PRIME Romania va invita la o noua editie a Congresului National al Studentilor la Comunicare dedicata temei „PR pentru Divertisment” intre 3 si 5 mai, la Rectoratul Universitatii Politehnica Bucuresti.

Evenimentul consta intr-o serie de conferinte si workshop-uri care vor aduce in discutie aspecte mai putin cunoscute ale activitatii de Relatii Publice in televiziune, muzica, teatru si tenis. Avand o traditie de 9 ani, CNSC isi propune sa le ofere studentilor oportunitatea  de a interactiona cu cei mai buni specialisti in domeniul PR-ului, de a-i intreba si de a primi raspunsuri cu privire la cele mai interesante subiecte.

Printre invitatii editiei se numara Andi Moisescu, Producator General APROPO TV, Mona Segall, Producator General al emisiunii ”Romanii au talent”, Christian Stan, Manager Agentia de Presa Mondena, Marian Dorobantu, Promotion Executive INNA Management, Andreea Filip,Director de Comunicare Emagic si Mihai Radu, Managing Director AMI Communication.

In prima zi a Congresului, participantii vor afla ce inseamna PR-ul pentru divertisment si care sunt tehnicile cele mai utilizate de catre specialistii in muzica si televiziune. Cea de-a doua zi se va axa pe discutarea strategiilor de comunicare folosite in teatru, in tenis si in cadrul festivalurilor muzicale si pe modalitatile de gestionare a unei crize de imagine. Participantii vor avea ocazia de a pune in practica informatiile acumulate prin workshop-urile celei de-a treia zi.

„Ne propunem ca, prin CNSC, studentii sa plece acasa cu ceva mai mult decat informatii notate pe o foaie de hartie. Vrem ca ei sa invete cum sa practice PR-ul intr-un mod cat mai profesionist de la specialistii din domeniu. In acest sens, exercitiile practice din cadrul workshop-urilor completeaza partea teoretica a conferintelor si astfel obtinem, spre bucuria echipei organizatoare, unul dintre cele mai frumoase evenimente ale asociatiei”, declara Catalin Andro, Coordonator CNSC.

Inscrierile pentru eveniment se pot face prin intermediul site-ului http://www.cnscpeweb.ro, la sectiunea Inscrieri, pana pe data de 29 aprilie, ora 12:00 seara. Taxa de participare consta in achitarea unei sume de 20 RON pentru conferinte sau de 25 RON pentru conferinte si workshop-uri.
 
 
Congresul National al Studentilor la Comunicare este un eveniment marca PRIME Romania sustinut de Dacia, Danone, Coca-Cola Hellenic, Canyon, Bitdefender, Ciuc, Gusto, BlogWay, Comunicare.ro, Elephant.ro, Carton si UNSR.

Evenimentul are ca parteneri media9AM, Bucharest Guide, E-jobs, Campus Newz, Dor de Duca, Best Jobs, Radio Romania Actualitati, ADHugger, Radio3Net,  Cariere, PRWave, Radio Zebra, Calendar Evenimente, Going Out, Cluj Life, Comunicatoriipentru Societatea Civila, Academic Link, PR Romania, Comunicatedepresa.ro, Smile Media, Zile si Nopti, IQads Kadett, Start UB, Metropotam, Evenimente Studentesti, Hipo.ro, LumeBuna, Studentie.ro si Stud-Life.


***
Despre PRIME Romania
PRIME Romania este singura asociatie studenteasca de relatii publice si comunicare din Romania. Organizatia are ca obiectiv principal facilitarea unei legaturi intre teorie si practica, intre studenti si profesionistii din acest domeniu.
PRIME Romania are sediul principal in Bucuresti, iar recent si-a dezvoltat trei filiale in Iasi, Sibiu si Brasov.

Despre PRIME Europe
Asociatia studenteasca PRIME Romania este parte din Asociatia Europeana PRIME Europe. PRIME Europe se bucura, in prezent, de colaborarea a 300 de voluntari..

Pentru mai multe informatii, va rugam contactati:
Catalin Andro
Coordonator CNSC
catalin.andro@primeromania.ro
0727 820 092