In perioada septembrie 2011 – iulie 2012 Asociatia Dezvoltarea Resurselor Pentru Toti – DREPT a implementat proiectul EVS CREW, proiect finantat de Comisia Europeana si derulat in cadrul Programului Tineret in Actiune, Actiunea 2, Serviciul European de Voluntariat.

Proiectul  s-a derulat cu implicarea unui numar de 9 voluntari din Germania, Franta, Italia, Portugalia, Austria, Letonia si Serbia si a urmarit sa dezvolte programe de educatie nonformala dedicate copiilor si tinerilor din Arad, Curtici si Zimandcuz.

Stagiile voluntarilor au generat beneficii multiple, atat asupra comunitatilor in care s-au derulat activitatile, cat si asupra voluntarilor, intrucat Serviciul European de Voluntariat reprezinta in primul rand un serviciu de invatare nonformala pentru cei implicati. Nu doar activitatile curente in centrele de copii partenere in proiect au fost derulate cu entuziasm de catre voluntari, ci si activitati suplimentare care au avut ca scop promovarea voluntariatului si a invatarii interculturale. Dintre evenimentele cu un impact puternic in comunitate putem evidentia sesiunile de conversatie in limba franceza derulate in parteneriat cu ceainaria Ahmad Tea House, serile interculturale desfasurate la KF si diverse evenimente, organizate de Primaria Arad sau alte institutii sau organizatii aradene, in care voluntarii s-au implicat.

Dialogul cu membri echipei de proiect a reliefat rezultatele multiple ale muncii voluntarilor intre care se evidentiaza brosura finala a proiectului care rezuma intreaga experienta a stagiilor de voluntariat si un film realizat de catre voluntari.

Serviciul European de Voluntariat este un serviciu prin care tinerii pot face stagii de voluntariat intr-o alta tara din Uniunea Europeana, din vecinatatea UE sau intr-o alta tara partenera din lume. Pot ajuta, pot schimba si se pot implica intr-o alta comunitate, invatand, in acelasi timp lucruri despre o alta cultura cat si despre ei insisi. Promoveaza implicarea, toleranta intre tineri, diversitatea si credinta ca poti schimba lucrurile, oriunde ai fi. Serviciul European de Voluntariat reprezinta o experienta unica in viata unui tanar care doreste sa-si imbogateasca propria cultura si sa cunoasca alti oameni.

Pot ajuta, pot schimba si se pot implica intr-o alta comunitate, invatand, in acelasi timp lucruri despre o alta cultura cat si despre ei insisi. Promoveaza implicarea, toleranta intre tineri, diversitatea si credinta ca poti schimba lucrurile, oriunde ai fi. Serviciul European de voluntariat reprezinta o experienta unica in viata unui tanar care doreste sa-si imbogateasca propria cultura si sa cunoasca alti oameni.

Pentru detalii suplimentare si materiale de promovare ale proiectului puteti contacta responsabilul de proiect sau coordonatorul activitatilor la adresa: evscrew.project@gmail.com si pe site-ul arq.ro.