Asociatia Mai Bine din Iasi te asteapta la umbra Cafenelei Acaju sa imparti obiecte la preturi modice. Sambata si duminica, 28, respectiv 29 iulie, lasam la o parte temperaturile si, la o limonada cu gheata, organizatorii te asteapta la o noua editie a Bazarului Caritabil, de la 13 la 19.

Asociatia Mai Bine, alaturi de Cafeneaua Acaju, organizeaza un nou bazar  cu lucruri de prin dulapuri, biblioteci, sifoniere si rafturi, pe care le valorificam la sume modice. Daca aveti pe acasa, prin unghere uitate de vreme, obiecte de prisos, le puteti aduce la cafenea sambata si duminica, intre orele 12 si 13. Noi le impaturim, aranjam micul butic si dupa ora pranzului dam startul evenimentului. Prin acest bazar ne propunem sa prelungim durata de viata a produselor si, totodata, sa sprijinim un grup de copii cu handicap mintal si/sau fizic de la un centru de recuperare din Iasi.


 
Va asteptam asadar, cu discuri de vinil, hainute, bijuterii, carti si alte obiecte cu povesti, la un eveniment cu triplu scop: ecologic – prin practica de reutilizare a produselor, social – prin donatia pe care o faci, si economic – prin cumparaturile tale solidare.

 

Sursa: maibine.ru