In cadrul Galei Nationale de Premiere, desfasurata la The Institute, la sfarsitul saptamanii trecute, Carpatcement Holding i-a premiat pe castigatorii etapei nationale a concursului Quarry Life Award, o competitie stiintifica si educationala desfasurata la nivel international, care si-a propus sa descopere idei noi privind conservarea si promovarea biodiversitatii.

Evenimentul a fost organizat sub forma unei dezbateri pe marginea biodiversitatii, la care au luat parte, pe langa reprezentantii Grupului HeidelbergCement, specialisti din domeniu, jurnalisti si reprezentanti ai celor mai importante ONG-uri de mediu, atat din tara cat si din strainatate. Scopul acestui format a fost acela de a crea un dialog cu cei care promoveaza biodiversitatea, dialog care se inscrie in politica de responsabilitate sociala a companiei, axata pe feedback-ul primit din partea tuturor partilor interesate de activitatea Carpatcement.

Dezbaterea a fost deschisa de o prezentare sustinuta de Dr. Michael Rademacher (Manager Resurse Naturale, HeidelbergCement Group), care a detaliat principiile si activitatea grupului in privinta protejarii mediului, insistand asupra biodiversitatii si a proiectului Quarry Life. A urmat domnul Dr. Florian Aldea (Director General Carpatcement Holding), care a prezentat viziunea de sustenabilitate a HeidelbergCement in Romania, acolo unde se integreaza si concursul Quarry Life. Acesta a accentuat grija pentru biodiversitate a unui business care trebuie sa puna in loc ceea ce a luat de la mediu, lucru de care Carpatcement este perfect constienta si incearca sa il abordeze cat mai responsabil cu putinta.
 
 
Atentia s-a indreptat apoi catre cei trei laureati ai Quarry Life Award Romania, care si-au prezentat proiectele castigatoare. Proiectele din concurs, la care Carpatcement a participat prin cariera de calcar Lespezi, au fost evaluate de catre un juriu national compus din: Dr. Florian Aldea (Director General al Carpatcement Holding), Dr. Gabriela Niculae (Sef Departament Protectia Mediului, Carpatcement Holding), Emilian Burdusel (Expert de mediu, UNESCO Pro Natura) si Alexandru-Radu Savulescu (Expert comunicare de mediu).

Locul al III-lea a fost castigat de catre Cristina Sinziana Buliga, studenta, cu un proiect intitulat “Quarry’s Life in People’s Life” care va promova educatia non-formala despre biodiversitate in comunitatile in care Carpatcement isi desfasoara activitatea.

"Quarry Life Award a fost o oportunitate grozava de a lucra pe doua domenii dragi mie, pe care le-am si studiat: mediul inconjurator si educatia. Am cercetat si scris cu placere si am fost recunoscatoare ca o companie asa mare acorda atentie deosebita impactului pe care il are, atat asupra mediului inconjurator, cat si a comunitatii locale. Faptul ca aceasta competitie s-a desfasurat la nivel global, mi-a dat un sentiment de apartenenta, insemnatatea ei crescand in ochii mei", a declarat Sinziana.

Locul al II-lea a fost obtinut de catre Marko Jankovic, un tanar ornitolog sarb, care, in proiectul „Descoperirea pasarilor din cariera Lespezi”, introduce o perspectiva interesanta si pozitiva asupra impactului unei cariere de calcar asupra mediului. Astfel, el cerceteaza daca unele dintre speciile de pasari prezente in zona carierei Lespezi ar fi existat in lipsa exploatarii, argumentand schimbarea pozitiva a biodiversitatii in anumite cazuri.

„Trebuie sa recunosc ca am fost placut surprins sa descopar o companie care le permite cercetatorilor sa studieze biodiversitatea in carierele sale, sustinandu-i financiar si in final recompensandu-i pentru eforturi si idei. Felicitari celor de la HeidelbergCement! Consider ca este foarte important sa oferi oportunitati de dezvoltare pentru tinerii cercetatori, un loc unde sa isi puna in practica ideile si in cele din urma sa fie si premiati. Cred ca acesta este un aspect pozitiv nu doar pentru companie ci si din punct de vedere stiintific, al incercarii de a intelege schimbarile care au loc in habitate si potentialul de conservare pe care il au exploatarile miniere”a declarat Marko.

Locul I a revenit Dr. Mirela Niculescu, profesor asociat la Facultatea de Agricultura si Horticultura - Universitatea Craiova, cu proiectul „Studiu de evaluare al speciilor si habitatelor protejate de Natura 2000 in cariera Lespezi”. Proiectul si-a propus sa evalueze specile si habitatele existente in zona carierei Lespezi, precum si efectele antropice rezultate din exploatarea miniera in zona carierei. Urmatorul pas al proiectului este gasirea unor metode de ameliorare sau eliminare a lor.

“Participarea la acest concurs a insemnat oportunitatea de a lucra si studia intr-o cariera miniera, oportunitatea de a contribui la reabilitarea ecologica si la mentinerea biodiversitatii in conditii optime in astfel de zone, si nu in ultimul rand sansa de a cunoaste oameni minunati de la Carpatcement. Castigarea locului I inseamna pentru mine un moment extraordinar, incarcat de emotie in primul rand pentru recunoasterea meritului stiintific”, a declarat Dr. Niculescu.

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost rezervata dezbaterii rolului pe care o companie trebuie sa il aiba in conservarea biodiversitatii si a reunit experti recunoscuti in domeniu. Ii amintim aici pe Boris Barov (BirdLife International), Viorica Moraru (Piata Financiara), Doru Mitrana (MaiMultVerde), Raluca Fiser (Green Revolution), Liana Buzea (EcoAssist), Dan Hulea (Societatea Ornitologica Romana), Mihaela Marin (Salvati Dunarea si Delta) sau Lacramioara Botezatu (CSR Media).

Concluziile care s-au desprins din aceasta discutie au urmarit mai multe directii, de la necesitatea adoptarii unor metode alternative de producere a materialelor de constructie si pana la continuarea investitiilor in proiecte de educatie dedicate comunitatilor gazda fabricilor Carpatcement, pentru a rezolva definitiv probleme care in general sunt doar sporadic abordate. Nu a lipsit nici tema principala, protejarea biodiversitatii, vorbitorii felicitand Carpatcement pentru organizarea concursului Quarry Life, initiat la nivelul HeidelbergCement Group. Dr. Florian Aldea a subliniat ca deja compania actioneaza pe aceste directii, oferind ca exemplu studiile desfasurate de catre Carpatcement in vederea identificarii unor modalitati de refolosire a materialelor de constructie iesite din uz (exploatare urbana) sau proiectul “Sfatul batranilor”, care isi propune sa identifice si sa rezolve punctual problemele din comunitatile in care compania isi desfasoara activitatea.   
 
 
Finalul evenimentului a fost rezervat festivitatii de premiere, in cadrul careia cei trei castigatori au primit trofeele, dimplomele si cecurile aferente premiului castigat din partea Dr. Florian Aldea. Dr. Mirela Niculescu a primit trofeul Quarry Life Award Romania 2012 si un cec in valoare de 5.000 de Euro, Marko Jankovic trofeul pentru locul al II-lea si un cec in valoare de 3.000 de euro, iar Sinziana Buliga trofeul pentru locul al II-lea si un cec in valoare de 1.500 de euro.

# # #
Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pietei de ciment din Romania. HeidelbergCement Group este lider mondial pe piata de agregate si un important jucator in domeniul cimentului, betonului si altor activitati conexe, ceea ce il pozitioneaza printre cei mai mari producatori de materiale de constructii din lume. Compania are peste 52.500 de angajati in 2.500 de locatii, in peste 40 de tari.

Cu un total al investitiilor de peste 450 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanti investitori germani din Romania. In tara noastra, Grupul este prezent in productia de ciment, betoane si agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE. Toate cele trei companii folosesc tehnologii inovative si au ca obiectiv major promovarea unor standarde inalte de calitate.