Muzeul Național de Artă al României deschide al treilea an de evenimente
Ajuns în al treilea an de program, Weekend Sessions revine în 2023 într-un nou format, în care pune accentul pe socializare culturală și descoperirea celor mai frumoase muzee și grădini din București.
Primele muzee care au dat curs invitației Weekend Sessions sunt Muzeul Național de Artă a României, Muzeul Bucureștiului: Casa Filipescu Cesianu, Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național al Țăranului Român, precum și Muzeul Bucureștiului: Grădina & vila Nicolae Minovici.
Timp de 7 luni, din mai până în octombrie, Weekend Sessions transformă muzeele și grădinile acestora în spații de întâlnire pentru Bucureșteni. Vizitatorii se vor bucura de sesiuni acustice de jazz, muzică clasică, pop Indie de la artiști independenți, proiecții de film, momente de poezie contemporană, tururi ghidate de terapeuți, arhitecți, designeri, istorici şi alți invitați speciali, precum şi de sesiuni de mindfulness și yoga, discuții & dezbateri, ateliere creative pentru copii.
Fiecare zi de eveniment vine cu un program diferit și o nouă șansă de a cunoaște muzeele din București și fermecătoarele lor spații & colecții.
”Suntem onorați să avem alături parteneri care își doresc să deschidă pentru publicul Weekend Sessions instituții simbol pentru viața culturală și comunitățile din București. Urmărim și vizităm inițiative similare din capitalele europene, iar muzeele sunt puncte vitale pentru viața socială urbană și pentru sănătatea și calitatea vieții cetățenilor. Ne dorim ca vizitele în muzee să devină o opțiune firească pentru petrecerea timpului liber. De aceea am pregătit 20 de zile de evenimente în cele mai frumoase muzee din București!” a declarat Silvia Floareș, co-fondator Weekend Sessions
Prima ediție Weekend Sessions va avea loc pe 20 și 21 mai la Muzeul Național de Artă al României. Situat în fostul Palat Regal din Piața Revoluției din București, Muzeul Național de Artă al României deține cea mai mare colecție de artă românească, europeană și orientală din țară. Vizitatorii vor descoperi muzeul pe parcursul sesiunilor Weekend Sessions, bucurând-se de audiții muzicale și tururi ghidate ale expozițiilor temporare, oferite de un invitat special, precum și de sesiuni de poezie contemporană, ateliere de conectare și deconectare, proiecții de film sau activități pentru copii în sala-atelier special dedicată creației lui Constantin Brâncuși.
"Ne alăturăm unui proiect care se apropie de menirea muzeelor de a fi locuri de acces la cunoaștere, dar și spații ale coeziunii sociale. Mai mult, ceea ce am proiectat nu cu mult timp în urmă, ca spațiile din aripa Știrbei a muzeului să capete funcțiunea unui hub cultural interdisciplinar, devine acum realitate", a declarat Călin Stegerean, director general al Muzeului Național de Artă al României.
Festivalul va oferi sesiuni de matineu la MNAR, sâmbăta și duminică, în intervalul orar 11:00 – 16:00.
Programul Weekend Sessions 2023:
Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei, intrarea Știrbei Vodă 2 (20,21 mai),11.00-16.00
Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei, intrarea Știrbei Vodă 2 (27&28 mai), 11.00-16.00
Muzeul de Artă Recentă, Primăverii (17&18 iunie),16.00-21.00
Muzeul de Artă Recentă, Primăverii (24&25 iunie),16.00-21.00
Muzeul Bucureștiului: Casa Filipescu Cesianu, Calea Victoriei (1&2 iulie), 16.00-21.00
Muzeul Bucureștiului: Casa Filipescu Cesianu, Calea Victoriei (8&9 iulie), 16.00-21.00
Muzeul Național al Țăranului Român, Str. Monetăriei 3, (5&6 august), 17:00-23.00
Muzeul Bucureștiului: Grădina & vila Nicolae Minovici (30&1 octombrie), 15.00-20.00
Muzeul Bucureștiului: Grădina & vila Nicolae Minovici (7&8 octombrie), 15.00-20.00
Locurile sunt limitate. Biletele se pot achiziționa pe weekendsessions.ro prin partenerii Eventbook. Costul unui bilet este de 70 de lei (pentru adulți) sau 20 lei (pentru elevi), include acces în muzeu, 2 sesiuni muzicale, 1 sesiune de poezie, 2 sesiuni de wellness și ateliere pentru copii. Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită. Mai multe detalii despre program se se pot găsi pe website-ul evenimentului, Facebook și Instagram.
Acest program nu ar fi posibil fără susținerea UniCredit Bank, Aqua Carpatica, Flash Lighting Services SA și a vizitatorilor care cumpără bilet. Agenția de relații publice Golin este partenerul de comunicare al evenimentului Weekend Sessions.
***
DESPRE WEEKEND SESSIONS, UN PROGRAM ASOCIAȚIA ANTREPRIZA CULTURALĂ
Weekend Sessions este un program cultural independent care celebrează artiștii locali, spațiile publice emblematice și socializarea cu sens. A început în 2021 la Grădina Botanică a Universității din București unde a transformat un spațiu de picnic în prilej de experiențe memorabile și întâlniri cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică, pop indie de la artiști independenți, degustări de la antreprenori locali, proiecții de film în natură, momente de poezie, discuții cu terapeuți, sesiuni de mindfulness și yoga, ateliere creative pentru copii. În primii doi ani a reunit aproape 300 de artiști și invitați speciali, peste 30.000 de vizitatori adulți și 10.000 de copii. www.weekendsessions.ro
DESPRE MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI
Situat în fostul Palat Regal din Piața Revoluției din București, Muzeul Național de Artă al României deține cea mai mare colecție de artă românească, europeană și orientală din țară. Acesta cuprinde galerii de artă națională, europeană și modernă, precum și Muzeul de Colecțiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady. Pe lângă cele 23 de colecții permanente și numeroasele expoziții temporare, muzeul oferă ghidaje în Spațiile Istorice ale fostului Palat Regal. Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor au fost redeschise spre vizitare în 2013. În 2022 MNAR a reunit un număr record de vizitatori și dorește să deschidă instituția pentru un public și mai numeros în următoarea perioadă.
www.mnar.arts.ro/en/ | www.mnar.arts.ro