Pe 13 aprilie 2021, pe Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 17-19, a fost trasată prima trecere pentru pietoni cu covor antiderapant din material bicomponent, din București. Aceasta a fost realizată de către Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu Generali România și face parte din Programul Național de Educație pentru Siguranță - “România în Siguranță” desfășurat de EDIT alături de Poliția Română și Ministerul Educației și Cercetării.
 
Alegerea acestei zone nu a fost întâmplătoare, în condițiile în care peste 400 de copii din Grădinița 246 și din Școala 117 o utilizează zilnic pentru a traversa bulevardul. Riscul ridicat al acestui punct de trecere este ilustrat de statisticile Poliției Române privind numărul de accidente care au avut loc în această zonă a Bulevardului Iuliu Maniu. Doar pe parcursul anului 2020, chiar și în condițiile traficului mai puțin intens cauzat de pandemia COVID-19, au fost 21 de incidente rutiere, în care 4 persoane au decedat, 5 au fost rănite grav și 16 rănite ușor. Cauzele preponderente ale acestor incidente sunt traversarea neregulamentara și neacordarea de prioritate. 
 
Tehnica utilizată pentru amenajarea trecerii pentru pietoni presupune aplicarea unei suprafețe rugoase, de culoare roșie, cu 17 metri înainte de locul de traversare, pe fiecare sens de deplasare. Această suprafață de tip bicomponent beneficiază de vizibilitate sporită și, în același timp, scade substanțial distanța de frânare datorită proprietăților antiderapante. De asemenea, trecerea este dotată cu suprafață tactilă pentru nevăzători. Lucrările de reamenajare a trecerii de pietoni au fost realizate cu ajutorul companiilor specializate Swarco și Dumava.
 
Membrii asociației EDIT au fost primii care au inaugurat noua trecere de pietoni, alături de un grup de copii din clasele I-IV, care au fost instruiți de trainerii proiectului “Ora de Educație Rutieră“ și de reprezentanții Poliției Române. “Ora de Educație Rutieră“ este un program dezvoltat de Asociația Edit și susținut de Generali România încă din 2017, adresat preșcolarilor, școlarilor și elevilor de liceu din România, astfel încât aceștia să adopte un comportament responsabil în trafic.
 
“Încurajați de efectul trecerilor de pietoni 3D pe care le-am implementat pe parcursul anului 2019, o premieră pentru București, am continuat demersul și am identificat noi modalități de a spori nivelul de siguranță a trecerilor de pietoni. Punem accent în primul rând pe punctele negre din capitală, acele locuri vulnerabile și predispuse la accidente, unde multe dintre victime sunt copii și adolescenți. Este nevoie de implicarea tuturor, în condițiile în care țara noastră se remarcă în Europa printr-o mortalitate foarte ridicată din cauza accidentelor rutiere”, a declarat Liviu Zorilă, Președintele EDIT.
 
“Credem cu tărie în importanța unei abordări proactive și a unor îmbunătățiri constante ale tuturor elementelor de infrastructură rutieră, pentru că astfel de eforturi se traduc, în cele din urmă, prin mai multe vieți salvate. Credem, de asemenea, că aceste demersuri sunt doar o parte a unui întreg, care trebuie completat cu acțiuni de educație rutieră și de responsabilizare a tuturor participanților la trafic”, a declarat Adrian Marin, CEO, Generali România.
 
***
Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – EDIT este organizația non-guvernamentală care de-a lungul anilor a reușit să aibă un cuvânt important de spus în ceea ce privește siguranța rutieră, implementând încă din anul 2016 cel mai structurat proiect de educație rutieră intitulat ”Ora de Educație Rutieră”. EDIT și programele sale educative au reușit în acești ani să ajungă în 150 de școli din București (80% din total) și la 60.000 de beneficiari din clasele a III-a și a IV-a, dar și în 25 de licee din București, la aproximativ 5000 de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a. De asemenea, am realizat o campanie de siguranță rutieră adresată preșcolarilor, care a ajuns în 200 de grădinițe din 20 de județe – 38.000 beneficiari. În anul 2019 proiectele EDIT s-au extins în Cluj, Arad și Timișoara prin intermediul ”Programului Național de Educație pentru Siguranță - PNES” și la peste 100.000 de beneficiari în toată țara. Mai multe detalii despre activitatea asociației pe romaniainsiguranta.ro.
 
Generali Romania este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise și face parte din grupul italian Generali. Independent din 1831, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în 50 de țări. Cu aproape 72.000 de angajați și 61 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziție de lider pe piețele vest-europene și un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Asia.