Pe 25 septembrie Asociatia Deschide Inima a lansat programul de responsabilitate si constientizare sociala “Imparte cu mine” dedicat copiilor defavorizati, care nu au niciun viitor, dar si celor ce pot fi exemple autentice si vor sa ofere initiative frumoase.
Proiectul are ca obiectiv constientizarea importantei actiunii de voluntariat in cadrul societatii, responsabilizarea grupurilor tinta, prin activitati comune de gratitudine si voluntariat si acordarea sprijinului material pentru 150 de copii din Gura Humorului si zonele rurale adiacente.
Un alt scop al programului este responsabilizarea cazurilor sociale, ce determina integrarea tinerilor in societate.
Renate Luica – Vicepresedinte Asociatia Deschide Inima: “Prin amplasarea punctelor de colectare incercam sa ajutam peste 150 de copii care au nevoie de sprijin: de la incaltaminte pentru iarna, pana la rechizite scolare si alimente. De asemenea, dorim sa integram in societate copiii defavorizati prin lansarea programelor sociale, dar in acelasi timp, vrem sa ii si responsabilizam. Le oferim ceea ce ei au nevoie, insa nu vrem ca activitatea sa se termine aici. Asta ar insemna ca ei sa deprinda un anumit obicei de a primi, iar dupa cum bine stim, obisnuinta duce la rutina si in ultima instanta la indiferenta. Adolescentii de astazi reprezinta generatia urmatoare si de aceea trebuie sa contribuim la formarea lor.”
Un studiu aplicat pe aproximativ 100 de tineri din zona Bucovinei, cu varsta cuprinsa intre 11 – 18 ani arata faptul ca printre valorile existente in viata tinerilor se numara: tehnologia de ultima ora, hainele de firma, placerile sexuale, apartenenta la un anumit grup, iar 70% dintre ei incearca sa isi descopere identitatea prin raportare la societatea civila.
Elena Florea – Director Executiv Asociatia Deschide Inima: “Daca in alte tari europene, voluntariatul primeaza pe lista CV-urilor, in Romania lucrurile stau altfel. La varsta de 16 ani cei mai multi dintre copii inca nu au facut voluntariat si nici nu sunt tentati in a practica voluntariatul pentru ca <<nu le aduce niciun castig>>. In cadrul programului vom incerca sa le explicam, prin diferite activitati, faptul ca voluntariatul nu numai ca ii integreaza in societate, dar le stimuleaza simtul civic si ii responsabilizeaza.”
Primele seminarii aplicative vor fi sustinute in luna octombrie, iar primele puncte de colectare donatii vor fi organizate la sfarsitul lunii septembrie in orasul Gura Humorului si Campulung Moldovenesc.
Campania se va desfasura in judetul Suceava si se va incheia in data de 22 decembrie 2013.
Programul intreg este disponibil pe www.deschideinima.ro.
Parteneri: Primaria Gura Humorului, Kodak Print Gura Humorului, Zile si Nopti, Impact FM, Calendar Evenimente, Atycon si Edelweiss Shop.
***
Despre Asociatia Deschide Inima - Invata sa traiesti
Despre Asociatia Deschide Inima - Invata sa traiesti
Nu este deajuns sa investim in lucruri, investim in generatiile viitoare. Subiectul actiunii noastre este omul. Valorile pe care le promovam sunt relatiile umane, comunicarea si responsabilitatea. Am fondat Deschide Inima, ca fiind atelierul de reconfigurare a caracterelor noastre si a celor din jur. Nu mai ramane decat un singur lucru: Invata sa traiesti!
In 2012 Asociatia Deschide Inima a incheiat un parteneriat cu Fundatia ProPrietenia Arad si Friendship Fundation UK, ce are ca scop promovarea actiunilor de prevenire a traficului de persoane.