

Din sectorul educațional, între 19 și 25 iunie va avea loc Școala de formare | REMIX ID , proiect organizat de Asociația Meta Spațiu, care se adresează cadrelor didactice din Timișoara și  județul Timiș, cuprinzând workshop-uri susținute de lectorii REMIX ID pe baza experiențelor acumulate în cei cinci ani de proiect. De asemenea, între 24 și 27 iunie va avea loc Camera postpartum / picnic-atelier / lectură performativă. Esenţa acestui concept este de a explora spaţiul solitar intim al mamei şi de a-l deschide spre spaţiul colectiv. Ziua de 28 iunie aduce un spectacol stradal de poezie, Balcoolaurul și gladiautorii, în timp ce, pe 29 iunie, publicul va putea vedea Self pity party, un performance de cabaret și storytelling, organizat de Institutul Francez Timișoara. Finalul lunii propune și Lucky Dust, spectacol organizat de Asociația Institutul Prezentului, constând din două solouri interpretate de Mădălina Dan și Vera Mantero după o serie de scrieri și spectacole ale coregrafei portugheze Vera Mantero.

Teatrul Basca prezintă pe 26 iunie Zona Gri, un proiect al artistului Mihai Păcurar despre ce înseamnă contractul social și care sunt vulnerabilitățile lui, construit în jurul unor interviuri înregistrate care încearcă să contureze o imagine a țesăturii sociale din perspectiva relațiilor emoționale. Tot din partea Teatrului Basca, luna iunie se încheie cu Tactici de amuzament al regizoarei Ana Maria Ursu, un proiect realizat cu sprijinul unei burse de creație artistică

Tot în iunie are loc și programul Semi Silent Sonic Future Residencies, compus din rezidențe colective și individuale, precum și comenzi pentru artiști care călătoresc, locuiesc în străinătate, sau au o relație specială cu mediul înconjurător. Semi Silent Sonic Future Residencies explorează specificitatea mediului sonor din zonele rurale românești, invitând artiștii să evalueze și să arhiveze aceste sunete.

Explorând călătoriile culturale începute în luna mai, Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Banatului, continuă cu demonstrații de realitate extinsă din domenii culturale, istorice, de știință, educație și instalații create pentru clădirile de patrimoniu, evenimente destinate copiilor și familiilor, în diverse locații din Timișoara: Experimentarium TM și Muzeul tehnic al UPT - Science and Tech Playground, în Cazarma U - Digital Culture Space, holul clădirii Electro - Culture Fun Space și în spațiile Muzeului Național al Banatului - Digital Heritage Dome.

La invitația Fundației Triade, în luna iunie încă mai puteți vizita, în cadrul Galeriei Jecza de pe Calea Martirilor 1989 51/52 din Timișoara, noua expoziție personală a artistei Tincuța Marin, Distant realities/Realități îndepărtate, curatoriată de curatorul britanic Mark Gisbourne, care propune un concept împrumutat din suprarealism, „călăuzindu-ne într-o lume care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, unde binele luptă împotriva răului, ca într-un basm contemporan despre lumea actuală“, după cum descrie Andrei Jecza această expoziție.

De asemenea, cea de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters - My Rhino Is Not a Myth. art science fictions, dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni, continuă până în 16 iulie, în 15 spații expoziționale, în multiple locații din oraș.

Vă invităm să vă bucurați de aceste evenimente culturale inedite și unice în luna iunie 2023. Pentru că vara anului Timișoara Capitală Europeană a Culturii se întâmplă acum! 

 

***

 

Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Linde Gaz Romania, Cramele Recaș, Iulius Town, Profi

Broadcaster oficial: TVR

Partener de mobilitate: Automobile Bavaria