Atelierul de creație Wood Be Nice organizează pe dată de 15 octombrie, între orele  19:00 – 22:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38) din București vernisajul expoziției NeoNlitic. Această expoziţie reunește lucrări realizate de 15 artiști din România, Ucraina și SUA, implicați într-un proiect susținut de AFCN, care și-a propus valorificarea patrimoniului cultural și reinterpretarea esteticii culturilor Cucuteni și Hamangia, în viziune contemporană, precum și susținerea și promovarea creației artistice. 

În perioada derulării proiectului (iulie-septembrie 2018), artiștii au realizat documentări pe teren în zonele de origine ale culturilor Hamangia și Cucuteni, precum și patru workshopuri. Aceste întâlniri, fiecare având o altă temă centrală (reciclarea în creația artistică, transformarea obiectului casnic în obiect artistic, culturile Hamangia și Cucuteni ca surse de inspirație), au reprezentat cadrul pentru networking între artiști și specialiști în domeniile vizate (reprezentanți ai organizațiilor de reciclare, arheologi, istorici de artă), precum și pentru discuții între artiști și public. De asemenea, prin intermediul workshopurilor, Wood Be Nice a prezentat participanților fotografii și filme realizate în cadrul documentărilor pe teren, materiale care au adus un plus de informație actualizată privind situația muzeelor și a siturilor arheologice din județele Constanța, Iași, Neamț.   

Expoziția găzduită de ICR București cuprinde 30 de exponate - instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate lucrările având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor neolitice: Hamangia și Cucuteni. 
În cadrul NeoNlitic expun: Daniel Loagăr și Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice și inițiatorii proiectului NeoNlitic) și artiștii invitați: Sasha Meret (US), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver, Roxana Tomescu, Lucian Simion, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (UKR). 

Pe dată de 21 octombrie, în intervalul orar 19.00 – 22.00 va avea loc finisajul expoziţiei la care vor participa artiştii, curatorul şi reprezentanţi ai ICR.
Expoziția este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 12 ani în domeniul vizual și fondatoare a proiectelor Revista Atelierul și Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs. 
NeoNlitic poate fi vizionată, în mod gratuit, în perioada 16-20 octombrie, între orele 15.00-19.00. Artiștii vor fi prezenți în fiecare zi pentru a oferi detalii vizitatorilor. 

Adresa: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, Bucureşti

Parteneri media:  România Liberă, Magmob, Radio Guerrilla, Revista Atelierul, Radio România Cultural, Inoras.ro, IQADS, Modernism, Munteanu, Bookblog, România Pozitivă, Feeder.ro, Trends, Eva.ro, Smark, acasa.ro, PRwave, Carol53, Celula de artă, Bucharest City App, IQool, Goingout.ro, 100 locuri din Bucureşti, Ceaşca de Cultură, Bucharest-Guide.ro, 4arte.ro, Coțofana Urbană, ProBucureşti. 
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
 
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.